Scoli de vara — intre un program educativ si un esec planificat

Zilele astea am dat peste situl unei scoli de vara de fizica desfasurate in Romania Carpathian Summer School of Physics 2010 Si am inceput sa ma uit sa vad despre ce a fost vorba.

In cautarile mele am dat peste lista de “invited lectures” care erau impartiti pe 2 saptamani. Prima saptamana 16 lecturers, in a doua un numar impresionant de 48. Numarul de participanti nu e insa specificat. Pe situl scolii se precizeaza ca acest eveniment e configurat in prima saptamana sa semene a scoala si in a doua sa fie o conferinta. Probabil asa explica ei diferenta impresionanta in numarul de invitati in cele doua zile.

Totusi cand ma gandesc la o scoala de vara, ma gandesc ca e orientata catre studenti. Cu un program de-a dreptul infernal (fiecare zi cu 7 ore de prelegeri), chiar pana si in prima zi cand studentii ar trebui sa aiba timp sa reflecte, si sa fixeze lucrurile pe are le-au auzit, imi e greu sa cred ca organizatorii au avut in gand studentii cand au organizat acest eveniment.

Si ma intreb daca e de fapt o conferinta de ce este cosmetizata in scoala de vara ? Sau daca e scoala de vara, de ce e amestecata cu o conferinta ? Pana una alta in viziunea mea o scoala de vara dureaza cel putin doua saptamani, saptamani in care numarul de ore de “predare” e undeva pe la 4-5 pe zi, urmate de 2-3 ore de exercitii de fixare a cunostiintelor si clarificare a celor invatate. Un astfel de program lasa suficient timp si pentru socializare dar si pentru reflectie personala asupra unor probleme intalnite in respectivele cursuri.

Prin urmare cand si daca alegeti o scoala de vara ganditi-va foarte mult si la formatul ei ca sa nu dati intr-o struto-camila cum e ceea de mai sus.

Ocaua doamnei Pippidi

Doamna Pippidi are o oca. Sau are doua? Una o foloseste pentru cantarirea de sine, alta pentru cantarirea celor din jur? Dar sa nu ne inselam, toti avem doua ocale una pentru masurarea actiuniilor proprii si una pentru masurarea actiunilor celorlalti. Masura in care ne jucam cu cele doua ocale ne da sau ne rapeste din verticalitate.

Dupa cum am mai spus in “Adevarul …. in curul gol” doamna Mungiu-Pippidi a lansat in Romania Libera un serial “Adevarata tradare a intelectualilor”. Iata ca astazi a aparut ultima parte a serialului pe situl SAR si aflam si noi care e cu adevarat adevarata tradare a intelectualilor.

Aceasta “adevarata tradare” consta in “abandonul total al cauzei generale pentru interesele de grup.[…] Douazeci de ani dupa comunism, clasa noastra educata nu cauta un canal de comunicare cu restul societatii.” Si mai jos e lansat un deget aratator intins celor care “[Daca] la randul vostru practicati gindirea in haita, scrisul anonim pe Internet, organizarea de cabale, dispretul fata de orice teorie (adica fata de oricine a scris inaintea voastra pe aceeasi tema), negarea oricarei valori, daca prin soladariate intelegeti solidaritate ca grupului vostru sa ii vina mai usor sa isi promoveze interesele, atunci reproduceti exact mecanismul antropologic prin care functioneaza elita noastra intelectuala de cand exista ea, adica de vreo suta si ceva de ani. ”

Ok … totusi unde sunt ocalele ? Pai sa luam alte aliniate din acelasi articol. Doamna Pippidi intreaba: “Exista vreo legatura intre performanta profesionala si lipsa de integritate?” Pentru ca sa urmeze raspunsul “exista o asociere semnificativa statistic intre scorul CUC de integritate al unei universitati din Romania si numarul de lucrari ISI agregat per universitate. Universitatile corupte nu produc performanta se feresc de ea. […] Cum se explica, in nevoia noastra disperata de economisti, specialisti ai dezvoltarii, guvernantei, etc, ca in Universitatea din Bucuresti nu ai cu cine sa faci un doctorat in politici publice, in politica comparativa, in economie politica, ca numarul agregat de citari internationale in aceste specialitati de baza este zero? Oare nu cumva prin teama impostorilor care ocupa catedre pe acolo de a deschide usa oricui ar fi mai perfomant decat ei?”

Sunt cat se poate de acord cu aceste lucruri expuse de doamna Pippidi si cred ca spune un mare adevar, anume ca invatamantul superior romanesc functioneaza in unele zone si pe alte mecanisme decat cele academice. Banuiesc ca sunt de aceeasi parte a baricadei cu doamna Pippidi cand vorbim despre CUC si faptul ca aceste mecanisme ne-academice trebuie excluse din universitatiile romanesti. Dar mai jos doamna Pippidi lanseaza alta idee: “Nici antreprenoriatul nu lipseste: la ideea unor oameni tineri, am sugerat guvernului Tariceanu in 2006 sa faca o scoala postuniversitara de eurocrati unde sa se intoarca drept cadre tinerii romani care fac doctorate in studii europene (drept, economie, politici publice, etc), cu limba de predare in engleza si care sa se autosustina din taxe si programe de cercetare. Proiectul s-a impotmolit, desi era sprijinit de un vicepremier (Marko Bela ? sublinierea mea), iar fata pe care o aveam in vedere sa-l organizeze, carea avea un doctorat european de mina intai, conduce azi un centru similar la o faimoasa universitate din Occident. Cum ea nu lucrase in nici o campanie electorala si nu avea in spate decat un grup de anonimi merituosi, era greu sa reauseasca un asemenea proiect. Organizarea statului nostru fiind pe rente pentru un grup de interese sau altul, un proiect care nu aduce profit nici unui grup nu poate sa treaca la noi la guvern, ca nici nu stiu de la cine sa ceara comisionul.”

Sa luam aer in piept si sa recitim fragmentul de mai sus! Oca 1 : functionarea defectuasa a universitatiilor romanesti. Oca 2: pornirea unui institut de studii europene pentru a acoperii deficitul din universitatiile romanesti. In primul rand vreau sa las la o parte motivele logice din care in Romania pot fi infintate universitati private fara numar, dar pentru un asemenea institut este nevoie de acordul guvernului Romaniei. Ceea ce ma uimeste si constituie un fel de conflict de interese e ca solutia la a moderniza viata academica romaneasca nu e prin reforma universitatiilor pe care le avem ci prin creearea de noi institute. Prin urmare, de facto, exista o simbioza perfecta intre acuzat si acuzator dupa principiul ne balacarim in public, dar profitam amandoi de bugetul de stat. In ceea ce priveste “grupul de interese” alegerea persoanei care “sa-l (institutul) organizeze” nu e o forma de grup de interes ? Citez din cele patru componente de critica impotriva intelectualilor de astazi enuntate de doamna Pippidi “A patra(componenta) este cea de clientelism, coruptie, si nepotism, care afirma ca intelectualul nu e, in majoritate, promotorul unui stil de comportamnet diferit fata de laxitatea morala tipica societatii romanesti, ceea ce se poate observa in universitati sau pozitii culturale. ” Sa inteleg ca aceasta persoana pe care doamne Pippidi a avut-o in gand (si contra careia n-am nimic impotriva) a fost aleasa in urma unui concurs ? Si oare aceasta lasare a universitatiilor in a-si urma cursul corupt pentru a forma un alt institut este sau nu un mod de a lupta pentru o cauza generala ?

Pur si simplu ma intreb, si intreb, si o intreb inclusiv pe doamna Pippidi daca ajunge sa citeasca aceste randuri: “Care e diferenta intre cei criticati de doamna Pippidi si domnia sa? ”

PS: Avand in vedere ca am formulat mai sus cele doua ocale, ma intreb cand o sa priceapa cei care ar trebui sa priceapa ca disfunctiile sociale si acedemice din Romania nu se rezolva cu creearea de noi institute, institutii, etc. Nu vorbim de un televizor care atunci cand nu mai merge bine, cumparam altul si le tinem pe amandoua in aceeasi casa, incet, incet primul cazand in dizgratie si la un moment dat e aruncat afara. E vorba de cu totul altceva ! Un institut nou, chiar si pornit cu cele mai bune intentii, va fi supus difuzieri si contrangerilor din aria sociala sau academica in care activeaza in Romania. Si cum restul sistemului se comporta ca un termostat, acest nou institut, in scurt timp va ajunge sa isi echilibreze temperatura (aka moravurile) cu sistemul. Toate aceste energii sunt mai util puse in slujba reformarii sistemului pe care il avem.

Invatand din lumea artei

Care sunt, dupa parerea ta, caracteristicile definitorii unui artist in spatiul cultural romanesc?

Depinde despre ce artisti vorbim. In cadrul scurtei mele experiente, am observat ceva foarte important si nu neaparat minor – anume lipsa de coeziune in grupuri mai mari de 2 sau 3 oameni si competitia disimulata in “prietenii”.  Foarte putina lume trateaza problemele “sportiv”, cei mai multi se simt tradati sau tradeaza, mint sau sunt mintiti, sau toate la un loc inmultit cu o mie… Eu vad de multe ori, in aceasta privinta, un “balci al desertaciunilor” si, de aceea, incerc sa tin cat pot de mult la prietenii pe care ii mai am.

Interviu  Simona Vilau din revista ARTe#7

Ceea ce e de retinut, in opinia mea de aici, e ca diagnosticul pe care il da Simona Vilau lumii artistilor, de fapt,  este o mostenire a caracteristicilor societatii in care evolueaza. In nici un caz o “boala” specific artistica!

Activitati de duminica

Cu cine ti-ar place sa-ti petreci duminica ? Sau sambata, sau orice alta zi din saptamana.  Da, e o leapsa! Leapsa pornita de mine !

De la inceput stabilim ca se exclud parintii, rudele si iubitii.

In cazul meu iata optiunile  in ordine aleatoare:

1) O  seara petrecuta cu Neagu Djuvara la un club diplomatic in Africa.  As vrea, la un pahar de coniac , sa-mi impartaseasca din trecutul lui de expat.  Chestiuni nescrise in “Amintiri din Pribegie”. (Cine e expat si nu a citit cartea asta i-o recomand cu caldura!)

2) O bere cu Plesu pe undeva prin Charlottenburg in Berlin.  Mi-ar place sa barfesc cu el lumea care trece pe strada. Discutia ar putea fi sumarizata sub titlul Comedii la portiile Brandenburg.  Dupa cateva beri cine stie ce am mai discuta, dar sunt sigur ca m-as simti bine.

3) O zi de pescuit undeva  in Amazon cu Jeremy Clarkson. Bineinteles ca ar arata ca o aventura din Top Gear. Si bineinteles ca el va spune cel putin o data “How hard can this be?!”

Nu uitati daca va place ideea sa lasati pe undeva un indiciu cu cine ati vrea sa va petreceti o zi!