Rector anticus: unul din zecile de rectori din Universitatiile Romanesti care are aceasta calitate cam de cand imi aduc eu aminte. Ei prezinta una din cele mai puternice dovezii al conservatorismului si impietririi invatamantului daco-getic.
Din click in click am dat peste peste acest interviu cu unul din Rectorii Anticus.
Cateva din ideile rectorului anticus pe care o sa le gasiti presarate in interviu (si cateva comentarii ale mele):
Mediocritatea este doar un aspect al lărgirii accesului la educaţia universitară, ceea ce în Europa este considerat ca un drept al cetăţenilor pe tot parcursul vieţii.
Una este largirea accesului si alta ideea ca output-ul de absolventi trebuie sa fie aproape 100% din cei care au accesat educatia universitara.
Creaţia academică sunt absolvenţii creativi. Prin contrast, învăţatul pe de rost este caracteristica tuturor formelor de transmitere orală a unei tradiţii, de la Homer, la Biblie şi Coran. Prea adeseori la universitate se memorează şi nu se analizează.
In calitatea de rector anticus oare a facut ceva pentru ca lucrurile sa nu mai fie asa in universitatea pe care o pastoreste?
Dacă unele universităţi îşi aleg ca misiune să formeze tineri pentru o anumită meserie, atunci ele nu corespund definiţiei de mai sus (O universitate este o instituţie de învăţământ terţiar unde predarea se împleteşte cu cercetarea, astfel încât ceea ce se transmite este o anumită formă mentală investigativă şi creatoare. Memorizarea, care nu e deloc inutilă, nu poate fi o metodă de lucru definitorie pentru educaţia academică şi de aceea simpla transmitere a cunoştinţelor nu va fi un obiectiv propriu-zis universitar.). Dacă ele oferă, cum se spune, o diplomă, fie ea oricât de naţională ori legală, ele nu sunt încă universităţi.
Ce ne facem cu dreptul si teologia de exemlu?
Universitatea este profund legată de societatea în care există şi pe care o serveşte. A o schimba pe cea dintâi fără a o transforma pe cealaltă este zadarnic.
Oul sau gaina, sau cum sa dai vina pe altcineva …
Universitatea din Bucureşti a primit în 2008 69% din venituri, sub o formă sau alta, de la bugetul public, din care o treime fonduri de cercetare. Taxele studenţilor sunt 11% din venituri. Găsirea resurselor umane capabile de asemenea performanţă şi înzestrarea lor cu mijloacele de documentare şi experimentare necesare constituie o povară economică importantă.
Inzestrarea care Universitatea din Bucuresti nu e capabila sa o ofere cadrelor nu se reduce doar la carti de specialitate, abonamente reviste, laboratoare moderne, etc. In momentul de fata exista probleme de asigurare a unor imprimante si copiatoare, hartie pentru acestea, conexiuni la internet, etc. Prin urmare am inteles ca aflat in serviciul universitatii unii nenorociti trebuie sa vina cu hartia, imprimanta si asa mai departe de acasa.
– Care sunt consecinţele lărgirii accesului la educaţie?
Democratizarea accesului la educaţia universitară are ca efect transformarea acestei forme de învăţământ, considerată altădată ca fiind rezervată elitelor, într-un produs de larg consum. Doctoratul de altădată dura 10-20 de ani, ducea direct spre titlul de profesor universitar şi reprezenta de multe ori o carte, dacă nu de succes, măcar de prestigiu. Astăzi doctoratul durează trei ani în unele ţări şi perspectivele de angajare ale titularului nu sunt surâzătoare. La un concurs de profesor se prezintă candidaţi cu liste de multe pagini pe care sunt înşirate titlurile unor publicaţii, din care niciuna n-a zdruncinat cunoaşterea în domeniu. Dacă e vorba să luăm exemple prestigioase din trecut, atunci să amintim că matematicianul Riemann n-a scris decât nouă articole, dar primul era deja atât de important, încât i s-a oferit un post definitiv la Gottingen în 1854. Azi fetişizăm publicaţiile ISI şi factorii de impact. Idolii academici cărora li se închină un cult au scris articole citate de sute de ori în baza de date americană, dar – dezamăgire – despre clorura de aluminiu. De fapt, universitatea cade azi victimă nu numai masificării, ci şi dispariţiei autorităţii ca formă a puterii în societate. Autoritatea implică supunere fără justificare, numai pentru că persoana investită cu autoritate este, datorită acestui fapt, respectată. Pentru mulţi, accesul larg la educaţia superioară poartă, de fapt, numele de masificare şi este una dintre feţele răului universal.
Inca o data repet accesul nu e similar cu out-put-ul. Cat despre doctoratul de alta data …. a fost clar alta data. Si am ajuns la fetisizarea ISI-urile sa inteleg ca Universitatea Bucuresti e ultima reduta in acest razboi si aceasta e motivarea pastrarii unui secretar stintificus anticus care din 1990 nu a mai avut nici o tangenta cu cercetarea ?
Cred ca rector anticus nu poate decat suspina uitandu-se pe fereastra ca-un Riemann nu mai vine….
