Mai multe intamplari, aruncate in drumul meu cam in acelasi moment, m-au pus un pic pe ganduri. Nu stiu de unde sa incep caci toate sunt de fapt fatete ale aceleiasi probleme.
Pornesc de la studiul lui Vintila Mihailescu in care arata ( pe un studiu restrans la studentii sai) ca omul de stiinta, in termen larg, nu face parte din ceea ce este inteles prin elite:
Simptomatic este însă faptul că, în imaginarul colectiv, acest „grup de persoane“ pare să fie alcătuit aproape exclusiv din „umanişti“. Elita este redusă la elita intelectuală, aceasta – la elita culturală, iar cultura – la „cultura înaltă“, adică „umanistă“. Un matematician sau un geograf de excepţie, un medic sau un inginer excelent etc. nu par a fi „eligibili“ în mod spontan în categoria „elitei“ româneşti. Pentru aceştia pare să fie rezervat alt termen: specialişti. Iar specialiştii sînt percepuţi distinct de elită.
Ori, de multe ori, observam ca elitele, in sensul observat mai sus de Mihailescu, dau tonul cultural in societatea romaneasca. Cea mai importanta editura din Romania, cel putin in termeni de perceptie, are in pozitii de decizie elite care provin din aria umanista. Sunt si cateva exceptii, persoane care au o educatie stiintifica dar care nu prea se poate spune ca practica meseria in care s-au format. Ori aceasta editura, si as spune ca si majoritatea editurilor cu priza pe piata romaneasca, acorda un loc periferic cartii de stiinta – inteleasa ea fie in sensul de carte de specialitate sau carte de popularizare.
Mai grav este ca, in interactiunea cu unul dintre cei douazeci de popularizatori de stiinta din Romania ( asa cum singur s-a prezentat), am inteles ca desi acestia au o imagine publica de persoane cunoscatoare ale domeniilor despre care vorbesc, ei nu folosesc in documentarea lor sursa este oarecum la mana a 7-a din cartile si articolele de popularizare aparute in Romania (multe dupa ele scrise dupa ureche). In acelasi timp, modul in care merge discutia cu popularizatorul de stiinta e unul hilar (cel putin pentru mine). Intotdeauna intrebarile sunt de tipul raspunsurilor de la concursurile de miss: care e aplicatia practica a descoperirii bozonului Higgs, faptul ca ati descoperit aceasta particula ne spune cum s-a nascut Universul, etc. Nu stiu daca sunt singurul deranjat de faptul ca actul stiintific e prezentat drept datator al tuturor raspunsurilor.
Alta chestiune pe care am observat-o este ca nu e suficient sa construiesti o fraza de genul (si dau aici un exemplu aleator) “Ne aflam la Universitatea din Bucuresti in laboratorul de chimie organica.”. E absolut necesar ( la fel de necesar ca un Breaking News pentru televiziunea de stiri) sa tranformi respectiva propozitie in “Ne aflat intr-unul din centrele cunoasterii din Bucuresti, in una din cele mai vechi universitati romanesti in care s-au format exceptionali oameni de stiinta. Aici intr-unul din laboratoarele Universitatii Bucuresti, laboratorul in care cercetatorii studiaza modul in care atomii interactioneaza pentru a forma substantele care permit viata …. “. Probabil ca exagerez un pic dar e absolut necesar ca sa se vorbeasca frumos si cu multe metafore. Bag de seama ca metafora e singurul mod prin care pot fi explicate ( este vorba de o pseudoexplicatie) conceptele din stiinta. Sa presupunem ca publicul general e atat de incult incat trebuie sa-i dai o pseudo informatie din care cei interesati nu pricep nimica, iar cei mai putin interesati ….
In alt articol Gabriel Istrate arata cum discursul foarte inalt al elitei se aventureaza de multe ori pe teritorii pe care nu le stapaneste bine. Vorbim si aici de intelegerea la mana a N-a si nu avem de-a face cu o interiorizare a notiunilor. Bineinteles ca nu putem fi experti in toate domeniile dar e bine ca atunci cand vorbim despre ceva care nu este in aria noastra de competente sa ne aratam umili. Iar a “descoperi” o demonstratie cautata intr-o arie pe care nu o intelegem nu constituie o validare.
Probabil ca am facut o divagatie cam mare, dar trebuie sa ne intrebam in mod serios daca nu este ceva defect in modul in care ne raportam la stiinta ca natiune. Multi vor vorbi despre gauri negre, despre Higgs, despre ELI, despre gene, si cate si mai cate dar atunci cand vine vorba de rezolvarea unor probleme, care am putea spune ca sunt constituente ale culturii generale stiintifice, probabil ca vor fi intampinate mari dificultati. Iar punerea in perifierie a “bazelor” se intampla in toate zonele societatii. Am vazut ca s-au redus foarte mult numarul de ore de stiinte in scoala romanesca ( sunt de acord ca acestea erau/sunt predate oarecum arid), editurile nu incurajeaza publicarea unor lucrari care adancesc cunoasterea ( va puteti imagina ce ar fi insemnat publicarea nu doar a “Va tineti de glume domnule Feynman” dar si a cursurilor de fizica atat de faimoase ale lui Feynman ? PS: din cate stiu ele au aparut in traducere romaneasca undeva inainte de ’89, dar s-ar putea sa ma insel), bugetul cercetarii este tait de la an la an si in plus si sifonat in diverse activitati mai mult sau mai putin dubioase iar, in final, cei care lucreza la popularizare o fac cu un anumit grad de superficialitate.
In aceasta societate elitista, bazata pe contemplare si reducere la intrebari inalte, oare cum sa fie posibila readucerea stiintei in viata de zi cu zi ? Cum sa facem din fizica, chimie, matematica si alte stiinte ceva care sa fie o atractie si nu ceva de speriat, sau ceva care nu poate fi cuprins si inteles? Sau poate mai plastic spus, asa cum e cutuma culturala romaneasca, cum sa facem ca stiinta sa ramana in spatiul public si sa nu o transormam intr-un idol si sa o plasam intr-un plan intangibil romanului.
în altă ordine de idei, ce se mai aude cu vizita la CERN? 🙂
Si totusi … Humanitas are cel mai coerent program de stiinta popularizata al unei edituri romanesti. Humanitas Cismigiu isi pune cu regularitate spatiul la dispozitie pentru Cafeneaua de Stiinta. Nu ma astept sa le poata face pe toate.
De ce nu se publica stiinta ? … presa si societatea romaneasca nu dau doi bani pe stiinta/cunoastere. Editorii nu fac decat sa reactioneze la asta.
Stiinta nu ajuta la imbogatire rapida, nici nu ne face sa ne simtim “cultivati”, e de multe ori o corvoada ermetica de care suntem bucurosi ca am scapat cand terminam liceul/facultatea …. Doar cu olimpiadele scolare ce o mai ingaduim. Dar si acolo e vorba mai curand de un “spectator sport”, privit de la distanta, aprobat cat timp ne gadila sentimentul patriotic. Si atata vreme cat il fac altii …
Sunt de acord … e si o problema de comunicare din partea celor care fac stiinta. Dar atata vreme cat prima intrebare care ti se pune (de la oameni educati) va fi “la ce-mi va folosi asta maine” n-ai cum s-o rezolvi pe termen scurt. Cu stiinta n-ai cum sa te imbogatesti peste noapte, asa ca n-ai ce raspuns satisfacator sa dai unui om care vede
in asta singura problema interesanta. Chiar daca o sa-i spui nu te va auzi …
Numai bine,
G.I.
Draga G.,
Intr-adevar Humanitas are un program relativ extins de popularizare. Ma refer la faptul ca aceste cafenele se desfasoara doar in Humanitasul de la Cismigiu ( spatiul nu e foarte mare) iar faptul ca sunt difuzate in direct la radio nu da sansa unor intrebari din partea audientiei.
Daca e problema de reactie a editorilor la ceea ce “se cumpara” nu ar trebui sa ne intrebam de ce nu se publica stiinta ci ar trebui sa observam ca in acelasi timp ( si pe buna dreptate) Humanitas impinge in fata opere fundamentale ale filosofiei ( vezi Timp si fiinta a lui Heidegger – ma intreb daca piata pentru aceast volum ar putea fi comparabil cu, sa zicem, cursurile lui Feynman (si da, ignor cu buna stiinta drepturile de autor si alte chestiuni conexe si vreau sa pun reflectorul doar pe piata). Si nu vreau sa se inteleaga ca am ceva cu Humanitas, singurul motiv pentru care au intrat in colimator e faptul ca e, probabil, cea mai mare editura din Romania, o editura care o inteleg ca fiind condusa de elite si care au aratat prin anumite publicatii ca sunt dispusi sa scoata si “in pierdere” anumite volume atata timp cat ei le considera necesare ( cel putin asta e impresia mea).
Iar despre stiinte n-ar trebui sa “scapam” in liceu ci ar trebui sa traim alaturi de ele, sa intelegem o unda stationara cand vorbim de cuptorul cu microunde, sa intelegem ce e o rezonanta, cam care-i treaba cu GPS-ul, telefonia mobila, fiertul unui ou, etc.
Cum spuneam unui comentator pe FB, si probabil ca acest punct nu l-am subliniat prea tare, popularizarea stiintei nu ar trebui sa treaca dintr-o perioada realista intr-o perioada expresionista precum s-a intamplat in pictura.
Numai bine,
L.
Pentru ca să poți vorbi despre ce spui tu ți-ar trebui oameni cu mintea tânără, entuziaști, care să facă conexiunile despre care vorbești. Când insă opțiunea respectivă de carieră e una care te condamnă la sărăcie in România de azi nici nu mă mir că “nu ai cu cine”.
Aici mă deosebesc de destui din colegii din A.A.:
eu cred că reforma e in primul rând o problemă de bani. Simpla decizie politică de a face din invățământ o prioritate (in sens financiar), asumându-ți (o vreme) pierderile și abuzurile inevitabile, dar creând un mediu in care ar respira și oamenii buni ar conduce in timp la dezvoltarea de oaze unde s-ar face destule lucruri de calitate. Nu s-ar intâmpla peste tot – ține de cultura fiecărui loc. Dar unde atmosfera e bună oamenii s-ar strânge.
Editorii: Heidegger se vinde pentru publicul slab de inger, care e convins că o să se apropie de adevăr avându-l in bibliotecă (puțini, bănuiesc, il citesc). Nu inseamnă că nu apar și multe cărți bune de popularizare: chiar nu există comparație cu situația din anii 2000-2004. Dar n-au niciun ecou, nu le comentează mai nimeni, nu sunt difuzate cum trebuie, nu există o revistă de recenzii pe nonficțiune, poate nici audiența, publicul preferă să discute despre politică și … Patapievici decât despre Godel 🙂
Ce e cu adevărat greu sperie: ai observat că nici măcar cărți de programare mai serioase nu mai apar in română ? De aici bucuria/incurajările mele pentru Asociația editorilor … probabil ai
citit pe blogul meu.
Numai bine.
G.
P.S. Eu, cel puțin, sunt de modă veche: nu te pot citi pe Facebook. Dintr-un motiv simplu … n-am ! 🙂
Ai dreptate in ceea ce priveste editorii. Am o amica sef de librarie si care imi spune ca, de multe ori, cand se cumpara carti cadou ele trebuie sa aiba un anumit pret minim. Prin urmare se prefera opusuri mari sau albume de arhitectura, arta, etc.
Referitor la cartile de programare…. well nu le prea urmaream eu in Romania. Dar nu se mai gasesc nici cartiile alea de tipul harti si trasee montane, sau alea cu jocuri distractive de matematica … de fapt, problema mea cand intru intr-o librarie romaneasca e sa gasesc cartea pe care o caut intr-un maldar de maculatura.
PS: salutam pe cei de moda veche si de aceea relatam si in mediile astea mai vechi
Da, problema asta o am și eu de aici: de asta imi scapă cărți interesante dar care au apărut cu ani buni inainte, și pe care le găsesc intâmplător.
Asta imi plăcea in America: dacă era vorba de o carte bună o vedeam in New York Times Book Review, la Charlie Rose, pe BookTV. Ca să nu vorbesc de aranjarea cărților pe specialități in defunctul lanț de librării Borders, cu un sector intreg pentru știință/mate, inclusiv lucruri de specialitate !
FB nu imi place (și) din motive de viteză: e prea ușor să reacționezi. Eu fac tot ce pot să țin viteza cu care scriu/gândesc ce scriu sub control.
Am inteles ca si librariile pe care le mentionai au decazut foarte mult. N-am mai fost in state de vreo 4 ani dar cand am fost ultima data semnele de decadere erau evidente 🙁
Nu incerc sa te conving referitor la FB , imi dau seama ca mesajul meu ultim poate fi interpretat si in nota asta 🙂