De n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit

Dan Popa povesteste despre un lift . Nu stiu de ce a ramas surprins. Cred ca acest tip de comportament (al slugarniciei in fata superiorului urmat de vorbire de rau cand acesta pleaca) e un fel de traire. Nu cred ca am vazut in Romania nici un subaltern care sa-si accepte superiorul. Intotdeauna, de multe ori pe buna dreptate, acel superior nici nu are calitatile necesare pentru a fi respectat si acceptat de subaltern. Eu imi aduc aminte un eveniment la care o persoana se plangea ce greu e in Romania. Bani foarte putini, contracte intarziate in cercetare, etc, etc. La un moment dat trece pe langa noi seful sefilor ( pe care eu nu-l stiam) si apare si transformarea persoanei de langa mine. “Buna ziua domunule director prof. dr. acad. (cred ca a pus toate titlurile) Xsculescu. Ce mai faceti ? Nu ne-am mai vazut de mult! Cand mai treceti pe la noi ? ” Nici o vorba despre bugete, intarzieri, viata grea, etc. Atunci m-am convins ca exista mai peste tot obiceiul pupatului inelului preafericitului sef. Prin urmare de ce se mira Dan Popa eu nu inteleg….

Liviu Ornea scrie despre cerere si oferta. Mi se pare foarte interesant ceea ce spune, anume ca pentru a face ceva trebuie sa ti se dea oportunitatea. Imi aduc aminte experienta mea de student. La Magurele, deoarece ne aflam la mai mult de Xkm de centrul Bucurestiului, biblioteca facultatii de fizica avea si un fond de carte generala ( in afara de carte de specialitate). Cand mergeam sa luam un curs sau caiet de laborator ne mai impiedicam si peste un roman sau alta carte generala. Daca nu era aceasta oportunitate cine stie daca as fi ajuns sa citest jurnalui lui Sebastian, Jeni Acterian, jurnalul fericirii, o serie de carti a lui Eco si multe altele pe care nici macar nu mi le amintesc. Prin urmare sunt in asentimetul lui Liviu ca omului trebuie sa i se puna in drum si lucruri de care sa se impiedice chiar daca nu stie ca le vrea.

Saptamana trecuta tocmai iesisem din CERN si in tramvai ma intalnesc cu o persoana cunoscuta insotita de o a doua persoana. Salut in romaneste pe persoana pe care o cunosteam si, precaut, in engleza pe persoana pe care nu o stiam. Urmatorul pas este sa intreb “Shall we speak in English or Romanian?” necunoscand daca a doua persoana vorbeste sau nu limba romana. Raspunsul celei de-a doua persoane mi se pare ca incepe sa devina uzual :(. ” Ah, dar nici prin cap nu mi-a trecut ca esti roman. Stii nu arati deloc a roman!”
Prin extensie ma intreb: oare a ce arat ?

Un alt articol ce merita citit este cel al lui Mihnea Bostina. Aflam ca stiinta e un fel de cenusareasa in Romania. Mai devreme in aceasta saptamana aflam ca acelasi lucru se intampla cu lectura de la Mircea Vasilescu. Normal ca cele doua treburi sunt corelate si nu ar trebui sa avem surprize pe 3 decembrie cand se vor anuntat rezultatele Pisa pe 2012. Ceea ce e paradoxal e ca am reusit sa ne clasam la sfarsitul acestor doua clasamente chiar daca in ultimul deceniu a avut loc o explozie a universitatilor. Un singur gand ma incurajeaza , in clasamentul cartiilor noi si Grecii am fost ultimii. Ori daca Grecii ne-au batut de ne-a sarit apa din cap la fotbal inseamna ca tot noi am petrecut mai mult timp citind!

Nebunia voluntariatului

Acum cateva luni un amic m-a pus in contact cu copilul unei cunostiinte. Tanarul, undeva in primele clase de liceu, e pasionat de fizica si viseaza sa devina fizician. M-am bucurat sa aud ca mai exista asemenea copii prin scolile romanesti ( mai ales ca urmeaza liceu la sectia umana).

La toate intrebarile am putut sa-i dau un raspuns, sper eu un raspuns care sa-l motiveze sa continuue pe drumul pe care si l-a ales. O intrebare insa m-a descumpanit si m-a pus intr-o mare dilema. Tanarul m-a intrebat intr-una din zile “Cat de importante sunt activitatiile de voluntariat pentru o viitoare cariera in fizica ? “. Eu vin dintr-o lume in care nu a existat nici munca patriotica (sa eu nu mi-o mai amintesc) nici voluntariat. Cei interesati de cantat mergeau la cor, cei interesati de sport mergeau la volei,fotbal sau alt sport. Voluntariatul nostru consta in a ne intruni in parc si a juca tenis de masa, a merge cu sania iarna, a face un biliard sau un darts tot iarna, si de multe ori a sta pe vreo banca in parc si a discuta. Despre ce anume nu-mi prea mai aduc aminte. De pilda nu-mi aduc aminte ca eu ( sau vreunul din colegii) sa fi facut vreo chestiune de voluntariat.

Ca sa fie clar, pentru noi daca vroiai sa te faci medic toceai coatele pe manualele de biologie/anatomie, daca vroiai sa te faci fizician mancai fizica si mate pe paine, fotbalistul batea mingea toata ziua si nimeni nu-si punea problema sa faca altceva in afara de a se concentra pe a-si insusi cunostiintele care sa-i inlesneasca accesul la facultatea pe care si-o dorea. Ori eu ce sa-i spun acestui tanar care ma intreaba de voluntariat ?

Eu unul ma intreb daca nu ne-au tampit departamentele de HR si voluntaristii. Sunt in pozitia in care ma uit pe CV-uri si sa-mi dau cu parerea care candidat este mai potrivit sa se alature departamentului. Pot sa spun ca partea de CV cu voluntariat, hobby-uri si altele de astea e mai mult de barfa si nu e definitorie in alegerea unui candidat. Ele creioneaza un pic mai bine candidatul dar nu sunt definitorii. Sunt ingrijorat ca tot mai multa lume e interesata de ceea ce trebuie sa fie pe CV-ul perfect: voluntariat, hobby-uri si alte activitati care nu sunt centrale activitatii pe care o urmaresc. Toata aceasta atentie vine in detrimentul concentrarii pe
perfectionare in domeniul de activitate.

Aruncate cu furca in caruta

N-am mai scris de mult si ceva ma indeamna sa scriu. Am impresica ca, daca nu scriu astazi, blogul se va pierde in neantul informational. S-au intamplat multe lucruri de cand nu am mai scris aici dar nici unul dintre ele nu mi-a gadilat punctul scrierii. Le-am trait si au ramas pentru mine, n-am simtit deloc nevoia de a scrie despre ele. Ma gandesc ca o fi greu sa fi editorialist, sa dai cele sute de semne pe zi pentru a umple un spatiu. De fapt, cred ca acum e mai usor caci nu mai exista aria pe care trebuie sa o acoperi intr-o forma fizia printata. Ma gandesc ca majoritatea scriu pentru online. Oare asa sa fie ?

Au mai fost date niste Nobeluri. La cel de anul asta pot sa zic si eu ca am fost citat. Oarecum! Bun, l-am gasit pe Higgs dar pute destul de tare a criza in domeniul asta al fizicii particulelor elementare. Sau asa imi miroase mie. Pe de alta parte atunci cand nu ai asteptari-certitudini inseamna ca, dupa colt, te paste o surpriza/noutate/descoperire. Ceva e in aer! Sincer am fost surprins sa vad cum HRP a bagat Higgs-ul intr-o prelegere de-a sa si m-am intrebat daca citeste presa sau mai citeste/e interesat de fizica.

Dupa Nobel am calarit camile (de fapt dromader dar le voi numi camile …. mi se pare mai fluent). Confortul din timpul calaritului ( sau se spune camilit ? ) depinde atat de camila cat si de chestia care s-ar numi sa. Calaritul in sine e o experienta. Alta experienta e ascultatul muzicii berberilor ( da, eram undeva prin Maroc intr-o duna) care, pentru unul ca mine, n-are nici in clin nici in maneca cu muzica. E asa un zgomot pe care-l auzi si la un moment dat, fara sa iti dai seama, incepi sa misti parti ale corpului in acelasi ritm.

Ca sa ajung la camile a trebuit sa trec muntii Atlas dar si Antiatlas. (Unde sunt Anticarpatii?). Africa e un continent undeva la sud de Europa. Cand ajungi acolo realizezi ca au si alti munti in afara de Kilimanjaro ( partea asta nu se fixase in mintea mea). E intesant sa faci tranzitia de la o clima relativ mediteraniana de prin Marraketch la clima desertica din sudul Marocului. Calatoria n-a fost insotita si de o calatorie culinara. Tot Marocul are o mancare traditionala, tajina – niste carnuri aruncate impreuna cu niste legume intr-un vas de ceramica cu un capac conic – tajina ce iti e pusa in fata la orice restaurant. Dupa 7 zile de tajina o mancare cu paste devine un deliciu de neimaginat.

Pentru un roman Marocul produce o confuzie si amintiri din vremuri apuse. Confuzia e ca sunt Dacii peste tot dar e cald in Octombrie. La o privire mai atenta ( cel putin in taxiuri) iti dai seama ca Daciile lor nu sunt aceleasi ca ale noastre. Materialul de pe acoperis e prins in ceva butoane si flutura in toate masinile. Totusi, aparatele de taxat musai sunt romanesti caci nu functionau in nici un taxi. Si cum scrie pe tine turist si plin de bani …. daca pe local il costa ceva 10 pe tine te costa 50. Ce e bine si frumos e ca toata lumea stie unde mergi! Toti localnicii te abordeaza sa te conduca unde vrei sa ajugi. Ar fi foarte frumos doar ca noi ne plimbam fara nici o diretie prin orase. Ah … si trebuie sa cumperi ceva! Niste papuci, o esarfa, un condiment, daca nu cumperi de ce ai venit la noi ? Iar in Casablanca au una dintre cele mai mari moschei din lume. Intr-un fel intelegi ca exista ceva care uneste toate cultele, anume dorinta de a avea cel mai mare lacas de cult. Si e singura moschee care se poate vizita in Maroc, un fel de casa a poporului construita in cativa ani si care are un minaret de 200m inaltime dar si un hamam imens
care nu e folosit dar se viziteaza. Cu minaretul se nasc o serie de intrebari. In Istanbul Moschea Albastra are “doar” 6 minarete din cauza ca moscheea din Mecca are 7 si nu se poate ca o moschee sa aiba mai multe minarete decat Mecca. Dar sa ai cel mai inalt minaret din lume cum se traduce oare in importanta moscheei ? Ahhh … intamplarea face ca arhitectul acestei moschei sa fie un francez, ori alt francez cu multi ani in urma a dat ordinul ca crestinii nu au voie sa intre in moschee. Incurcate sunt itele vietii.

Intors pe pamant european ma aflu in mijlocul unei reorganizari a locuintei. In aceste momente imi dau seama cat de usor e sa cumperi o carte si cat de greu este sa le citesti. As vrea sa am un fotoliu, ceai, eventual o pipa si vreo 2 ani de sabatical. Unde se pierde timpul de n-am mai citit o carte cap coada de un secol ? Norocul e ca si din cele pe care le citesc partial aflu lucruri noi. De pilde din cursul de limba turca aflu ca in romana “fildeş” vine din turcul “fildişi” care vine din “fil” (elefant) si “diş” (dinte). Bine… invatand Turca te pufneste rasul sa vezi cate cuvinte turcesti sunt in limba noastra latino-slavona :D. Cand sa citesti evgenitii lui Ghitulescu, parabolele lui Plesu, Caragiale sau istoria imperiului otoman daca toata ziua ti-o petreci in cautarea experimentala a misterelor universului ?

Cat de mica e exploatarea de la Rosia Montana?

Aici, dar si in alte locuri ,puteti citi despre dezastrul de la Summitville. Pentru ecologizarea sitului s-au cheltuit peste 150 milioane USD. Atat s-a cheltuit pentru un lac de decantare cu dimensiuniile : 230 de metri latime (la dig), 300 de metri lungime si 10 m inaltime dig.

Cat de mare e lacul de decantare de la Summitville? Il aveti in poza de mai jos!

ComparatieIazuriSummitvilleRM

Daca ai crezut ca e aria marcata de galben…. te inseli. Summitville e pata mica, gri inchis cu o linie neagra (lungimea) si o linie rosie (digul). Aria galbena este iazul de la Rosia Montana. Lungime 3500 de metri, latime(lungime dig) 1350 de metri si 180m inaltimea digului. (Spre comparatie barajul de la Vidraru are 160m inaltime si o lungime de “doar” 350m). Un volum de 1200 de ori mai mare decat la Summitville, plin cu cianuri si alte metale grele. Daca ar fi sa scalam pretul unei eventuale decontaminari ajungem la 150 de miliarde USD!!!

Acum sa-mi spuneti daca isi face sau nu paralele investitia asta ?

PS: Ii multumesc lui Leonard Stoica pentru ca mi-a dat acordul sa folosesc imaginea creata de el in acest articol.

PPS: Observand interesul ridicat pentru acest articol va recomand sa si sa distribuiti pozitia asociatiei Ad Astra referitoare la proiectul Rosia Montana pe care o gasiti aici.