Astazi am avut o discutie interesanta cu Daniel Tutuc despre publicarea de carti in mediul universitar romanesc.
Am ajuns amandoi la concluzia ca unele din manualele universitare din care am invatat sunt preluari a unor carti din strainatate. Ceva munca a fost depusa in scrierea acestor manuale : traducere, putina adaptare pe alocuri, eliminare a unor informatii, redactare, etc. Insa aceste manuale se afla la echidistanta atat fata de traduceri cat si fata de carti originale.
Alta observatie pe care am facut-o este ca numarul de carti de specialitate publicate de profesorii din Romania este mai mare decat in strainatate. Cred ca acest lucru este datorat principiilor de promovare din Romania. Pentru promovarea de la pozitia de lector la ceea de conferentiar si apoi la profesor candidatul are de intrunit ca si cerinte minime publicarea de carti. Ori aceasta cerinta duce la o inflatie de aparitii editoriale intr-un spectru de calitate variat ( intuitia imi spune ca acest spectru tinde sa fie mai des in zona proastei calitati). De cele mai multe ori aceste carti sunt constituite in suportul unui anumit curs si nu de putine ori am auzit povesti in care studentii sunt obligati sa cumpere aceste carti.
In ultima instanta se ridica o intrebare: sunt aceste aparitii benefice sau nu ? Probabil ca unele aparitii sunt mai mult decat benefice , altele insa sunt doar maculatura. Probabil cei care pierd sunt studentii caci aceste carti nu apar pentru a le veni lor in ajutor, si deci sa fie niste intrumente pedagogice, ci se nasc din obligativitatea de a publica o carte pentru avansarea in cariera.
Cred ca exista moduri mult mai benefice pentru a incuraja si recunoaste producerea de carti de catre universitari fara insa a aceasta productie sa fie o cerinta de a accede la o pozitie superioara. Si probabil prin schimbarea din obligativitate in avantaj in procedura de avansare castigul ar fi o crestere a calitatii acestor productii.
Sa fie scris? Sau sa fie scrise?
Sunt de acord cu afirmatiile tale insa pana la un punct. Productiile universitarilor (si nu numai) merita imprimate, legate, ISBN-izate? In forma tomurilor?
O data la nush cati ani?
Imi pun semne serioase de intrebare asupra publicului cititor, asupra frecventei si naturii lecturii (documentare au ba)…
Andrei,
daca are rost atunci sa fie imprimate, legate, etc. Cred ca mai practic este ca notele de curs sa fie disponibile pe situl profesorului si doar cei interesati le-ar printa.
Poti sa elaborezi pe tema publicului cititor. Nu inteleg clar unde bati.
Mi-am trait multi ani printre carti si continui sa o fac, inca. Insa am devenit extrem de selectiv! Citesc ceea ce ma intereseaza si doar in cazuri speciale (interes sau placere extrema) tot!
Tu au mare dreptate in faza cu publicarea doar de dragul numelui… Sunt tiraje de 50 de exemplare care se justifica doar pentru ca editarea a fost inclusa in proiect. Chit ca materialul nu are nici relevanta, nici utilitate… Si, in ceea ce priveste, textele academice sau tehnice, as merge pe 2-3 ani de probatiune. Apoi, in functie de frecventa si intensitatea solicitarii lecturilor sau invocarii lor, sa se treaca mai departe.
Nu in ultimul rand, sa nu uitam ceva foarte important: desi cuvantul scris e singurul care conteaza, importanta este diseminarea informatiei si circulatia ideilor. Capitalul cultural se masoara si altfel decat in numarul de carti de pe raft. 🙂