O compunere are trei parti: introducere, cuprins si incheiere. Din cele trei parti cea mai lunga este cuprinsul. In introducere trebuie sa introducem cititorul in povestea pe care vrem sa o spunem. Introducerea trebuie sa prezinte locul, timpul, alte informatii generale si trebuie sa atraga atentia cititorului. In cuprins introducem tot ce vrem sa povestim. Povestim cat mai frumos putem. In compunere trebuie sa aratam ca stim sa folosim epitete, metafore si alte briz-brizuri baroce. O compunere nu trebuie sa spuna o poveste ci trebuie sa o spuna frumos.
Nu stiu cum sunt altii dar eu asta imi aduc aminte din primele clase de scoala. Cum mi s-a bagat in cap o adevarata obsesie de a bricola si adauga “frumusete” unui text. Astfel daca vroiai sa scrii “A asteptat autobuzul la marginea soselei sub un pom” (care ar putea fi concentrata in “A asteptat autobuzul”) ajungeai sa scrii ceva de genul: “In timp ce soarele isi arunca razele calde ale rasaritului asupra ierbii inrourate, el se ascunse instictiv sub marul incovoiat asupra semnului ruginit care anuntase demult ca acolo era o statie de autobuz. Privea pierdut in zarea vitregita de praful ridicat de autobuzul asteptat.” Foarte frumos ! In loc de un rand ajungeai sa scrii doua pagini, felicitari de la invatatoare, invidie de la colegii de clasa ca ai gasit o metafora la care ei nu s-au gandit, si un desaj pavlovian de a nu vorbi niciodata simplu in public.
La urma urmei nu trebuie sa dai doar informatia dar trebuie sa si gadili placut la urechi.
Acest dresaj se vede in multe locuri. In unele isi are locul, in altele nu!
Unul dintre cei care il folosesc constant e Tolo. E suficient sa cititi un reportaj scris de el si o sa va dati seama de ce vorbesc. Si da, imi place foate mult sa-i citesc reportajele care ma fac sa traiesc emotia unui eveniment sportiv. E o reminescenta a unui timp in care ziarul sportiv ajungea de cateva ori la tara si cand il citeai nu aflai doar scorul ci traiai si partida. In presa de tip reportaj acest tip de compunere isi are locul.
Iar acum ajungem, dupa o pierdere in introducere, la locurile in care acest tip de compunere nu-si are locul. Caz de studiu o revista de popularizare a stiintei: Stiinta si Tehnica. Evenimentul despre care se povesteste: descoperirea bozonului Higgs (ca sa fiu 100% om de stiinta ar trebui sa spun unei particule compatibila cu ipoteza bozonului Higgs).
Introducerea in problema e facuta majestuos de coperta revistei. Apropiendu-te de standul cu presa aflii ca “Dumnezeu exista”. Cu cat te apropii mai mult aflii ca nu e “Dumnezeu” ci “Particula Dumnezeu”. Iar dupa inca un pas ca e de fapt “Bosonul Higgs” (prefer scrierea cu “z” in romana ) care a fost identificat. Dai banul din buzunar si ramai cu revista in mana. Alergi prin foi sa vezi si cuprinsul.
Cuprinsul e format de 3 articole. Intr-o ordine aleatoare incepem cu articolul dnului Dorobantu care ne vorbeste de istoria descoperirii. Si incepe, cum se poate altfel, cu nasterea Universului. E un articol dens cu foarte multe tehnicalitati aruncate pentru, am eu impresia, a impresisona. Un liceean mediu (1/3 trecut de Bac si 2/3 picat la Bac) probabil ar arunca revista la primul 10 la puterea 50 aruncat in primul paragraf. Impresionat dar mortal. Ca sa nu spun ca daca nu esti de prin domeniu sau cel putin pasionat slabe sanse ai sa deduci ca MS inseamna de fapt Model Standard, cat e 1 GeV, ce e un TeV, si multe alte subtilitati tehnice ale articolului. Trecem insa la partea de “povestire frumoasa” si evidentiem termeni fantastici: “conform majoritatii zdrobitoare a fizicienilor”, “al doilea moment dramatic al existentei (Universului)” “doua nume (uriase!)”. Ma gandesc cu toata seriozitatea daca limbajul compunerii de clasa primara isi are locul/functia in reportajul stiintific. Parerea mea e ca nu este necesar acest balet pentru a impresiona cititorul. In gandul meu cititorul de revista stiintifica (fie ea si de popularizare) cauta sa fie impresionat de fapte si nu de poetica autorului. In plus mie mi se par pur si simple comice formularile de mai sus si tare as vrea sa sterg tot ce am invatat despre domeniul particulelor elementare pentru a vedea ce as pricepe (daca as pricepe ceva!) din articolul la care fac referire mai sus.
Lasam acest articol si trecem la cel al dnului Roman. Domnia sa are o discutie cu un prieten. Ma intreb ce ar fi scris daca bunul sau prieten nu-i punea intrebarile la care da raspunsuri in revista. Trebuie sa recunosc ca editorialul dnului Roman e mai direct si mai lipsit de briz-brizuri baroce (desi editorialul sau nu mi se pare ca spune prea multe ). Totusi autorul nu poate sa nu se abtina de la a visa ca descoperirea Higgs-ului “ne va scurta drumul catre stele”, si iata cum dresajul compunerii functioneaza in orice penita.
Ar mai fi al treilea articol-interviu al dnului Ulieru dar prefer sa-l ignor caci e un interviu reciclat cu directorul CERN-ului de dinainte ca Higgs-ul sa fie descoperit.
Probabil ca sunt mult prea dur in “analiza mea”. Personal am fost puternic dezamagit sa vad ca un subiect atat de important a fost tratat cu superficialitate de presa de popularizare din Romania. Si, ca sa fie clar, aici vorbim de ceea ce se vrea a fi crema cremei popularizarii stiintei in Romania. Articolul de stiinta trebuie sa atraga si sa invite cititorul in lumea stiintei, dar trebuie sa transmita si informatia strict stiintifica inpachetata intr-un fel in care e facuta accesibila publicului larg. A fi un bun cercetator sau un bun ziarist nu garanteaza ca din penita va iesi un bun articol de popularizare. Adevaratul popularizator va reusi, facand echilibristica pe un fir de par, doar cand in urma lecturii stiinta e transmisa clar si fara amputari prea mari, iar povestea da curgere stiintei si ancoraje pe drum celor care sunt general interesati de stiinta. Superficialismul “scriem o compunere frumoasa” nu functioneaza in jurnalismul de popularizare a stiintei.
Din experienta mea viziunea omului de stiinta si a ziaristului despre cum ar trebui sa arate un articol de popularizare sunt mutual exclusive. In practica ziaristul pune niste intrebari generale la care cercetatorul trebuie sa raspunda rapid, scurt si neaparat sa explice de ce e buna treaba care o face in lume. In lipsa unei nise media care sa lucreze in acest domeniu din punctul de vedere al ziaristului articolul de popularizare este doar ceva fierbinte, care se vinde, o cutie care trebuie umpluta cu informatie care nu trebuie neaparat inteleasa si interiorizata (stiinta e complicata si oricum deadline-ul pentru articol e in cateva ore). Cercetatorul vede, din pozitia sa, cum totul se reduce la senzational (v. mai sus “Particula Dumnezeu”! ) si cum munca de cercetare e vanduta in domeniul senzationalului. Iar compunerea baroca este doar cireasa de pe “tortul” descris mai sus. In plus cred ca se produce si un feed-back in care articolele de popularizare sunt proaste, neinteresante atat pentru ziarist cat si pentru cercetator, iar acest dezinteres este transmis subconstient si cititorilor (atati cati mai sunt).
PS: Nu pot sa nu remarc ca dosarul Higgs din S&T nu are nici un interviu cu unul/unii dintre cercetatorii romani care lucreaza in una dintre cele doua colaborari de la LHC. Nici nu cred ca era greu de facut un astfel de interviu deoarece oamenii astia sunt la Magurele (la o aruncatura de bat de Bucuresti). Chiar as fi curios cu i-ar iesi lui Tolo Tolo un reportaj cu o zi din viata acestor oameni.
PPS: daca ati citit dosarul din S&T as dori sa aflu parerea voastra despre el.
