Category Archives: Calatorii

In week-end am fost, din nou, la noaptea muzeelor in Berna. Vreme de primavara, relativ cald pentru perioada din an, conditii ideala pentru eveniment. Cum la eveniment au participat o groaza de locatii este absolut imposibil sa le calci pragul la toate. Asa ca am ales doar unele dintre ele.

Casa Einstein: Albert Einstein a trait in Berna cativa ani si a locuit, in chirie, in mai multe apartamente din oras. Unul dintre ele e tranformat intr-un muzeu, muzeu destul de anost dupa parea mea. Singurul avantaj de a vizita Casa Einstein, in locul expozitiei permanente Einstein de la muzeul de istorie, este ca iti faci o impresie despre cum arata un apartament in centrul istoric al Bernei.

Muzeul pentru comunicare ( sau al comunicatiilor ? ) : Este o bijuterie ascunsa a Bernei, un muzeu pe care l-as recomanda oricarei persoane sa nu-l ocoleasca. Centrat pe ideea de comunicare are o colectie absolut fascinanta despre serviciile de posta, telegraf, telefon elvetiene din cele mai vechi timpuri si pana astazi. Multe dintre aparatele si dispozitivele din expozitie sunt istorie : telexul, telegraful, telegrama. Si, socant pentru mine, expozitia este permanent adusa la zi ( socant din cauza ca telefonul pe care-l folosesc e deja printre exponate ). Alte exponate care surprind in aceasta expozitie sunt scrisorile deschise pentru dezinfectie ( inclusiv un exponat de pe la 1700 trimis de la Constantinopole).

Si ca tot am adus vorba de Constantinopole in subsolul muzeului se afla o impresionanta colectie filatelica cu marci postale din toata lumea. Acolo, de pilda, am descoperit ca in jur de 1900 ( nu imi aduc aminte bine anul) Posta Romana avea un oficiu postal in Constantinopole. Astfel in colectia din Berna se afla marci postale romanesti cu stampila Oficiul Postal Constantinopole. Capul de bour, marci postale cu regii, black penny, si multe , multe altele toate pastrate cu grija in acest muzeu.

Si tot acolo o expozitie temporara despre tabieturile noaste. Cati dintre noi suntem constienti ca viata noastra e plina de repetitii pe care le-am invatat pana la a nu le mai constientiza ?

Anul acesta n-am avut timp decat pentru aceste doua muzee. Dar, si fara a intra intr-un muzeu, noaptea muzeelor e fascinanta in Berna. E noaptea in care strazile orasului vechi ( monument UNESCO) sunt strabatute din nou de autoturisme, autobuze, tramvaie de la inceputul secolului trecut si simti cum calatoresti in timp, in timpul muzeelor acolo pe strada.

Fiind in vacanta pe la Brasov am observat o noua obsesie a romanului care are de-a face cu clienti: folosirea in exces a diminutivelor. Asa se face ca incercand sa cumpar nu stiu ce, cand dau sa platesc, sunt intrebat daca n-am un leut. Se prea pare ca, in ciuda faptului ca Mugur(el) i-a taiat leului niste nule din coda si i-a facut o noua coafura tot mititel a ramas saracul.

Superlativul diminutivelor a fost atins insa la reprezentanta unui operator de telefonie mobila. Am tot avut un SIM prepay vechi, de vreo cateva secole, pe care il tot foloseam in vizitele din Romania si care acum nu mai mergea. Imi dadea o eroare si am spus ca merg sa o rezolv la reprezentanta SIM-ului. Dau ce date avea nevoie domnisoara si mi se spune “Cand ati incarcat ultima data carteluta? Fiecare carteluta are un termen de valabilitate …. “ si apoi n-am mai putut sa ascult. Urechile mi s-au blocat intr-o greva impotriva diminutivelor si a ceea ce eu am luat a fi un ton pe care ii vorbesti unui copil.

O alta intamplare geniala, pe care simt ca trebuie sa o povestesc, s-a intamplat in marele aeroport Otopeni. La Duty Free-urile de acolo in zona casei sunt niste vederi si langa ele scrie mare de o schioapa “Transilvanian Cards for FREE” (fara nici un asterix, nota de subsol, etc, etc. ). O intreb pe jumatate daca vrea o amintire si initial spune ca nu. Cumparam ceea ce luasem de pe acolo si ni se da un loz de razuit cu premii. Il luam si castigam o vedere din asta la gratis. Cand dam sa ne ridicam premiul intreb daca sunt FREE sau nu. Raspunsul e unul mirabolant “sunt gratis doar daca cumparati ceva de la noi” si apoi a urmat o discutie caldura mare a’la Caragiale daca acele vederi sunt FREE sau nu. Eu am ramas cu a mea si bietii vanzatori cu o privire foarte nedumerita pe fata.

Brasovul a intrat in rand cu lumea si are de cateva luni ( oare al catelea oras din Romania?) o librarie Humanitas. Spatiul in afara de a fi unul central nu mi s-a parut prea potrivit pentru o librarie. In paranteza fie spus am impresia din ce in ce mai mult ca librariile din Romania ajung sa devina un fel de depozite pline de carti in care este absolut imposibil sa mai gasesti titlurile pe care le cauti sau sa dai, din hazard, peste un titlu atragator. Aceasta “meteahna” mi s-a parut general valabila pentru toate librariile pe care le-am vizitat in Brasov ( si au fost cam toate din zona centrala). Eh, la Humanitas, dau sa iau un brat de carti si sunt intampinat de vanzator cu urare “ Sa stiti ca nu pot sa va dau punga!”. “Pai de ce ? “ zic eu timid. “De cateva zile tot spun la Bucuresti ca am ramas fara pungi dar nu ne-au trimis nici una”. Fiind in toane de zile mari si cam iritat de raspunsul vanzatorului ( ca sa nu mai zic ca mi s-a parut paradoxal ca libraria legata organic de numele Liiceanu pare a functiona dupa niste reguli centraliste ale economiei de stat dar si ca vanzatorul n-a reusit sa ia niste pungi de pe undeva din Brasov din proprie initiativa) am replicat “Pai atunci imi puteti face o reducere, nu-i asa?” “ Nu, imi pare rau nu pot sa va fac nici o reducere”. Probabil ca trebuia sa las cartile acolo si sa merg la o librarie care pe langa carti imi poate oferi si plasa si un serviciu cu zambetul de buze.