Sunt un om care traieste destul de des unul din visele cele mai vechi ale omului, anume acela de a zbura. De ficare data cand zbor si am un loc la fereastra e un adevarat festin al ochiului si sufletului. E poate destul de greu de descris sentimentul care te cuprinde, de la forta decolarii la plutirea prin atmosfera. De sus lumea se vede cu totul si cu totul altfel. Acum trei saptamani in drumul spre Romania de la Milano am trecut peste Adriatica in apropiere de Venetia. Marea avea acceasi culoare cu cerul si sub noi erau doar cativa norisori. Priveam uluit cum abia puteai sa distingi marea de cer si cum pareau ca se topesc in zona norilor.
Astazi am trecut de doua ori peste Alpi, care sunt un spectacol in sine. Varfuri acoperite de zapada, ghetari care se vad de sus, si lacuri montane de o culoare albastra-verde. Apoi am avut impresia ca plutim pe nori de vata de zahar. Ce frumos e sa te bucuri de asemenea momente simple !