Bisnitarii, descurcaretii, supravietuitorii si cosmarul din ziua de astazi

In aceasta vacanta am reusit sa citesc volumul “Bisnitari, descurcareti, supravietuitori “ – o colectie de interviuri despre viata de dinainte de ’89. Pentru mine a fost o lectura foarte interesanta din perspectiva faptului ca acest tip de interviuri dau fresca societatii romanesti din perspectiva personala a unor participanti la viata de atunci. Aceste interviuri mai dau posibilitatea, voyeuristica, de a afla despre vietile altora in comunism.

Interviurile sunt cu responsabili in comert, ingineri, fosti militieni, ba chiar cu un personaj care se declara a fi fost in pozitii cheie la circulatie. Volumul cred ca poate fi caracterisat prin verbul “a te descurca” avand in vedere ca toti cei intervievati repeta obsesiv acest cuvant. Al doilea cuvant caracteristic este “a ajuta”, desi ajutorul nu vine dintr-un spirit de daruire neconditionata ci, mai degraba, dintr-o economie a ajutoarelor reciproce.

Ceea ce mi-a dat frisoane este ca am regasit in Romania de astazi aceleasi lumi paralele care existau si in anii comunismului. Sa intelegem ca formal am evoluat dar pe fond traim in aceeasi societate. Edificatoare este urmatoare declaratie:

“Eu fiind din structurile de partid, trebuia discutat de comitetul de partid. Aici iar era o chestiune… pe un membru de partid nu-l puteai aresta fara a avea acordul Comitetului de partid. (p. 323) “

Inlocuiti notiunea de partid mai sus cu parlament si se prea poate sa va ingroziti. Mie prea mi-a sunat la restrangerea numarului de membrii ai partidului si pastrarea regulilor de dinainte.

Pe langa observatia de mai sus ( sau nefericita coincidenta de mai sus) nu poti sa nu observi cum era normal si este normal sa fi nevoit sa faci multe cereri pentru orice nimic, sa astepti sa dai diverse cadouri pe ici pe colo, sa incerci sa intri pe usa din spate pentru a fi servit corect si cate si mai cate alte obiceiuri care s-au pastrat ca traditiile. E normal ca aceste traditii sa ramana in viata de zi cu zi dar trebuie si constientizate. Nu te poti arata oripilat ca (sa dau un exemplu) medicii iau spaga si in acelasi timp sa spui ca trebuie sa dai spaga ca altfel problema de sanatate nu o sa-ti fie rezolvata.

Pana una alta toata lumea se descurca in Romania de astazi. Atata timp cat descurcarea ramane legea nu cred ca va exista o schimbare de fond a societatii romanesti.

Diminutive si povestiri la diminutiv

Fiind in vacanta pe la Brasov am observat o noua obsesie a romanului care are de-a face cu clienti: folosirea in exces a diminutivelor. Asa se face ca incercand sa cumpar nu stiu ce, cand dau sa platesc, sunt intrebat daca n-am un leut. Se prea pare ca, in ciuda faptului ca Mugur(el) i-a taiat leului niste nule din coda si i-a facut o noua coafura tot mititel a ramas saracul.

Superlativul diminutivelor a fost atins insa la reprezentanta unui operator de telefonie mobila. Am tot avut un SIM prepay vechi, de vreo cateva secole, pe care il tot foloseam in vizitele din Romania si care acum nu mai mergea. Imi dadea o eroare si am spus ca merg sa o rezolv la reprezentanta SIM-ului. Dau ce date avea nevoie domnisoara si mi se spune “Cand ati incarcat ultima data carteluta? Fiecare carteluta are un termen de valabilitate …. “ si apoi n-am mai putut sa ascult. Urechile mi s-au blocat intr-o greva impotriva diminutivelor si a ceea ce eu am luat a fi un ton pe care ii vorbesti unui copil.

O alta intamplare geniala, pe care simt ca trebuie sa o povestesc, s-a intamplat in marele aeroport Otopeni. La Duty Free-urile de acolo in zona casei sunt niste vederi si langa ele scrie mare de o schioapa “Transilvanian Cards for FREE” (fara nici un asterix, nota de subsol, etc, etc. ). O intreb pe jumatate daca vrea o amintire si initial spune ca nu. Cumparam ceea ce luasem de pe acolo si ni se da un loz de razuit cu premii. Il luam si castigam o vedere din asta la gratis. Cand dam sa ne ridicam premiul intreb daca sunt FREE sau nu. Raspunsul e unul mirabolant “sunt gratis doar daca cumparati ceva de la noi” si apoi a urmat o discutie caldura mare a’la Caragiale daca acele vederi sunt FREE sau nu. Eu am ramas cu a mea si bietii vanzatori cu o privire foarte nedumerita pe fata.

Brasovul a intrat in rand cu lumea si are de cateva luni ( oare al catelea oras din Romania?) o librarie Humanitas. Spatiul in afara de a fi unul central nu mi s-a parut prea potrivit pentru o librarie. In paranteza fie spus am impresia din ce in ce mai mult ca librariile din Romania ajung sa devina un fel de depozite pline de carti in care este absolut imposibil sa mai gasesti titlurile pe care le cauti sau sa dai, din hazard, peste un titlu atragator. Aceasta “meteahna” mi s-a parut general valabila pentru toate librariile pe care le-am vizitat in Brasov ( si au fost cam toate din zona centrala). Eh, la Humanitas, dau sa iau un brat de carti si sunt intampinat de vanzator cu urare “ Sa stiti ca nu pot sa va dau punga!”. “Pai de ce ? “ zic eu timid. “De cateva zile tot spun la Bucuresti ca am ramas fara pungi dar nu ne-au trimis nici una”. Fiind in toane de zile mari si cam iritat de raspunsul vanzatorului ( ca sa nu mai zic ca mi s-a parut paradoxal ca libraria legata organic de numele Liiceanu pare a functiona dupa niste reguli centraliste ale economiei de stat dar si ca vanzatorul n-a reusit sa ia niste pungi de pe undeva din Brasov din proprie initiativa) am replicat “Pai atunci imi puteti face o reducere, nu-i asa?” “ Nu, imi pare rau nu pot sa va fac nici o reducere”. Probabil ca trebuia sa las cartile acolo si sa merg la o librarie care pe langa carti imi poate oferi si plasa si un serviciu cu zambetul de buze.

Sange, culoare , mot.

Pe langa faimosul colind al Fulgutei a mai existat o stire interesanta in aceasta saptamana.

In Israel un deputat de culoare n-a primit acceptul sa doneze sange. Puteti vedea stirea aici si aici. Prin hotarari de acest tip, dar si prin tratamentul palestinienilor, n-ai prea zice ca Israelitii au trecut prin Holocaust.

La fel alesilor nostrii comunismul le este foarte departe. Altfel n-ai cum sa-ti explici ca pornesc in miez de noapte sa maltrateze niste coduri penale si alte legi pentru a-si pune mot in comparatie cu cetateanul de rand.

Victimele colaterale ale glumelor lui Feynman

Iata ca dupa ani de la aparitia in limba engleza ( din 1985 pana acum au trecut 28 de ani), apare si in traducere romaneasca “Va tineti de glume domnule Feynman”/”Surely you’re joking Mr. Feynman”. Cu aceasta ocazie au aparut si recenzi la aceasta carte. Eu am dat peste doua prima a lui Liviu Ornea si a doua a lui Vlad Zografi.

In subsolul paginii primei recenzii am fost uimit de spectacolul comentariilor. Se pare ca subiectul incita la discutii si semnatarul “un elev” doreste sa afle mai multe despre contributiile lui Feynman in stiinta ( diagramele Feynman si path integrals ). Las la o parte comentarile referitoare la PISA si altele paralele si plec de la premiza ca “un elev”, dar si “alt elev” si “clasa”, este in cautarea raspunsului la intrebarea sa. De aici incepe insa un spectacol dans al motivelor pentru care nu poate fi dat un raspuns in subsolul paginii: articolul nu atinge decat in treacat problema diagramelor si integralelor, ca n-ar fi locul potrivit, ca elevul n-are cunostiintele necesare, etc. Dar si cu propozitii de genul: “Intelegeti deci ca diagramele si integralele pe traiectorii nu sint pentru aici si acum.”

Doi dintre comentatori dau non-raspunsuri trimitand “la plimbare” niste oameni care par a avea o intrebare legitima. Daca aceste comentarii nu apartin unor troli cu capsa pusa pe Liviu Ornea si apartin unor elevi cat de cat interesati de stiinta ? E foarte simplu sa pierzi pe cineva chiar si marginal interesat de un domeniu si sa-i omori interesul spunandu-i ca a) e prea greu pentru el sau b) ca nu e locul pentru asa discutie. Din raspunsurile date de comentatori multi se pare ca sunt specialisti in cele intrebate (diagrame Feynman si path integrals).
Atunci, ma intreb, de ce e necesar acest dans al evitarii unui raspuns?

Pentru mine acest tip de dialog cade pe terenul experientei personale. In anul I de studii incerca sa ne coopteze in a lucra cu el un profesor ( cu functie foarte mare) din UB. Ne-a intrebat (pe mine si pe un coleg de-al meu) ce vrem sa studiem. Eu fiind sub fascinatia lecturii lui Stephen Hawking cu a lui scurta istorie a timpului am spus ca vreau sa fac cosmologie. Ori omul cu fraiele stiintifice ale universitati in mana imi spune ca asta e o cauza pierduta, caci prima data trebuie sa fac mecanica, termodinamica si toate celelalte cursuri si abia apoi prin anul III as putea sa ma ating de subiectul asta. Cum nu interesele mele nu erau in directia intereselor lui ( omul avea nevoie de cineva care sa se joace cu magnetei – din cate imi aduc aminte) s-a limitat la a-mi spune ca in acel moment nu aveam la dispozitie instrumentele necesare intelegerii cosmologiei ( intr-adevar nu le aveam ) si sa-mi spuna ca fericirea vine dupa ce ajung in anul IV. Ma felicit ca am avut ambitia sa merg in biblioteca sa iau o carte a lui Hawking pe cosmologie ( atunci am invatat ca pot imprumuta carti de la sala de lectura) sa ma uit peste ea si sa imi fac o idee despre cum arata cosmologia si cam ce ar trebui sa stapanesc pana prin anul 3-4. Din fericire, pe langa cursurile obligatorii, am continuat sa citesc cartile de popularizare a fizicii cu atingere in cosmologie si nu am renuntat la visul meu.

Atunci, dar si pentru elevii care comenteaza recenzia de mai sus, ar fi foarte bine venita publicarea in Romania a cartii “Fizica Povestita” a lui Cristian Presura. Am avut ocazia sa citesc capitole din ea si este o opera care acopera foarte mult din fizica moderna incercand a evita limbajul matematic specific lucrarilor de specialitate. Din pacate pana la aceasta ora nici o editura din Romania nu considera ca ar exista o piata pentru aceasta lucrare. In plus, la ultimul concurs de subventionare a cartii stiintifice, aceasta carte nu a obtinut punctajul necesar unei subventionari. E pacat ca o asemenea carte, care l-ar aduce pe elev mai aproape de facultatile stiintifice, este ignorata atat de edituri cat si de comisiile statului.

PS: Imi aduc aminte cu mare placere cum citeam aceste carti impreuna cu Vali pe cand eram amandoi studenti la Bonn. Era acum un deceniu….

PPS: Din comentariile noi imi dau seama ca unii din comentatori se dau in spectacol doar ca sa aiba un conflict cu Liviu Ornea. Mi se pare penibil un asemenea comportament. 🙁

Privind inapoi prin fereastra bucatariei

In vara eram in Sibiu si pe langa o serie de alte carti, pe care le-am si cumparat, mi-a atras atentis o carte care urma sa se lanseze la cateva zile dupa ce paraseam orasul. “Privind inapoi prin fereastra bucatariei” al lui Dagmar Dusil mi s-a parut interesanta si prin urmare am aruncat-o in vraful de carti de cumparat.

Din vara pana saptamana trecuta si-a asteptat randul la lectura si cred ca a fost nedreptatita. Cartea este o imbinare intre o carte de bucate si o carte a amintirilor Sibiului de alta data. Povestile dintr-un Sibiu al bunicilor nostri dar si povesti in care ne putem identifica cu totii. Citind aceasta carte realizezi cum “banala” mancare devine punct de reper in viata oamenilor.

Va recomand cu caldura sa lecturati aceasta carte si poate chiar sa incercati unele retete!