In interviul din Nature Daniel Funeriu a anuntat introducerea unui concept de laboratoare gemene:
We are also in the process of creating a ‘twinning lab’ scheme in which a foreign-based scientist would get an equipped ‘mirror’ lab in a Romanian institution, complete with a couple of postdocs and PhD students and travel money for the scientist to come to Romania for a certain amount of time each year, and for the young scientists to visit his or her lab abroad. We will target mid-career scientists, with the goal that they might like the changes they see in Romania and eventually come back. Money should start to flow this year.
In principiu este o idee buna pe care eu o sustin. Dar exista si unele aspecte care fac ca un principiu sa aiba o rupere spontana cand vine vorba de realitate.
Un exemplu din istoria recenta a Romaniei cand vine vorba de acest concept de “twinning” este dat de Tom Gallagher in “Deceniul pierdut al Romaniei” p. 80:
Din 1998, programul Phare a avut un important element de twinning (infratire institutionala). Functionarii publici din statele candidate au fost pusi in legatura cu persoane asemena lor din statele membre pentru a colabora la anumite proiecte. Infratirea era menita sa contribule la un transfer de cunoastere si competenta in domenii care erau considerate cruciale pentru a se realiza cu succes adoptarea acquis-ului. In mod surprinzator, functionarii civili care ar fi putut fi detasati in Romania timp de pana la 24 de luni nu au beneficiat de o pregatire speciala pentru a se familiariza cu cultura administratiei locale, care, dupa cum aveau sa afle foarte curand, avea un specific anume. Potrivit opiniei specialistilor care au studiat aspecte ale schemei de infratire, ca urmare a acestei omisiuni, cei mai multi dintre ei “s-au concruntat cu o perioada lunga si dificila de adaptare la noul lor mediu de lucru”. Ba mai mult, acestora le-a fost adesea foarte greu sa tina pasul cu problemele administrative impuse de metodele contabile ale UE. Multi dintre ei s-au plans ca erau ocupati peste masura cu completarea a tot felul de formulare cand ar fi trebuit sa realizeze obiectivele proiectului. Deloc surprinzator, abordarea “pompieristica” a dezvoltarii institutionale, evidentiata prin exercitiul de twinning, a dus la un progres lent al capacitatii statelor candidate de a interioriza normele meritocratice si bazate pe eficienta, despre care se prezuma ca ar fi insufleti birocratiile din statele membre. Este greu de spus daca experientele legate de elaborarea de politici in statele membre ale UE au fost asimilate cu succes, insa dovada ca acest lucru s-a petrecut in Romania va fi greu de detectat.
Eu personal cred ca atata timp cat se va avea grija ca partea birocratica a acestor programe sa fie minimala. La conferinta Diaspora in Cercetarea Romaneasca una din cele mai mari plangeri a fost in ceea ce priveste birocratia. Daca un candidat in twinning isi dubleaza timpul petrecut cu birocratia si injumatateste timpul petrecut in cercetare s-ar putea ca aceasta oferta de twinning sa nu mai fie nici foarte interesanta, si nici foarte benefica sistemului romanesc.
Dar daca botezul focului va fi facut cu discursul in care se va mentiona ca localnicii au mancat mai mult salam cu soia, si trecand apoi prin faptul ca “da, in mod normal ai dreptate dar suntem in Romania” atunci toata aceasta schema de twinning e moarta din fasa.
Prin urmare e clar ce trebuie sa faca ministerul:
un overhead birocratic cat mai mic in acest proces de twinning (dar si in general debirocratizarea sistemului)
o pregatire temeinica atat a aplicantilor/castigatorilor cat si a personalului care ar urma sa intre in contact cu ei
sa invete din greselile facute de alte programe de twinning
