Asa am gandit propozitia de inceput a unei postari. Era iulie 2008. De atunci aceast titlu a ramas incremenit in lista de drafturi neincepute si neterminate de pe blogul meu.
Ce vroiam sa spun ? Vroiam sa spun putine dar plastic.
Un om poate trece prin viata sau viata il poate trece prin timp. Pentru ca urma omului sa fie vizibila, dar poate cel mai important pentru ca omul sa nu-si iroseasca viata el trebuie sa fie o stanca. In momentul in care descopera maturitatea un om ar trebui sa aiba o serie de valori, valori care sa fie incremenite pe viata in el. Si asta e stanca. Omul cu aceste valori, aproape ca un automat, trebuie sa mearga inainte in viata fara a le indoi sau interpreta.
Probabil nu degeaba cele 10 porunci au fost scrise in piatra pentru a dainui timpului. In acelasi timp sunt scurte si clare. “Sa nu furi!” suna o porunca. Si in aceasta porunca intra totul, nu are importanta ca e vorba de un bob de orez sau de jumatate de tara. Asa trebuie sa fie si omul, sa-si pastreze valorile care le are si sa nu le lase sa se indoaie.
O vorba de la noi spune “Capul plecat nici sabia nu-l taie” si aceasta vorba e inteleasa din perspectiva supravietuirii. Dar in aceasta interpretare se uita de codul de onoare al luptatorilor. In acest cod a omora cu sabia inseamna a infrange adversarul respectandu-l si prin moarte salvandu-i onoarea, adica adversarul nu e nevoit sa traiasca cu eticheta de invins. In acest sens intr-un asemenea razboi amandoi protagonistii sunt eroi . Cei care au invins sunt laudati ca eroi invingatori, cei care au pierdut sunt plansi ca bravi aparatori. Prin urmare a pleca capul in fata unei sabii inseamna a iesi din regulile luptei, a accepta singur din start pozitia de invins prin nelupta.
Multi inteleg ca pentru a lasa ceva in viata omul trebuie sa fie “maleabil” si sa se adapteze situatiei. In acest fel el isi asuma rolul de invins si se lasa purtat de valuri exterioare, telul la care ajunge (daca si cand ajunge) este unul care nu are pornire interioara.
Pe de alta parte a fi o stanca inseamna cu totul altceva. Inseamna ca tu sa ramai ferm pe pozitiile tale indiferent care ar fi schimbarile exterioare. Daca vei reusi sa faci acest lucru, vei fi stanca care ii va deforma pe “maleabili” si vei deveni un centru al lumii.
Prin urmare draga cititorule “Imagineaza-ti ca esti o stanca … “
But you know you got to stick to your guns when it all comes down
‘Cause sometimes you can’t choose
It’s like heads they win, tails you’re gonna lose…
E dintr-o piesa. A atins un punct sensibil atunci cand am dat prima data de ea. Fie ca te predai sau nu, altcineva a castigat. Singurul lucru care mai conteaza este cum alegi sa fie caderea.
“Daca vei reusi sa faci acest lucru, vei fi stanca care ii va deforma pe “maleabili” si vei deveni un centru al lumii. ” – sau vei ramane ferm convingerilor tale si singur, undeva in taramul eminescian “sus, nemuritor si rece”.
Este bine cred sa nu tinem cu dintii de convingerile si principiile perfectibile, asa cum pe cele fara de tagada trebuie sa ni pastram incrustate in retina, in suflet, in gand, in actiuni, in propriul ADN.
Preferabil “sus, nemuritor si rece” decat in calda mocirla a lipsei de valori.
perfect de acord.
Personal prefer sa am un nucleu-stanca decat sa fiu una complet. E ca si la cresterea oaselor – cand se inchide capul de os, aia e, nu mai creste nimic, tot ce poate face e sa ramana si sa se distruga incet-incet. Tot ce face o stanca e sa se erodeze. Eu zic ca e mai bine ca nucleul sa fie tare ca stanca, dar in jur sa mai lasi loc si cele necesare ca sa cresti in continuare 🙂