Bisnitarii, descurcaretii, supravietuitorii si cosmarul din ziua de astazi

In aceasta vacanta am reusit sa citesc volumul “Bisnitari, descurcareti, supravietuitori “ – o colectie de interviuri despre viata de dinainte de ’89. Pentru mine a fost o lectura foarte interesanta din perspectiva faptului ca acest tip de interviuri dau fresca societatii romanesti din perspectiva personala a unor participanti la viata de atunci. Aceste interviuri mai dau posibilitatea, voyeuristica, de a afla despre vietile altora in comunism.

Interviurile sunt cu responsabili in comert, ingineri, fosti militieni, ba chiar cu un personaj care se declara a fi fost in pozitii cheie la circulatie. Volumul cred ca poate fi caracterisat prin verbul “a te descurca” avand in vedere ca toti cei intervievati repeta obsesiv acest cuvant. Al doilea cuvant caracteristic este “a ajuta”, desi ajutorul nu vine dintr-un spirit de daruire neconditionata ci, mai degraba, dintr-o economie a ajutoarelor reciproce.

Ceea ce mi-a dat frisoane este ca am regasit in Romania de astazi aceleasi lumi paralele care existau si in anii comunismului. Sa intelegem ca formal am evoluat dar pe fond traim in aceeasi societate. Edificatoare este urmatoare declaratie:

“Eu fiind din structurile de partid, trebuia discutat de comitetul de partid. Aici iar era o chestiune… pe un membru de partid nu-l puteai aresta fara a avea acordul Comitetului de partid. (p. 323) “

Inlocuiti notiunea de partid mai sus cu parlament si se prea poate sa va ingroziti. Mie prea mi-a sunat la restrangerea numarului de membrii ai partidului si pastrarea regulilor de dinainte.

Pe langa observatia de mai sus ( sau nefericita coincidenta de mai sus) nu poti sa nu observi cum era normal si este normal sa fi nevoit sa faci multe cereri pentru orice nimic, sa astepti sa dai diverse cadouri pe ici pe colo, sa incerci sa intri pe usa din spate pentru a fi servit corect si cate si mai cate alte obiceiuri care s-au pastrat ca traditiile. E normal ca aceste traditii sa ramana in viata de zi cu zi dar trebuie si constientizate. Nu te poti arata oripilat ca (sa dau un exemplu) medicii iau spaga si in acelasi timp sa spui ca trebuie sa dai spaga ca altfel problema de sanatate nu o sa-ti fie rezolvata.

Pana una alta toata lumea se descurca in Romania de astazi. Atata timp cat descurcarea ramane legea nu cred ca va exista o schimbare de fond a societatii romanesti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to Top