De n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit

Dan Popa povesteste despre un lift . Nu stiu de ce a ramas surprins. Cred ca acest tip de comportament (al slugarniciei in fata superiorului urmat de vorbire de rau cand acesta pleaca) e un fel de traire. Nu cred ca am vazut in Romania nici un subaltern care sa-si accepte superiorul. Intotdeauna, de multe ori pe buna dreptate, acel superior nici nu are calitatile necesare pentru a fi respectat si acceptat de subaltern. Eu imi aduc aminte un eveniment la care o persoana se plangea ce greu e in Romania. Bani foarte putini, contracte intarziate in cercetare, etc, etc. La un moment dat trece pe langa noi seful sefilor ( pe care eu nu-l stiam) si apare si transformarea persoanei de langa mine. “Buna ziua domunule director prof. dr. acad. (cred ca a pus toate titlurile) Xsculescu. Ce mai faceti ? Nu ne-am mai vazut de mult! Cand mai treceti pe la noi ? ” Nici o vorba despre bugete, intarzieri, viata grea, etc. Atunci m-am convins ca exista mai peste tot obiceiul pupatului inelului preafericitului sef. Prin urmare de ce se mira Dan Popa eu nu inteleg….

Liviu Ornea scrie despre cerere si oferta. Mi se pare foarte interesant ceea ce spune, anume ca pentru a face ceva trebuie sa ti se dea oportunitatea. Imi aduc aminte experienta mea de student. La Magurele, deoarece ne aflam la mai mult de Xkm de centrul Bucurestiului, biblioteca facultatii de fizica avea si un fond de carte generala ( in afara de carte de specialitate). Cand mergeam sa luam un curs sau caiet de laborator ne mai impiedicam si peste un roman sau alta carte generala. Daca nu era aceasta oportunitate cine stie daca as fi ajuns sa citest jurnalui lui Sebastian, Jeni Acterian, jurnalul fericirii, o serie de carti a lui Eco si multe altele pe care nici macar nu mi le amintesc. Prin urmare sunt in asentimetul lui Liviu ca omului trebuie sa i se puna in drum si lucruri de care sa se impiedice chiar daca nu stie ca le vrea.

Saptamana trecuta tocmai iesisem din CERN si in tramvai ma intalnesc cu o persoana cunoscuta insotita de o a doua persoana. Salut in romaneste pe persoana pe care o cunosteam si, precaut, in engleza pe persoana pe care nu o stiam. Urmatorul pas este sa intreb “Shall we speak in English or Romanian?” necunoscand daca a doua persoana vorbeste sau nu limba romana. Raspunsul celei de-a doua persoane mi se pare ca incepe sa devina uzual :(. ” Ah, dar nici prin cap nu mi-a trecut ca esti roman. Stii nu arati deloc a roman!”
Prin extensie ma intreb: oare a ce arat ?

Un alt articol ce merita citit este cel al lui Mihnea Bostina. Aflam ca stiinta e un fel de cenusareasa in Romania. Mai devreme in aceasta saptamana aflam ca acelasi lucru se intampla cu lectura de la Mircea Vasilescu. Normal ca cele doua treburi sunt corelate si nu ar trebui sa avem surprize pe 3 decembrie cand se vor anuntat rezultatele Pisa pe 2012. Ceea ce e paradoxal e ca am reusit sa ne clasam la sfarsitul acestor doua clasamente chiar daca in ultimul deceniu a avut loc o explozie a universitatilor. Un singur gand ma incurajeaza , in clasamentul cartiilor noi si Grecii am fost ultimii. Ori daca Grecii ne-au batut de ne-a sarit apa din cap la fotbal inseamna ca tot noi am petrecut mai mult timp citind!