Vreau sa scap de un spammer

De ceva timp m-am procopsit cu neste spammeri. De fapt doi. Unul ma spamuieste rar, ca pasarea cerului. Dar celalalt imi trimite cu dragoste cateva mesaje pe luna. Toate despre lucruri absolut fara nici un interes pentru mine.

O sa ma intrebati de unde are e-mailul meu. Pai dintr-o conversatie privata. Tot privat l-am rugat pe respectivul sa nu-mi mai trimita anunturi si invitatii caci nu ma intereseaza. Bineinteles ca nu s-a sinchisit sa ma scoata din lista lui de mailuri.

Eu ma intreb ce sa fac? Cum sa scap de acest spammer ?

Vagabondul, de fapt un parazit

Cainele vagabond a fost si este o prezenta continuua in multe din orasele romanesti cam de cand ma stiu. Cu cat e mai mare orasul cu atat mai mare pare sa fie problema aceasta.

Imi aduc aminte cand eram student la Magurele si pe langa caminele studentesti era un numar considerabil de vagabonzi. Aceste animale nu le-as putea numi caini. Erau o specie aparte … niste animale bolnave, slabe, cu plagi adanci in piele. Mai tot timpul umblau in grupuri si incercau sa dea de mancare pe unde puteau. Nu de putine ori deveneau si agresivi fata de oamenii din jur. Din cand in cand apareau si puii in anumite colturi. Dovada ca acesti caini nu erau castrati. Unii din acestia supravietuiau, altii nu.

Aceasta e o imagine pe care nu am mai vazut-o nicaieri pe unde m-am plimbat. De fapt daca stau bine sa ma gandesc nu am vazut vagabonzi. Am vazut coioti in Statele Unite dar erau animale salbatice!

Zilele acestea se discuta despre controlul vagabonzilor in Bucuresti. Organizatiile pentru protectia animalelor au protestat puternic atunci cand s-a propus eutanasierea lor dupa 7 zile de la introducerea in adapost. Au dreptate aparatorii animalelor cand vorbesc despre un tratament inuman prin aceasta euthanasiere?

In primul rand orasul, dar si casa omului, nu este habitatul natural al unui caine (in general vorbind). Acest animal este la baza vanator iar controlul natural al numarului de lupi, coioti se face prin abundenta vanatului. Vagabondul nu vaneaza ci cerseste mancarea de la cei din jurul lui, sau profita de sistemul deficitar de colectare a gunoiului menajer. Din acest punct de vedere vagabondul a ajuns mai degraba un parazit decat un animal de prada, un reglator de ecosistem. Cand vorbim de paraziti cum ar fi gandacii, tantarii, soarecii sau sobolanii nici o societate de protectie a animalelor nu sare in protectia lor. Si sunt absolut sigur ca avem probleme si cu aceste animale in marile orase, doar ca nu sunt asa viziile sau animalele asa agresive. Din punctul meu de vedere vagabondul este un parazit si trebuie tratat ca atare, nu se afla in habitatul natural, si nu face parte dintr-un lant trofic.

In plus asociatile de protectie a animalelor au dreptate cand spun ca aceste sarace animale ar trebui castrate si eliberate in stada. Dar uita sa spuna un singur lucru, acest tratament este valabil in cazul in care vorbim de o situatie normala nu una care e scapata de sub control. Sa nu uitam ca in aceasta iarna aceste asociatii de protectie nu au putut sa asigure protectia animalelor din propriile adaposturi, o dovada ca nu exista fonduri pentru niste adaposturi mai mari.

Personal am vazut cum politicile din ultimii ani nu au dat nici un rezultat in ceea ce priveste cainii vagabonzi din Bucuresti. Sunt la fel de prezenti ca intotdeauna. In plus numarul prietenilor carora le e frica de aceste animale e in crestere.
Cred cu tarie in protectia animalelor impotriva cruzimii oamenilor, cred in protectia speciilor ocrotite. Dar nu cred ca trebuie sa amestecam aceasta protectie cu ceea ce este de facto protectia unor paraziti. Uitandu-ne la ei ca pui, uitam ca sunt vectori de boala, vectori de frica, vectori de discomfort vizual si fonic.

Pentru a proteja animalele cred ca aceasta campanie are sens. Si are sens acum. In viitor perioada pana la eutanasiere trebuie clar regandita si crescuta… dar doar atunci cand cainii vagabonzi sunt un accident.

Evul mediu de langa mine (sau tine!)

Cand vorbim de evul mediu toti ne gandim la o perioada istorica indepartata. Atunci stramosii nostrii, desi iesiti din pesteri si trecuti prin perioada legendara a clasicismului elen si latin, avem impresia ca traiau in cocioabe, o viata plina de noroi, intr-o societate in care justitia insemna arbitrajul suzeranului iar pedepsele erau de cele mai multe ori publice si violente. Ar trebui sa spun ca eu banuiesc ca noua acele pedepse ni se par mai violente decat erau din cauza ca … cel mai probabil ne-am dezobisnuit cu asemenea tratamente (Nu strigati, stirile de la ora cinci incearca sa ne reacomodeze si obisnuiasca cu o doza din ce in ce mai mare de violenta).

Si uite eu, la fel probabil ca multi altii, cand ma refer la evul mediu am impresia ca e ceva pus in spate, ceva din care stra-stra-stra….-stramosii mei s-au luptat sa ma scoata.  Si totusi e fascinant cum, atunci cand te astepti mai putin, evul mediu te musca de fata (fara a fi si leoaica tinara!)

De cele mai multe ori aceasta muscatura corespunde cu anacronismul geografic si prin urmare si un fel de anacronism istoric.  Cum nu toti oamenii trec in acelasi moment prin pubertate (desi au calendaristic aceeasi varsta), asa si natiile, culturiile, grupurile se “coc” in mod diferit.  

In ultima saptamana acesta muscatura am primit-o de doua ori. O data datorita diferentei dintre doua culturi diametral opuse.  Desi am trait multi ani pe diverse meleaguri, nu pot sa spun ca m-am prea udat prin imersiunea in diverse culturi. Am ramas tot timpul in ceea ce as numi cultura germano-saxona. Sau, mai precis, in ceea ce noi intelegem prin cultura  vest europeana si americana.  

De curand, la o cina intre prieteni am avut parte de prima incursiune directa si personala cu viata dintr-o cultura islamica, o cu totul alta cultura fata de a noastra. Ni s-a povestit despre modul in care decurge intreg ritualul de curtare pana la casatorie.  Bineinteles ca avem de a face cu casatorii aranjate, in care viitorii soti nu au voie sa se vada inainte de casatorie discutiile de cunoastere avand loc intotdeauna cu martori, prima discutie fiind intr-un cort in care o draperie imparte cele doua sexe iar singurul detaliu fizic pe care il pot vedea cei casatoriti sunt picioarele de la nivelul gleznelor in jos. In aceasta cultura nu exista  notiunea de prieten/prietena sau iubit/iubita ci direct ceea de logodnic/logodnica si sot/sotie.  Si bineinteles in contextul relatiilor barbati-femei toata vina asupra ispitei cade asupra femeilor, si ele  sunt cele care trebuie sa aiba o grija deosebita pentru a nu ispitii barbatii. 

Asemenea povesti sunt intr-un fel vazute pe Discovery si cu totul altfel atunci cand le auzi din gura unei cunostiinte.  Trebuie sa recunosc ca primul meu impuls a fost de a judeca o asemenea cultura ca fiind medievala sau inapoiata.  Bineinteles ca trebuie sa recunosc ca din perspectiva culturii in care am fost crescut si in care traiesc si functionez imi e imposibil sa gasesc natural si modern un astfel de stil de viata.  Acest lucru in mod sigur nu e adevarat pentru cei care s-au nascut si traiesc in cultura descrisa mai sus.  Cred ca singura lectie pe care o pot trage de aici e ca s-ar fi putut sa fi perceput un ev mediu imaginar, avand in vedere ca eu functionam in comparatia intre doua culturi distincte.

A doua intalnire cu evul mediu am avut-o cand in presa din Romania a aparut (printre mari alte teme)  sondajul de opinie cu problematica referendumurilor. Singura tematica care a produs un val de soc in mine a fost ceea referitoare la propunerea de pedepsire cu inchisoarea a celor care  vin impotriva bisericii ortodoxe romane.  Mentionez ca datele din sondaj trebuie luate cu o doza marede atentie, caci intrebarile au fost puse (dupa opinia mea) intr-un mod defectuos, si din aceasta cauza s-ar putea ca raspunsul sa sufere un bias puternic catre una din parti. Si totusi, oricum ar fi invartite rezultatele in jur de un sfert din populatia matura a Romaniei ar fi de acord cu pedeapsa cu inchisoarea pentru cei care intr-o forma sau alta au actiuni negative la adresa BOR.  Ori o astfel de atitudine doveste clar ca unele concepte cum ar fi cel de libertate de credinta sau libertate de exprimare nu exista la un procent mare din populatia Romaniei. Ori dupa revolutia din ‘89  acestea ar fi trebuit sa se dezvolte mult mai mult. 

Fascinant mi se par totusi oamenii care nu constientizeaza (sau ignora)  aceasta fateta conservativa si traditionalista a Romaniei. Cu cateva zile inaintea aparitiei acestui sondaj, la unul din posturile TV o ascultam pe o anumita doamna care argumenta  impotriva vinurilor dulci, si cum acestea sunt semnul unei lipse de calitate (respectiv la procesul de productie) dar si a unei lipse de cultura (din partea consumatorului). Din punctul meu de vedere asemenea atitudinii nu duc decat la cresterea polarizarii.  Mai clar in loc de un dialog, o intalnire, noul se pune cracanat si cu mainiile in sold spunandu-i vechiului ca e prost si incult.  O alta fateta a unui alt ev mediu, care tine tot de impunerea la extrema a opiniilor.

Ca Romania e rupta in sapte din punct de vedere cultural  (si as spune si in fund dupa criza) nu e o mirare. Dar a cauta o culturalizare prin forta si adaptare a unor modele moderne peste noapte intr-o parte mai traditionala a societatii nu face decat: 1) sa creasca starea conflictuala intre cele doua si 2) sa se dovedeasca a fi pana la urma o amestecare a uleiului cu apa.