Picatura de Fiere

De Vineri pana astazi am avut 3 activitati culturale. Doua seri de teatru si un film. Toate productii romanesti caci altele nu ma intereseaza cand ma aflu in Romania.

Vineri: Forma Lucrurilor Teatrul Sica Alexandrescu, Brasov. Prima piesa de teatru pe care am vazut-o dupa mai bine de 4 ani. Piesa de teatru este una interesanta care pune in discutie ideea de om ca material in care se poate construi o opera de arta. Piesa mi s-a parut ca a inceput incet, plictisitor, neconvingator insa dupa jumatate de ora am intrat in sfera ei. Probabil am simtit acest lucru din cauza ca nu mai sunt obisnuit cu forma teatrala. Mi-a placut foarte mult jocul actorului care l-a jucat pe Phil. M-a deranjat sexualitatea de natura ieftina bagata in piesa de teatru si imbratisarile si pupaturile spectatorilor. Scenografia si folosirea videoproiectorului mi-a placut. Am ramas socat de modul deplorabil in care arata Teatrul Sica Alexandrescu. Imi e greu sa cred ca fata de singura (din cate stiu eu!) institutie teatrala din Brasov exista o indiferenta aproape totala.

Duminica: Ultima Ora Teatrul Sica Alexandrescu, Brasov. Intamplarea face sa fi ascultat aceasta piesa in ultima luna de doua ori pe eteatru.ro. Mi-a placut sa vad o punere in scena intr-un cadrul actualizat subiectul. Sebastian cu aceasta piesa e mereu actual (cam cum e si Caragiale un permanent actual). Aceeasi hiba ca in spectacolul anterior cu sexualitatea ieftina. Acelasi tip de spectatori. Scenografia si in cazul acestei piese merita mentionata. La acest spectacol nu pot sa zic ca am remarcat un actor anume. A fost un joc decent de la un capat la celalalt, un spectacol bun fara a fi exceptional.

Marti: Aventuri din epoca de aur -2 Cinematograf aiurea in Brasov cu globuri de discoteca. Lumina proiectorului lovea in aceste globuri si arunca puncte de lumina in sala. Panza ecranului sifonata si a durat ceva timp sa ma obisnuiesc cu ea in timpul filmului. Primele doua scene ale filmului au fost decente. A treia a distrus insa tot! In primele doua scene reconstructia istorica a fost perfecta. Nu am putut observa decat un borcan de plastic de mustar care poate exista sau nu exista inainte de ’89. Eu tin minte paharele de sticla in care era livrat mustarul. In ultima scena insa toata reconstructia istorica a fost ignorata total. Am vazut sticle de cola de plastic de 2L, am vazut numere de masina de tip actual, am vazut bere la cutii metalice. In plus si un microfon uitat in cadru in timpul unei secvente destul de lungi. Personal aceasta a treia scena mi-a lasat impresia de fusereala si lucru facut de mantuiala.

Da, recunosc am luat o teapa mare cat speranta mea de mai bine. Crezusem cu tarie ca propunerea pentru Ministerul Educatiei va ramane in continuare dl. Funeriu. Gandeam in stupiditatea mea de tanar ca aceasta persoana o data aflata in postura de ministru al educatiei va reusi sa aplice niste reforme reale si absolut necesare. Fiind o persoana cu background solid in cercetare simteam ca una din prioritatile portufoliului sau ar fi fost conectarea cercetarii la educatie, si prin aceasta cresterea continuua a sistemului educatational romanesc. Din pacate el nu a prins nici macar lista de propuneri.

Am ramas masca cand am vazut ca propunerea pentru portofoliu educatiei este Catalin Croitoru. Cred ca un fost sindicalist este persoana ceea mai nepotrivita pentru a lua fraiele acestui minister. Simt cum pe toata durata mandatului se va produce o mare inghetare a situatiei din educatie.  M-am uita la activitatea in parlament a domnului Croitoru.  Am fost uimit sa vad ca nu a avut nici o propunere legislativa in domeniul educatiei si nici o luare de cuvant in plen! Probabil acesta decizie a fost pentru linistea anumitor persoane.

Am vazut ca dl. Funeriu a ales sa nu comenteze aceasta propunere. 

Eu personal imi doresc ca acest guvern sa nu treaca. Daca fabricile de diplome nu au fost oprite de Andronescu, Croitoru nu are nici o sansa. Pentru mine e un motiv suficient pentru picarea guvernului.

E ora noua dimineata.  Rapidul 831 Bucuresti – Brasov alearga grabit in marea alba de zapada a campiei romanesti. La ora aceasta trenul se apropie de Ploiesti iar eu ma apropii din nou de temperatura normala de 36.5 grade Celsius masurate sub limba.  De vina pentru recapatarea temperaturii normale este schimbul de loc si vagon pe care tocmai l-am efectuat. (Later edit: Bineinteles ca prizele din vagonul cu caldura nu functioneaza. Principiul trebuie sa fie: “ori, ori” in nici un caz “si,si”.)

Vagonul 21, era probabil destinat adolescentilor inflacarati. Temperatura in acel vagon ultra-modern era puternic conditionata de temperatura de afara. Temperatura cu liniuta in fata. Frig bogna si calatori infofoliti. Doua vagoane mai la sud spre capitala spatiu amplu, cate un calator presarat pe ici pe colo si caldura la norme europene.

Incerc sa imi aduc aminte ce am facut ieri. Prima data am picat cu putina intarziere intr-o celebra cafenea din Bucuresti. Chelnerul m-a salutat cu un “Salutare sefule” atat de calduros si prietenos incat m-am chiorat la el, incercand sa-mi aduc aminte de unde il cunosc.  Bineinteles ca nu il stiam, dar cred ca incerca sa le impresioneze pe comesenele mele punandu-se intr-o pozitie de inferioritate.  Dupa o cafea am picat la un seminar de doua ore. Cel mai pregnant imi amintesc banca incredibil de incomoda si fluturasul asimetric desenat de colega de suferinta aflata in dreapta mea.  Se prea poate ca povestea conferentiarului sa fi fost interesanta, pentru mine suferinta provocata de posteriorul subsemnatului  la intalnirea cu suprafata moale de fotoliu a lemnului in ceea mai pura stare o traiam la aceeasi intensitate emotionala ca si ceea provocata de ultima telenovela sud-americana. Imi pare rau ca nu va povestesc si despre fluturas. Nu am talent de critic de arta! Cum am mai spus era asimetric si  aducea stilistic a Klimt si Mondrian.

Apoi a urmat cina intr-o companie de exceptie. Cina la un restaurant pescaresc.  Si fiind restaurant pescaresc a fost la fel de usor de gasit ca si un loc bun de pescuit pe o balta necunoscuta.  Iar cum locurile cu adevarat bune bune de pescuit sunt stiute doar de cativa initiati, la fel si acest restaurant se pare ca e cunoscut doar de gurmanzi. Gurmanzii eram bineinteles noi, unicii clienti sau poate guvizi din locanta cu pricina.  Serviciul a fost exceptional si m-am simtit din nou ca in zilele in care mergeam la peste. Daca atunci aveam un ajutor de nadejde in vre-un pici mai mic decat mine pe care il trimitea sa faca una alta dandu-i comenzi, localul ne-a pus la dispozitie o chelnerita. Si pentru a intari specificul pescaresc comanda pica la fel cum pica carasul in carlig la pescuitul in grup. Unii sunt mai norocosi sau iscusiti si prind carasul mai repede, la altii pescuitul are un rol pur terapeutic si carasul nu le pica nici intr-o saptamana.  Asa si la masa, unora le-a picat prada in carlig imediat ce au aruncat cu batul in balta. Eu am facut parte din grupul exclusivist care a reusit sa isi innoade toate unditele si cand, totusi in cele din urma, au reusit sa le scoata afara  jumatate din bancul de peste era in carligele lor.  La sfarsitul pescuitului chelnerita a facut un bilant iar noi am facut alt bilant. Bilantul chelneritei l-am platit noi, bilantul nostru nefiind contabil nu ni l-a platit nimeni.

Sper sa-i revad pe toti guvizii cat mai curand caci mi-s dragi. Dar dupa aceea sper sa merem sa ne ospatam la un restaurant cu specific taranesc.  Mancam si noi ce s-o gasi la curtea omului si sa lasam si pescuit, si vanatoare pe limba povestitorilor de profesie.

Avand memoria mai scurta decat grosimea firului de par, am uitat aventurile anterioare pe tren si m-am hotarat sa vad mai incerc odata. De data aceasta am zis sa probez daca o calatorie in directia x este identica cu una in directia –x.

Deci luat bilet la rapidul international Dacia care are o casa in Viena si una la Bucuresti.  Pentru a conserva timpul de calatorie am inceput cu o intarziere. Intarziere de o ora si zece minute batute fix in cap.  Astfel calatoria mea spre sudul mlastinos a inceput cu o ora de terapie cu aer tare de gara de munte. 

Pe peron doi tinerei hraneau porumbei si vrabioare. Cred ca erau in jur de 100 de pasarele agitandu-se pentru firimiturile de paine si covrigei. Un barbat intre doua varste isi scosese brisca din geanta si isi aranja tacticos un sandwich.  Eu pazeam peronul sa nu care cumva sa o ia din loc.  La un moment dat ma hotarasc sa aflu cat e intarzierea (ab-initio nu auzisem anuntul de intarziere).  Dau o fuga pana in gara si arunc un ochi pe tabela de sosiri si plecari.  Tabela era in zona crepusculara caci sfida legiile fizicii si ale bunul simt (in ordine directa si inversa).  Trenul cu acelasi numar pleca la timp desi sosea cu o intarziere de o ora. Singura concluzie de bun simt pe care am putut sa o trag a fost ca sunt martorul unei schimbari de fus orar.

Dupa ora CFR-ista Rapidul a intrat in gara si cinci minute mai tarziu eram asezat in locul meu dotat cu priza. Astfel cel putin pot sa va povestesc despre aventurile care le voi mai intampina pe drum pana in orasul lui Bucur. Acolo in mod sigur alte aventuri.

PS: Demn de mentionat e ca accleratul de la Galati avea o intarziere de 120 de minute din cauza intemperiilor.  Ori daca o zapada si  o temperatura de –5 grade Celsius constituie o intemperie ma gandesc cu groaza in ce era glaciara au trait bunicii si strabunicii mei.      Si chiar asa observ ca toate intarzierile sunt in cuante de o ora. Sa mai zica cineva ca nu s-a modernizat si CFR-ul! Au trecut de la mecanica clasica la ceea cuantica.

Miercuri am aterizat in Romania.  Tot atunci au inceput o serie de mici aventuri pe o sa le relatez una cate una.

Prima aventura a fost gasirea statiei de autobuz de la aeroportul cu renume international. Dupa urmarirea semnelor mai mult inexistente decat existente si refuzul de a lua trenul pana in gara (cu o escala pe autobuz) am gasit toneta de vanzare a biletelor.  Nedumerit daca am nevoie de bilet, cartela sau mai bine iau o cartela cu care sa pot calatori si pe metrou si RATB am intrebat personalul care deservea susnumita toneta despre optiunile pe care le am. Personalul binevoitor a luat decizia in numele meu si mi-a inmanat o cartela cu 2 calatorii. Problema rezolvata, enigma ramasa in vigoare.

Alta aventura a fost intalnirea cu semnele de prin metroul bucurestean. Metroul frumos si nou … insa simteam cum sunt permanent debusolut din lipsa semnelor clare care sa indice directiile.  Din fericire pentru mine nu m-am pierdut. In plus pentru cei neavizati unele statii si-au schimbat denumirea, probabil din dorinta ca si localnicii sa fie un pic debusolati in acest proces.

Fara a fi o aventura am ramas impresionat de caldura cu care m-au primit cunoscutii cu care m-am intalnit. Caldura care a compensat pe masura caldura afisata de acest popor primitor in toate mijloacele de transpot. Privirile in metrou erau in majoritate priviri de mortal kombat.  Pentru ca sa ma inscriu in peisaj am abordat zambetul tamp si distrat al turistului. Am avut impresia ca a functionat cum trebuie aceasta strategie.

Aventura a continuuat cu ghiseul de bilete de Gara de Nord, principalul nod feroviar al tarii. Si e nod caci acolo se cam incurca itele.  Am aflat cu stupoare ca dupa 8 seara nu mai exista nici un tren spre Brasov. Prin urmare daca vrei sa ajungi la o petrecere la ora la care ajung vedetele in Brasov … neaparat trebuie sa iei vre-o masina sau taxi. Si s-a dus dorinta de salvare a planetei de noxe si incalzire.

Cum nu fusesem ieri invitat la nici o petrecere  m-am hotarat sa plec a doua zi spre Kronstadt. Tot cu trenul ca sa salvez planeta. Mers la alt ghiseu si luat belet. Constanta la toate ghiseele e ca nu te poti intelege cu persoana de pe partea cealalta a geamului. Am folosit semnele pentru surdo-muti, iar persoana din partea cealalta a ghiseului a raspuns dand din umeri si hotarand din nou biletul si locul, mai putin destinatia unde vroiam sa merg.

Scriu in tren acest post. In cel mai accelerat dintre acceleratele romanesti. Tocmai ce am iesit din Predeal si ne putem lauda cu o intarziere de aproximativ o ora. Probabil conductorul are ceasul fixat pe alt meridiat. Cat despre salvarea planetei, nici despre asta nu poate fi vorba. Caldura e setata pentru conditiile zilei de astazi, insa locatia e gresit aleasa. Cel mai probabil conductorul mahmur si-a spus ca merge astazi in Siberia sau incearca capacitatea de incalzire a instalatiei. Altfel nu imi explic cele cel mai probabil 40-50 de grade din compartiment, grade care se varsa afara prin cele cateva geamuri deschise de pe culoar. Deh, am uitat sa va spun, e vagon modern cu geamuri care nu se deschide ca sa pastreze climatizarea.

Franele trenului in schimb functioneaza impecabil. In fiecare statie in care am oprit pana acum am simtit cum creierul meu juca ping-pong cu interiorul cutiei mele craniene. E drept ca fiind caldura mare poate s-a mai copt si micsorat in volum.

In rest numai de bine … afara  e zapata, daca scot nasul pe geam miroase a iarna si a noi si noi aventuri.