Category Archives: Editorial

Mai multe intamplari, aruncate in drumul meu cam in acelasi moment, m-au pus un pic pe ganduri. Nu stiu de unde sa incep caci toate sunt de fapt fatete ale aceleiasi probleme.

Pornesc de la studiul lui Vintila Mihailescu in care arata ( pe un studiu restrans la studentii sai) ca omul de stiinta, in termen larg, nu face parte din ceea ce este inteles prin elite:

Simptomatic este însă faptul că, în imaginarul colectiv, acest „grup de persoane“ pare să fie alcătuit aproape exclusiv din „umanişti“. Elita este redusă la elita intelectuală, aceasta – la elita culturală, iar cultura – la „cultura înaltă“, adică „umanistă“. Un matematician sau un geograf de excepţie, un medic sau un inginer excelent etc. nu par a fi „eligibili“ în mod spontan în categoria „elitei“ româneşti. Pentru aceştia pare să fie rezervat alt termen: specialişti. Iar specialiştii sînt percepuţi distinct de elită.

Ori, de multe ori, observam ca elitele, in sensul observat mai sus de Mihailescu, dau tonul cultural in societatea romaneasca. Cea mai importanta editura din Romania, cel putin in termeni de perceptie, are in pozitii de decizie elite care provin din aria umanista. Sunt si cateva exceptii, persoane care au o educatie stiintifica dar care nu prea se poate spune ca practica meseria in care s-au format. Ori aceasta editura, si as spune ca si majoritatea editurilor cu priza pe piata romaneasca, acorda un loc periferic cartii de stiinta – inteleasa ea fie in sensul de carte de specialitate sau carte de popularizare.

Mai grav este ca, in interactiunea cu unul dintre cei douazeci de popularizatori de stiinta din Romania ( asa cum singur s-a prezentat), am inteles ca desi acestia au o imagine publica de persoane cunoscatoare ale domeniilor despre care vorbesc, ei nu folosesc in documentarea lor sursa este oarecum la mana a 7-a din cartile si articolele de popularizare aparute in Romania (multe dupa ele scrise dupa ureche). In acelasi timp, modul in care merge discutia cu popularizatorul de stiinta e unul hilar (cel putin pentru mine). Intotdeauna intrebarile sunt de tipul raspunsurilor de la concursurile de miss: care e aplicatia practica a descoperirii bozonului Higgs, faptul ca ati descoperit aceasta particula ne spune cum s-a nascut Universul, etc. Nu stiu daca sunt singurul deranjat de faptul ca actul stiintific e prezentat drept datator al tuturor raspunsurilor.

Alta chestiune pe care am observat-o este ca nu e suficient sa construiesti o fraza de genul (si dau aici un exemplu aleator) “Ne aflam la Universitatea din Bucuresti in laboratorul de chimie organica.”. E absolut necesar ( la fel de necesar ca un Breaking News pentru televiziunea de stiri) sa tranformi respectiva propozitie in “Ne aflat intr-unul din centrele cunoasterii din Bucuresti, in una din cele mai vechi universitati romanesti in care s-au format exceptionali oameni de stiinta. Aici intr-unul din laboratoarele Universitatii Bucuresti, laboratorul in care cercetatorii studiaza modul in care atomii interactioneaza pentru a forma substantele care permit viata …. “. Probabil ca exagerez un pic dar e absolut necesar ca sa se vorbeasca frumos si cu multe metafore. Bag de seama ca metafora e singurul mod prin care pot fi explicate ( este vorba de o pseudoexplicatie) conceptele din stiinta. Sa presupunem ca publicul general e atat de incult incat trebuie sa-i dai o pseudo informatie din care cei interesati nu pricep nimica, iar cei mai putin interesati ….

In alt articol Gabriel Istrate arata cum discursul foarte inalt al elitei se aventureaza de multe ori pe teritorii pe care nu le stapaneste bine. Vorbim si aici de intelegerea la mana a N-a si nu avem de-a face cu o interiorizare a notiunilor. Bineinteles ca nu putem fi experti in toate domeniile dar e bine ca atunci cand vorbim despre ceva care nu este in aria noastra de competente sa ne aratam umili. Iar a “descoperi” o demonstratie cautata intr-o arie pe care nu o intelegem nu constituie o validare.

Probabil ca am facut o divagatie cam mare, dar trebuie sa ne intrebam in mod serios daca nu este ceva defect in modul in care ne raportam la stiinta ca natiune. Multi vor vorbi despre gauri negre, despre Higgs, despre ELI, despre gene, si cate si mai cate dar atunci cand vine vorba de rezolvarea unor probleme, care am putea spune ca sunt constituente ale culturii generale stiintifice, probabil ca vor fi intampinate mari dificultati. Iar punerea in perifierie a “bazelor” se intampla in toate zonele societatii. Am vazut ca s-au redus foarte mult numarul de ore de stiinte in scoala romanesca ( sunt de acord ca acestea erau/sunt predate oarecum arid), editurile nu incurajeaza publicarea unor lucrari care adancesc cunoasterea ( va puteti imagina ce ar fi insemnat publicarea nu doar a “Va tineti de glume domnule Feynman” dar si a cursurilor de fizica atat de faimoase ale lui Feynman ? PS: din cate stiu ele au aparut in traducere romaneasca undeva inainte de ’89, dar s-ar putea sa ma insel), bugetul cercetarii este tait de la an la an si in plus si sifonat in diverse activitati mai mult sau mai putin dubioase iar, in final, cei care lucreza la popularizare o fac cu un anumit grad de superficialitate.

In aceasta societate elitista, bazata pe contemplare si reducere la intrebari inalte, oare cum sa fie posibila readucerea stiintei in viata de zi cu zi ? Cum sa facem din fizica, chimie, matematica si alte stiinte ceva care sa fie o atractie si nu ceva de speriat, sau ceva care nu poate fi cuprins si inteles? Sau poate mai plastic spus, asa cum e cutuma culturala romaneasca, cum sa facem ca stiinta sa ramana in spatiul public si sa nu o transormam intr-un idol si sa o plasam intr-un plan intangibil romanului.

In aceasta vacanta am reusit sa citesc volumul “Bisnitari, descurcareti, supravietuitori “ – o colectie de interviuri despre viata de dinainte de ’89. Pentru mine a fost o lectura foarte interesanta din perspectiva faptului ca acest tip de interviuri dau fresca societatii romanesti din perspectiva personala a unor participanti la viata de atunci. Aceste interviuri mai dau posibilitatea, voyeuristica, de a afla despre vietile altora in comunism.

Interviurile sunt cu responsabili in comert, ingineri, fosti militieni, ba chiar cu un personaj care se declara a fi fost in pozitii cheie la circulatie. Volumul cred ca poate fi caracterisat prin verbul “a te descurca” avand in vedere ca toti cei intervievati repeta obsesiv acest cuvant. Al doilea cuvant caracteristic este “a ajuta”, desi ajutorul nu vine dintr-un spirit de daruire neconditionata ci, mai degraba, dintr-o economie a ajutoarelor reciproce.

Ceea ce mi-a dat frisoane este ca am regasit in Romania de astazi aceleasi lumi paralele care existau si in anii comunismului. Sa intelegem ca formal am evoluat dar pe fond traim in aceeasi societate. Edificatoare este urmatoare declaratie:

“Eu fiind din structurile de partid, trebuia discutat de comitetul de partid. Aici iar era o chestiune… pe un membru de partid nu-l puteai aresta fara a avea acordul Comitetului de partid. (p. 323) “

Inlocuiti notiunea de partid mai sus cu parlament si se prea poate sa va ingroziti. Mie prea mi-a sunat la restrangerea numarului de membrii ai partidului si pastrarea regulilor de dinainte.

Pe langa observatia de mai sus ( sau nefericita coincidenta de mai sus) nu poti sa nu observi cum era normal si este normal sa fi nevoit sa faci multe cereri pentru orice nimic, sa astepti sa dai diverse cadouri pe ici pe colo, sa incerci sa intri pe usa din spate pentru a fi servit corect si cate si mai cate alte obiceiuri care s-au pastrat ca traditiile. E normal ca aceste traditii sa ramana in viata de zi cu zi dar trebuie si constientizate. Nu te poti arata oripilat ca (sa dau un exemplu) medicii iau spaga si in acelasi timp sa spui ca trebuie sa dai spaga ca altfel problema de sanatate nu o sa-ti fie rezolvata.

Pana una alta toata lumea se descurca in Romania de astazi. Atata timp cat descurcarea ramane legea nu cred ca va exista o schimbare de fond a societatii romanesti.

Pe langa faimosul colind al Fulgutei a mai existat o stire interesanta in aceasta saptamana.

In Israel un deputat de culoare n-a primit acceptul sa doneze sange. Puteti vedea stirea aici si aici. Prin hotarari de acest tip, dar si prin tratamentul palestinienilor, n-ai prea zice ca Israelitii au trecut prin Holocaust.

La fel alesilor nostrii comunismul le este foarte departe. Altfel n-ai cum sa-ti explici ca pornesc in miez de noapte sa maltrateze niste coduri penale si alte legi pentru a-si pune mot in comparatie cu cetateanul de rand.

Iata ca dupa ani de la aparitia in limba engleza ( din 1985 pana acum au trecut 28 de ani), apare si in traducere romaneasca “Va tineti de glume domnule Feynman”/”Surely you’re joking Mr. Feynman”. Cu aceasta ocazie au aparut si recenzi la aceasta carte. Eu am dat peste doua prima a lui Liviu Ornea si a doua a lui Vlad Zografi.

In subsolul paginii primei recenzii am fost uimit de spectacolul comentariilor. Se pare ca subiectul incita la discutii si semnatarul “un elev” doreste sa afle mai multe despre contributiile lui Feynman in stiinta ( diagramele Feynman si path integrals ). Las la o parte comentarile referitoare la PISA si altele paralele si plec de la premiza ca “un elev”, dar si “alt elev” si “clasa”, este in cautarea raspunsului la intrebarea sa. De aici incepe insa un spectacol dans al motivelor pentru care nu poate fi dat un raspuns in subsolul paginii: articolul nu atinge decat in treacat problema diagramelor si integralelor, ca n-ar fi locul potrivit, ca elevul n-are cunostiintele necesare, etc. Dar si cu propozitii de genul: “Intelegeti deci ca diagramele si integralele pe traiectorii nu sint pentru aici si acum.”

Doi dintre comentatori dau non-raspunsuri trimitand “la plimbare” niste oameni care par a avea o intrebare legitima. Daca aceste comentarii nu apartin unor troli cu capsa pusa pe Liviu Ornea si apartin unor elevi cat de cat interesati de stiinta ? E foarte simplu sa pierzi pe cineva chiar si marginal interesat de un domeniu si sa-i omori interesul spunandu-i ca a) e prea greu pentru el sau b) ca nu e locul pentru asa discutie. Din raspunsurile date de comentatori multi se pare ca sunt specialisti in cele intrebate (diagrame Feynman si path integrals).
Atunci, ma intreb, de ce e necesar acest dans al evitarii unui raspuns?

Pentru mine acest tip de dialog cade pe terenul experientei personale. In anul I de studii incerca sa ne coopteze in a lucra cu el un profesor ( cu functie foarte mare) din UB. Ne-a intrebat (pe mine si pe un coleg de-al meu) ce vrem sa studiem. Eu fiind sub fascinatia lecturii lui Stephen Hawking cu a lui scurta istorie a timpului am spus ca vreau sa fac cosmologie. Ori omul cu fraiele stiintifice ale universitati in mana imi spune ca asta e o cauza pierduta, caci prima data trebuie sa fac mecanica, termodinamica si toate celelalte cursuri si abia apoi prin anul III as putea sa ma ating de subiectul asta. Cum nu interesele mele nu erau in directia intereselor lui ( omul avea nevoie de cineva care sa se joace cu magnetei – din cate imi aduc aminte) s-a limitat la a-mi spune ca in acel moment nu aveam la dispozitie instrumentele necesare intelegerii cosmologiei ( intr-adevar nu le aveam ) si sa-mi spuna ca fericirea vine dupa ce ajung in anul IV. Ma felicit ca am avut ambitia sa merg in biblioteca sa iau o carte a lui Hawking pe cosmologie ( atunci am invatat ca pot imprumuta carti de la sala de lectura) sa ma uit peste ea si sa imi fac o idee despre cum arata cosmologia si cam ce ar trebui sa stapanesc pana prin anul 3-4. Din fericire, pe langa cursurile obligatorii, am continuat sa citesc cartile de popularizare a fizicii cu atingere in cosmologie si nu am renuntat la visul meu.

Atunci, dar si pentru elevii care comenteaza recenzia de mai sus, ar fi foarte bine venita publicarea in Romania a cartii “Fizica Povestita” a lui Cristian Presura. Am avut ocazia sa citesc capitole din ea si este o opera care acopera foarte mult din fizica moderna incercand a evita limbajul matematic specific lucrarilor de specialitate. Din pacate pana la aceasta ora nici o editura din Romania nu considera ca ar exista o piata pentru aceasta lucrare. In plus, la ultimul concurs de subventionare a cartii stiintifice, aceasta carte nu a obtinut punctajul necesar unei subventionari. E pacat ca o asemenea carte, care l-ar aduce pe elev mai aproape de facultatile stiintifice, este ignorata atat de edituri cat si de comisiile statului.

PS: Imi aduc aminte cu mare placere cum citeam aceste carti impreuna cu Vali pe cand eram amandoi studenti la Bonn. Era acum un deceniu….

PPS: Din comentariile noi imi dau seama ca unii din comentatori se dau in spectacol doar ca sa aiba un conflict cu Liviu Ornea. Mi se pare penibil un asemenea comportament. 🙁

In vara eram in Sibiu si pe langa o serie de alte carti, pe care le-am si cumparat, mi-a atras atentis o carte care urma sa se lanseze la cateva zile dupa ce paraseam orasul. “Privind inapoi prin fereastra bucatariei” al lui Dagmar Dusil mi s-a parut interesanta si prin urmare am aruncat-o in vraful de carti de cumparat.

Din vara pana saptamana trecuta si-a asteptat randul la lectura si cred ca a fost nedreptatita. Cartea este o imbinare intre o carte de bucate si o carte a amintirilor Sibiului de alta data. Povestile dintr-un Sibiu al bunicilor nostri dar si povesti in care ne putem identifica cu totii. Citind aceasta carte realizezi cum “banala” mancare devine punct de reper in viata oamenilor.

Va recomand cu caldura sa lecturati aceasta carte si poate chiar sa incercati unele retete!