Macarale …. si combine ….

Ridicam Romania

Imaginea mi-a adus aminte de versurile cunoscutului cantec

“Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
Neincetat pana-nserat
Uite bratul lor de fier
Cum ridica pana la cer”

“Auzi, canta voios
O mandra fata
Cantul ei cel nou
A curpins zarea toata
Vrajit ma uit la ea
La mana-i mica
Ce ridica in cer
Cea mai grea macara”

Il aveti aici cantecul :

O mandra fata[…] ridica in cer […] cea mai grea macara. Cu toata iscusinta lor nici cei de la Times New Roman nu reuseau una asa de reusita. Cata intertextualitate, cate simboluri! Am impresia ca se poate discuta de “soparlele” din acest poster la nesfarsit.

Pentru sare si piper adaug reversul bancnotelor editie 66.

Combine pe Zece Lei
Cinci Lei
Macarale pe Cinci Lei

Agios Nikolaos si valurile timpului

In Grecia de astazi sunt multe locuri si biserici denumite Άγιος Νικόλαος ( Agios Nikolaos – Sfantu Nicolae). Trebuie sa fie un nume important pentru greci. Biserica cu numele Agios Nikolaos despre care vreau sa va vorbesc astazi este una aparte.

Agios Nicolaos Chania
Agios Nicolaos Chania

Am dat peste ea in timp ce ne plimbam agale pe strazile din Chania. Aflata in insula Creta, Chania a avut parte de o istorie bogata. Au fost sub minoani, greci, bizantini, arabi, venetieni, otomani, stat cretan pentru ca in final sa fie inclusi in Grecia moderna. Bineinteles ca toate aceste culturi si-au pus amprenta asupra localitatii. Pe langa portul venetian se regasesc pe stradutele mici si intortocheate ale orasului vechi case in stil otoman sau moscheea Küçük Hasan Pasha.

Vedere port Chania
Vedere port Chania

In alta parte a orasului, ceva mai putin turistica, deasupra unui foste cisterne bizantine se afla piata Splanzia. Pe o parte a pietei se afla biserica Agios Nikolaos despre care vreau sa vorbesc. Imaginea ei este una aparte. Cum o privesti vezi in stanga o clopotnita venetiana iar in dreapta un minaret. Te ciupeste caci nu-ti vine sa crezi ca aceste doua elemente arhitecturale pot coexista in aceeasi constructie. Apoi, asezat la o terasa din piata, la umbra unui copac milenar, citesti istoria bisericii si a cartierului. Biserica a fost fondata undeva prin secolul all XIII-lea si a functionat ca manastire. Sub venetieni a fost una din cele mai importante din oras, sub otomani (dupa 1645) a fost transformata in moschee si i s-a adaugat minaretul. Minaretul cu doua balcoane arata statutul important al acestei moschei. Spre comparatie minaretul moscheii din port avea un singur balcon. In 1949 biserica era fara clopotnita care a fost adaugata ulterior. De-a lungul framantarilor, care si-au lasat amprenta pe biserica moschee, in copacul sub care ne aflam fusesera spanzurati atat crestini cat si musulmani. Uriasul platan cu frunzele fosniind in ritmul vantului si care ne oferea umbra racoroasa in aceasta zi de primavara vazuse mult sange la viata lui.

1949 Ag. Nikolaos
1949 Ag. Nikolaos

Acelasi platan urma sa fie martorul, la fel ca si noi, al slujbei de inviere. Noaptea, cand te-ai astepta ca strazile sa fie goale, lumea curgea catre Agios Nikolaos cu lumanarile special pregatite sau cumparate in mana. Merita spus ca Creta multe din lumanarile de la inviere erau din cele cu decoratiuni atat pentru adulti cat si pentru copii. La copii decoratiuniile mergeau pana la mici jucarii de plus. Lumea imprastiata prin piata – unii chiar luand loc ca la un picnic la mesele teraselor din piata – astepta lumina. Fara imbulzeala cu care eram obisnuit din Romania, lumina s-a raspandit pe sub platan.

Slujba Inviere
Slujba Inviere

Lumanari paste
Lumanari paste

Valurile timpului produc modificari pe care raman ca niste cicatrici neasteptate pe fata celor care le sufera. Turistul ramane surprins de ele dar exista, in spatele ineditului imaginilor, ani multi de suferinta ai multor oameni. Totul in numele unui ideal efemer care impinge natiunile in lupta.

PS: Incurcaturile itelor istorice fac ca Moscheea din port, transformata in centru cultural, sa-si fi pierdut minaretul.

Noaptea muzeelor in Berna

In week-end am fost, din nou, la noaptea muzeelor in Berna. Vreme de primavara, relativ cald pentru perioada din an, conditii ideala pentru eveniment. Cum la eveniment au participat o groaza de locatii este absolut imposibil sa le calci pragul la toate. Asa ca am ales doar unele dintre ele.

Casa Einstein: Albert Einstein a trait in Berna cativa ani si a locuit, in chirie, in mai multe apartamente din oras. Unul dintre ele e tranformat intr-un muzeu, muzeu destul de anost dupa parea mea. Singurul avantaj de a vizita Casa Einstein, in locul expozitiei permanente Einstein de la muzeul de istorie, este ca iti faci o impresie despre cum arata un apartament in centrul istoric al Bernei.

Muzeul pentru comunicare ( sau al comunicatiilor ? ) : Este o bijuterie ascunsa a Bernei, un muzeu pe care l-as recomanda oricarei persoane sa nu-l ocoleasca. Centrat pe ideea de comunicare are o colectie absolut fascinanta despre serviciile de posta, telegraf, telefon elvetiene din cele mai vechi timpuri si pana astazi. Multe dintre aparatele si dispozitivele din expozitie sunt istorie : telexul, telegraful, telegrama. Si, socant pentru mine, expozitia este permanent adusa la zi ( socant din cauza ca telefonul pe care-l folosesc e deja printre exponate ). Alte exponate care surprind in aceasta expozitie sunt scrisorile deschise pentru dezinfectie ( inclusiv un exponat de pe la 1700 trimis de la Constantinopole).

Si ca tot am adus vorba de Constantinopole in subsolul muzeului se afla o impresionanta colectie filatelica cu marci postale din toata lumea. Acolo, de pilda, am descoperit ca in jur de 1900 ( nu imi aduc aminte bine anul) Posta Romana avea un oficiu postal in Constantinopole. Astfel in colectia din Berna se afla marci postale romanesti cu stampila Oficiul Postal Constantinopole. Capul de bour, marci postale cu regii, black penny, si multe , multe altele toate pastrate cu grija in acest muzeu.

Si tot acolo o expozitie temporara despre tabieturile noaste. Cati dintre noi suntem constienti ca viata noastra e plina de repetitii pe care le-am invatat pana la a nu le mai constientiza ?

Anul acesta n-am avut timp decat pentru aceste doua muzee. Dar, si fara a intra intr-un muzeu, noaptea muzeelor e fascinanta in Berna. E noaptea in care strazile orasului vechi ( monument UNESCO) sunt strabatute din nou de autoturisme, autobuze, tramvaie de la inceputul secolului trecut si simti cum calatoresti in timp, in timpul muzeelor acolo pe strada.

Paradoxuri cu plagiaturi

Realitatea romaneasca bate intotdeauna basmul. Sfanta Duminica e cea care il ajuta pe Harap Alb sa treca prin probe de foc pe decursul povestirii lui Creanga. S. Duminica, de data asta Stefania, e realitatea romaneasca, care de fapt il incurca pe Harap Alb in trebile guvernului. Capul de acuzare …. un nenorocit de plagiat. De fapt e incorect spus plagiat caci avem de-a face cu o substiturire de identitate ( o simpla schimbare de nume pe cotorul unei teze).

Multa lume se intreaba cum a putut Harap Alb sa o demita pe Duminica pentru un plagiat. Oamenii cred ca avem de-a face cu o demitere din cauza plagiatului. Ori nicaieri nu scrie in ordinul de demitere motivul, si cred ca secretarii de stat stau in pixul primului ministru. Astazi esti, maine nu mai esti. Nu cred ca va exista ziua in care Ponta va spune ca a demis-o pe Duminica din cauza aceasta. Veti vedea ca motivele for fi cu toate altele: slaba performanta, motive personale, etc …. In acest moment Ponta probabil regreta ca a demis-o pe Duminica caci, ah de-ar fi stiut!, astazi si-ar fi dat singura demisia.

“Dar de ce te agiti dom’le cu plagiaturile astea ? Pai nu face toti asa ?” s-ar putea sa auziti prin Obor, in tren, sau chiar si in vre-un amfiteatru universitar. Cred ca au dreptate, in sensul ca nimeni nu a spus clar, sus si tare … de astazi nu mai plagiem. Dar un spus de ala pe bune, nu unul politic sa fie auzit de vestici si apoi sa ne facem ca muncim precum am muncit si pana acum.

Recent am citit “Dragul meu turnator” de Liiceanu. Cu ocazia asta am aflat ca a plagiat. Da, daca am inteles bine a fost acuzat si dovedit de plagiat ( de catre cadrele partidului ) si apoi mutat disciplinar de la Institutul de filosofie la Institutul de lingvistica. Eh, ceea ce vreau sa spun e ca e o lectie ce trebuie invatata din istorisirea lui Liiceanu (asta probabil pentru noi astia care nu am trait atunci). Lectia este ca venim dintr-o societate in care unii isi scriau ( si iata ca isi mai scriu) tezele prin altii, iar obiceiul de-a face un “dosar” e justificat oricand pentru a schimba macazul in viata unui om.

Si din aceasta formare cum sa te poti astepta ca lucrurile sa mearga “normal” in Romania ? Adica cum sa gandim ca: a) cineva isi face teza pe bune si b) ca orice scandal de plagiat nu-i de fapt aranjat?
Radacina acestor gandiri cautatoare de adevaruri ascunse e faptul ca, desi exista legi,regulamente,contracte cu carul, in Romania gradul de elasticitate, evitare si interpretare e absolut infinit. Asta pe de o parte! Pe de alta parte nu exista nici un interes din partea conducatorilor de lucrari sa explice lucruri absolut evidente: cum se redacteaza o teza, cum se scrie, cum se citeaza, cum se face documentarea, etc. Si, din cate imi dau seama din cazul Duminica, declaratia pe proprie raspundere e data doar de candidat si prin urmare conducatorul poate da inocent din umeri.

Imi aduc aminte socul unui conational in momentul in care a fost chemat de catre indrumatorul vestic sa vina cu planul de teza. “Pai ce inseamna asta ? Ce trebuie sa fac ? Cum, trebuie sa spun ce vreau sa cercetez? Ce vreau sa citesc? Sa prezint in fiecare luna cate un capitol sa-l discutam ? “. Omul, pragmatic, s-a intors catre est si si-a “comandat” toate aceste produse. Bineinteles ca exista o piata pentru asa ceva, a gasit un prestator si si-a dus teza pana la capat.

Si de multe ori profesorii se fac ca nu inteleg. Stiu cazul unui prieten care a fost rugat sa-si ajute un coleg in redactarea unui seminar. Pai ca tu esti mai senior, ai mai facut asta, ma mai inspir si eu, etc …. si mare surpriza cand inspiratia l-a lasat fara expiratie. Teza era aceeasi dar prezentata in nume propriu. Nu se poate sa faci asa ceva, etc, etc! Profesorul, unul foarte stimat in mediul romanesc, a pus cumva batista pe tambal caci intre verticalitate academica si a pierde un student ….

Deci domnilor si doamnelor, care va mirati cand apare un plagiat, va rog sa incepeti de langa voi. Nu va mirati ca unii fac ditamai nefacuta cand si dumneavoastra inchideti ochii la nefacute mai mici. Iar celor care cred ca totul e o facatura politica, nu pot sa va spun ca trebuie sa judecati punctual cazurile si sa nu presupuneti continuarea cutumei localnice.

Iar daca vreti un dus rece, deocamdata, Duminica a ramas cu titlul dar si-a pierdut slujba. Pana in momentul in care titlul e retras totul e in nota “un pic de scandal si continuuam ca inainte”. Iar in sacul in care a aparut un mar putred mai sunt si altele. Urmariti ce face UB-ul in cazul tezelor CREDIS. As zice ca o evaluare a tuturor titlurilor emise acolo n-ar strica.

PS: Da un click pentru a vedea situl si reclama pe site.
Detectare Plagiat

Periferia stiintelor

Mai multe intamplari, aruncate in drumul meu cam in acelasi moment, m-au pus un pic pe ganduri. Nu stiu de unde sa incep caci toate sunt de fapt fatete ale aceleiasi probleme.

Pornesc de la studiul lui Vintila Mihailescu in care arata ( pe un studiu restrans la studentii sai) ca omul de stiinta, in termen larg, nu face parte din ceea ce este inteles prin elite:

Simptomatic este însă faptul că, în imaginarul colectiv, acest „grup de persoane“ pare să fie alcătuit aproape exclusiv din „umanişti“. Elita este redusă la elita intelectuală, aceasta – la elita culturală, iar cultura – la „cultura înaltă“, adică „umanistă“. Un matematician sau un geograf de excepţie, un medic sau un inginer excelent etc. nu par a fi „eligibili“ în mod spontan în categoria „elitei“ româneşti. Pentru aceştia pare să fie rezervat alt termen: specialişti. Iar specialiştii sînt percepuţi distinct de elită.

Ori, de multe ori, observam ca elitele, in sensul observat mai sus de Mihailescu, dau tonul cultural in societatea romaneasca. Cea mai importanta editura din Romania, cel putin in termeni de perceptie, are in pozitii de decizie elite care provin din aria umanista. Sunt si cateva exceptii, persoane care au o educatie stiintifica dar care nu prea se poate spune ca practica meseria in care s-au format. Ori aceasta editura, si as spune ca si majoritatea editurilor cu priza pe piata romaneasca, acorda un loc periferic cartii de stiinta – inteleasa ea fie in sensul de carte de specialitate sau carte de popularizare.

Mai grav este ca, in interactiunea cu unul dintre cei douazeci de popularizatori de stiinta din Romania ( asa cum singur s-a prezentat), am inteles ca desi acestia au o imagine publica de persoane cunoscatoare ale domeniilor despre care vorbesc, ei nu folosesc in documentarea lor sursa este oarecum la mana a 7-a din cartile si articolele de popularizare aparute in Romania (multe dupa ele scrise dupa ureche). In acelasi timp, modul in care merge discutia cu popularizatorul de stiinta e unul hilar (cel putin pentru mine). Intotdeauna intrebarile sunt de tipul raspunsurilor de la concursurile de miss: care e aplicatia practica a descoperirii bozonului Higgs, faptul ca ati descoperit aceasta particula ne spune cum s-a nascut Universul, etc. Nu stiu daca sunt singurul deranjat de faptul ca actul stiintific e prezentat drept datator al tuturor raspunsurilor.

Alta chestiune pe care am observat-o este ca nu e suficient sa construiesti o fraza de genul (si dau aici un exemplu aleator) “Ne aflam la Universitatea din Bucuresti in laboratorul de chimie organica.”. E absolut necesar ( la fel de necesar ca un Breaking News pentru televiziunea de stiri) sa tranformi respectiva propozitie in “Ne aflat intr-unul din centrele cunoasterii din Bucuresti, in una din cele mai vechi universitati romanesti in care s-au format exceptionali oameni de stiinta. Aici intr-unul din laboratoarele Universitatii Bucuresti, laboratorul in care cercetatorii studiaza modul in care atomii interactioneaza pentru a forma substantele care permit viata …. “. Probabil ca exagerez un pic dar e absolut necesar ca sa se vorbeasca frumos si cu multe metafore. Bag de seama ca metafora e singurul mod prin care pot fi explicate ( este vorba de o pseudoexplicatie) conceptele din stiinta. Sa presupunem ca publicul general e atat de incult incat trebuie sa-i dai o pseudo informatie din care cei interesati nu pricep nimica, iar cei mai putin interesati ….

In alt articol Gabriel Istrate arata cum discursul foarte inalt al elitei se aventureaza de multe ori pe teritorii pe care nu le stapaneste bine. Vorbim si aici de intelegerea la mana a N-a si nu avem de-a face cu o interiorizare a notiunilor. Bineinteles ca nu putem fi experti in toate domeniile dar e bine ca atunci cand vorbim despre ceva care nu este in aria noastra de competente sa ne aratam umili. Iar a “descoperi” o demonstratie cautata intr-o arie pe care nu o intelegem nu constituie o validare.

Probabil ca am facut o divagatie cam mare, dar trebuie sa ne intrebam in mod serios daca nu este ceva defect in modul in care ne raportam la stiinta ca natiune. Multi vor vorbi despre gauri negre, despre Higgs, despre ELI, despre gene, si cate si mai cate dar atunci cand vine vorba de rezolvarea unor probleme, care am putea spune ca sunt constituente ale culturii generale stiintifice, probabil ca vor fi intampinate mari dificultati. Iar punerea in perifierie a “bazelor” se intampla in toate zonele societatii. Am vazut ca s-au redus foarte mult numarul de ore de stiinte in scoala romanesca ( sunt de acord ca acestea erau/sunt predate oarecum arid), editurile nu incurajeaza publicarea unor lucrari care adancesc cunoasterea ( va puteti imagina ce ar fi insemnat publicarea nu doar a “Va tineti de glume domnule Feynman” dar si a cursurilor de fizica atat de faimoase ale lui Feynman ? PS: din cate stiu ele au aparut in traducere romaneasca undeva inainte de ’89, dar s-ar putea sa ma insel), bugetul cercetarii este tait de la an la an si in plus si sifonat in diverse activitati mai mult sau mai putin dubioase iar, in final, cei care lucreza la popularizare o fac cu un anumit grad de superficialitate.

In aceasta societate elitista, bazata pe contemplare si reducere la intrebari inalte, oare cum sa fie posibila readucerea stiintei in viata de zi cu zi ? Cum sa facem din fizica, chimie, matematica si alte stiinte ceva care sa fie o atractie si nu ceva de speriat, sau ceva care nu poate fi cuprins si inteles? Sau poate mai plastic spus, asa cum e cutuma culturala romaneasca, cum sa facem ca stiinta sa ramana in spatiul public si sa nu o transormam intr-un idol si sa o plasam intr-un plan intangibil romanului.