Cu picatura la concert

Ieri am fost la un concert de absolvire a unui student la clasa de pian. Am ajuns la acest concert datorita invitatei unei amice, studenta si ea la pian.

Eu cred ca eram singurul din afara tagmei de acolo. Pe profesori i-am remarcat prin ochii inchisi si relativa nemiscare in timpul concertului. Ei probabil m-ai remarcat pe mine ca tipul care nu avea astampar. Daca mai toata lumea din sala urmarea, aproape nemiscata concertu, eu gaseam lucruri interesante care sa le studiez. Cum ar fi sistemul de roti a pianelor, acoperisul cladirii (o fosta biserica), modul de alimentare a reflectoarelor, reflectiile de pe coada pianului ridicata in aer, ba chiar la un moment dat am esuat in a numara numarul de tuburi al orgii. Din lipsa de repere … nu am reusit sa le numar exact … dar estimez ca sunt intre 50 si 70.

Ceea ce nu inseamna ca nu am ascultat concertul, ba chiar l-am ascultat cu foarte mare atentie. Caci la un momentdat vroiam sa inteleg de ce basul se aude mult mai tare decat inaltele. Am ajuns la concluzia ca era din cauza salii.

La sfarsit aplauze, peste aplauze. Eu fericit ca am vazut un concert al unui viitor maestru. Pana cand amica mea imi spune “Sper sa treaca”. La care eu am ramas masca, blocat.

In decursul serii mi s-au explicat punctele unde tanarul artist a a gresit. Eu nici nu mi-am dat seama!

Concluzia trista e ca picatura nu are nici un pic de ureche muzicala…