Dan Ariely – despre reformarea educatiei

 

Predictably Irrational al lui Dan Ariely este o carte care merita citita. Citind-o ramai cu un sentiment ciudat. Tot ce credeai ca numesti rational in gandirea ta e darama incet si sigur.  In capitolul patru din aceasta carte el pune in discutie diferenta dintre normele sociale si normele de piata.  De ce ai ajuta un amic la mutat pe gratis dar nu pentru 1 Leu?  Mai pe larg in acest clip:

 

  

 

In sfarsitul capitolului pune in discutie o posibila modalitate de reformare a invatamantului. Mai jos gasitit traducerea facuta de mine":

 

Sentimentul meu pana acum este ca testarea standardizata si salarii bazate pe perfomanta imping probabil educatia de la norme sociale la norme de piata. Statele Unite deja cheltuiesc mai multi bani per student [n. a se intelege si elev] decat orice alta societate vestica. Ar fi inteligent sa adaugam si mai multi bani? Acelasi rationament se aplica si testarilor: deja testam destul de frecvent, si cresterea frecventei testarii e putin probabil sa duca la imbunatatirea calitatii educatiei.

Cred ca un raspuns se gaseste in aria normelor sociale. Cum am invatat in experimentele noastre,  premiile financiare au un efect limitat – normele sociale sunt fortele care pot face diferenta pe termen lung.  In loc sa ne concentram atentia profesorilor, parintilor, si elevilor pe rezultatul testelor, salarii, si competitie, ar fi probabil mai bine sa sadim in noi toti simtul  unui scop, a unei misiuni si a mandriei in educatie.  Pentru a realiza acestea nu putem lua calea normelor de piata. Beatles au proclamat cu ceva timp in urma “Can’t Buy Me Love” [. Nu-mi poti cumpara dragoste] si asta se aplica si la dragostea de a invata – nu o poti cumpara; si daca incerci, s-ar putea sa o alungi.

Deci cum putem imbunatatii sistemul educational? Ar trebui sa regandim curicula scoalara , si sa o punem in legatura mai evident cu scopuri sociale ( eliminarea saraciei si crimei, cresterea drepturilor umane, etc), cu scopuri tehnologice (cresterea economisirii energiei, exploararea spatiului, nanotehnologie, etc.) si cu scopuri medicale (tratament pentru cancer, diabet, obezitate, etc )  de care ne pasa ca si societate. In felul acesta elevii, profesorii si parintii s-ar putea sa vada scopul larg al educatiei si sa devina mai entuziasti si motivati.  Ar trebui sa lucram puternic si in a face educatie un scop in side, si sa nu mai confundam numarul de ore elevii il petrec la scoala cu calitatea educatiei pe care o primesc. […] Nu sugerez ca porning o pasiune sociala pentru educatie este simpla; dar daca reusim in a realiza asa ceva, castigul s-ar putea sa fie imens.

Concluzia care o pot trage e ca in situatia invatamantului din Romania o reforma pur financiara a sistemului nu este de ajuns. Ba chiar s-ar putea sa nu aiba nici un efect. Sistemul in ansamblu are nevoie de o renastere si o forta care sa fie forta motrica a acestei renasteri.

 

PS:  Autorul a avut o abordare de marketing pe care nu am mai intalnit-o referitoare la aparitia versiunii revizuite si imbunatatita a cartii lui Predictably Irrational.  Cei care au cumparat editia veche trebuiau doar sa scrie un mail pentru a primi cele 3 capitole cu modificarile cele mai importante. Aceasta abordare aduce aminte mai degraba de upgrade-ul de software. Pentru cei care doresc gasesc mai multe detalii   pe blogul autorului.

Olimpicii si circul de langa ei

 

Astazi am aflat cu bucurie ca printre cei 5 medaliati la Olimpiada Internationala de Fizica, unul dintre ei Peter Szerzo este din Sfantu Gheorghe, orasul in care si eu m-am imbolnavit de microbul fizicii. Felicitari Peter, felicitari celorlalti medaliati!

Articolul din care am aflat aceasta stire se gaseste in Cotidianul cu titlul „Şcoala românească de tâmpiţi“ exportă olimpici de aur la Princeton.

   Titlul din pacate e mai mult decat nefericit. Parca e nascut din vechea propaganda comunista si sincer nu stiu ce doreste sa demonstreze.  Pentru a ilustra ironia acestui titlu o sa exemplific cu o discutie avuta cu un amic strain.  Eu ii marturiseam ca in Romania lipseste o cultura a sportului, oameni care sa iasa in parcuri sa alerge, sa joace diverse jocuri. In general o cultura a unei vieti active din punct de vedere fizic. El mi-a marturisit ca e uimit de acest lucru caci din cate isi aduce el aminte inainte de ‘89 romanii rupeau o caruta de medalii la diverse sporturi.

O stim si acum, o stiam si atunci :  intre media pe tara si medaliati se intinde un hau de doua universuri si ceva.

Alta declaratie cel putin ciudata din acest interviu este a profesorului coordonator ar lotului Adrian Dafinei.   El spune despre facultate de fizica din Bucuresti:

„Facultatea noastră de fizică e excelentă, iar absolvenţii noştri sunt foarte bine plătiţi şi aici, şi în afară. Nu avem noi atâţia absolvenţi de facultate cât ne cere străinătatea să le dăm“.

Aceasta declaratie mi se pare ciudata.  Prin a doua propozitie, mai mult sau mai putin, se spune ca tot ce inseamna absolventi de fizica  merge la export. Si intr-adevar asa e, majoritatea celor care au terminat fizica pleaca in afara. Dar ceea ce ma ingrijoreaza pe mine e domnul Dafinei nu isi prea pune probleme absorbtiei acestor absolventi in Romania. 

Intrebarea care se impune e de ce la 20 de ani de la Revolutie inca mai exista reflexul tampit de a face declaratii care nu sunt tocmai conforme cu realitatea. De ce la 20 de ani inca mai auzim declaratii ce aduc aminte de realizarile cincinale ?

Sunt sigur ca acesti olimpici sunt pe drumul cel bun si Princeton-ul sau orice universitate vestica nu e un moft pentru ei. Cei pentru care ma ingrijorez sunt cei din esalonul 2, 3 , 4 si asa mai departe.   Cum facem ca sa micsoram haul intre ei si olimpici ?

 

PS (o paranteza):Apropos la examenul de admitere de anul acesta la facultatea de fizica  au fost admisi aproximativ 220 de concurenti si respinsi doar 5.  Ori o scoala in care (din pacate) examenul de admitere e o formalitate e greu de crezut ca e la acelasi nivel cu Princeton. Si da, in apararea Facultatii de Fizica, trebuie sa spun ca prin grupa de limba engleza care se formeaza se incearca si se reuseste o educatie mai intensiva pentru o parte din studenti. Dar totusi per ansamblu nu exista masa critica necesara pentru un invatamant de ceea mai buna calitate.

Restul e tacere

 

Astazi am reusit sa vad Restul e tacere filmul lui Nae Caranfil despre filmarea primului lung metraj romanesc “Independenta Romaniei”.

 

Restul e tacere

Filmul este o epopee interesanta care reface intr-un mod exceptional atmosfera de inceput de secol. As remarca si faptul ca acest film face parte din noul val, valul pe care eu l-as numi natural. Un film desprins de teatralitatea filmata si cu caractere ce par si se poarta natural.  De remarcat sunt si costumele de epoca si decorurile fascinante.

Un film care in mod sigur merita vazut!

LSRS vs Romstudyabroad

 

De mai mult timp vroiam sa scriu despre aceste doua initiative.

LSRS a ajuns la rangul de ONG si e probabil una dintre cele mai tinere organizatii. Lansat la 8 Ianuarie 2009 aceasta initiativa are pana acum aproximativ 1000-2000 de membri. Este greu de estimat numarul de membri deoarece LSRS foloseste o metoda foarte agresiva pe langa site-ul web existand un grup Facebook, forum, etc. Structura LSRS este dupa opinia mea destul de birocratica avand un birou de conducere de aproximativ 70 de membrii.  In fiecare tara exista un ambasador care reprezinta liga. Partenerii acestei ligi sunt poate prea multi pentru a fi amintiti aici. O sa enumar doar: Senatul Romaniei, Ministerul Educatiei, Ministerul de Externe, Ad Astra, Ambasada Frantei la Bucuresti, etc.

Romstudyabroad este un grup format pe Yahoo Groups. Format in 2002 si avand in momentul de fata aproximativ 9000 de membrii este fara nici un dubiu mai mare decat LSRS. In Romstudyabroad nu exista decat un numar de moderatori. In rest nu exista nici o structura organizatorica. Pana acum am interactionat mai mult si mai usor pe Romstudyabroad.

Iata ca avem doua modele de initiative care doresc sa fie punti de legatura intre studentii aflati in strainatate si studentii care doresc sa studieze in strainatate.  Aceasta este functia, as spune eu, minimala.  Totusi LSRS vrea ceva mai mult, ea vrea sa fie si legatura cu statul Roman.  Semnarea de catre LSRS a Memorandumului cu Senatul Romaniei ii da o oarecare autoritate fata de Romstudyabroad (desi a doua are reprezentarea mai mare).

Si totusi! LSRS pare ca ii lipseste independenta fata de statul Roman, independenta cautata de foarte multi reprezentanti ai studentimii plecate din tara. Mai mult, paralela facuta de LSRS intre generatia actuala si cea pasoptista mi se pare fortata. Pana acum LSRS a aratat ca se poate organiza si pune la punct un sistem birocratic, urmeaza sa mai demonstreze ca acest sistem birocratic va reusi sa formeze proiecte  in folosul membrilor si ca ii va putea reprezenta  pe acestia. 

Deci LSRS mai are multe de demonstrat si are sansa sa sfarseasca ca orice Liga studenteasca romana. In contrast Romstudyabroad va functiona multi ani inainte de acum.

Concluzia mea : Romstudyabroad 1 – 0 LSRS

PS: marturisesc ca sunt membru al ambelor organizatii. Pana acum ca simplu membru m-am simtit mai util in Romstudyabroad decat in LSRS.