Brain drain vs Brain rejection


Situatiunea:

De cand a picat cortina de fier ne cam plangem de Brain Drain. “Dom’le fuge creierul din tara asta mai ceva decat sobolanii de pe o corabie ce se scufunda! Trebuie sa facem ceva sa retinem creierul in tara.”

Si ministrul Costoiu face! A dat impreuuna cu fratele mai mare, Pricopie, o serie de hotarari sa schimbe totul, totul ce n-a reusit mama Andronescu. Asa ca au fost aruncati afara evaluatorii straini, a fost aruncata afara clasificarea universitatilor, comisiile si comitetele care trebuiau sa evalueze diplome, proiecte. S-a facut curatenie de noua guvernare si dupa ce s-au arauncat toate (aproape!) vechiturile afara s-a trecut la inlocuirea cu kitschuri.

Astfel s-au facut noi criterii minimale, mai tari decat cele vechi in sensul in care ingradesc accesul celor fara manuale si caiete de laborator la pozitii. S-au amanat, pana aproape de pastele cailor, ( care anul asta a picat intre pastele catolic si cel ortodox – adica il avem de aproape o saptamana incoace) finantarea proiectelor declarate finantabile din 2012 si a proiectelor in delurare.

Act unic
Cercetorimea Romana si-a tinut rasuflarea pana cand s-a facut vanata pana s-au dat rezultatele. Asta in cazul seniorilor caci juniorii au ramas fara bani de paine ( nici nu mai pomenim de bere!), si-au aruncat cartile si caietele intr-o geanta si au plecat acasa la mami si tati. Ce umilinta mai mare decat asta ? Imi imaginez parintele care i-a spus victorios “Ti-a trebuit cercetare, ha ? “.

Dupa ce a tras doua guri de aer cercetatorul s-a uitat la rezultate. Stupoare! S-au taiat la proiecte bugetele undeva pe la 50%. In unele cazuri mai bine, in altele mai rau. Cu cat suma proiectului era mai mare cu atat s-a taiat mai mult. A tras o injuratura si probabil a inceput sa se gandeasca pe unde scoate camasa. Si-a spus …. cel putin ii platesc pe tinerii din echipa si ceva cercetare tot oi face. Se astepta la asta si probabil deja impacat. Pana una alta a mai citit o data documentele si a incercat sa afle ce spune Ordinul MEN nr. 3449MD/26.03.2013. L-a cautat in Monitorul Oficial, l-a cautat la gazeta, in buzunat, pe Goagle … nimic. Pur si simplu se pare ca MD-ul ( adica ministrul delegat) l-a pierdut. In momentul realizarii acestui fapt un doctor umanist s-a apucat sa scrie piesa de teatru si circ ” OM-ul pierdut”. Cand a terminat de scris prima scena: stupoare! Competitiile pe 2013 au fost lansate. De unde bani, daca la celelalte s-a taiat, care e spielul? Cu doua legi in buzunar si cateva caiete de participare si-a dat seama ca la noile competitii evaluare nu se mai face de expertii straini, ba chiar punctajele finale sunt stabilite de raportori in panel. Vechea lege ” una mie, una tie” a revenit!

Cercetatorul se simtea singur …. Nu a auzit nici un rector plangandu-se de situatia creata, n-a auzit nici un director de institut sa se planga. Tacere totala ca si cand omerta e sangele academic. Si-a adus aminte de interviul lui Petrovici la Profesionistii in care acesta povestea cum si-a certat baiatul. ” Bah, nu vezi ce am ajuns eu si maicata ? Esti un tampit sa vrei sa continuui in Romania! Sa nu-ti prind picioarele aici ca ti le rup!” Unde a fost unul ca Petrovici sa-i spuna acelasi lucru si lui ? Acum era la o universitate decenta, una in care cel putin salariile sunt platite. Dar a crezut, a crezut in cel care i-a spus ca poate sa-si aprofundeze curiozitatiile si sa invete in limba lui, aproape de ai lui, de prietena lui. I-a crezut si a fost un prost.

Cine credea ca nici la doi ani dupa ce Funeriu si-a pus “tezele” pe poarta academica din Romania acestea vor fi calcate in picioare. Cand Luther si le-a pus pe ale lui a mers. De ce naiba n-a mers de data asta. Cum a reusit Papa Omert Academic sa le rupa si cat de iluminata natie trebuie sa avem daca au continuat sa se inchine delegatului ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic?

Epilogul naratorului

In ciuda faptului ca politicienii scriu peste tot Brain Drain si ca trebuie sa luptam impotriva lui…. sunt vorbe goale. Nu e vorba de Brain Drain ci de Brain Rejection. Cei care vor sa faca cercetare sunt din nou fugariti. Pana si cei care au rezistat ca brazii vor pleca, de cate mesaje mai au nevoie ca sa isi dea seama ca sunt invitati afara? Adica ceea ce se face este la nivel de intentii. Se face insigna de pus in piept ELI ( si am discutat de problemele de acolo cu angajarile), se da praf in ochi cu o salarizare speciala si imediat se vorbeste si de impozitare speciala peste 1000 de euro.

Se mai pune o intrebare. Daca un Petrovici ( in sensul de conducator de grup) isi alunga copilul din tara de ce-i nenoroceste pe altii sub el ? De ce educa o generatie handicapata din nastere doar pentru propriul sau vis ? ( Admit, se prea poate sa fiu pre pesimit aici, dar se pune intrebare ce se intampla cu cei care termina un program …. ce li se poate oferi in afara de un pseudo sistem ? )

Bunul simt spune sa nu urinezi in vant. Atunci de ce vorbim de Brain Drain cand alungam orice urma cenusie din tara ?

Corpurile de la Antipa

Victoria ( Il-Rabat), Gozo – cu cateva zile in urma.

Dupa ce am vizitat vechea inchisoare coboram treptele spre iesirea din muzeu. Pe scara de la iesire elevii dintr-o clasa pe la 10 ani pun intrebari personalului de la muzeu. N-am auzit toata conversatia dar cand eram acolo intrebarea pusa de fata care parea a fi cea mai mica din toata clasa a fost “Sunt schelete in beci?”. Dupa ce i s-a spus ca n-au fost gasite schelete a pus imediat intrebarea daca sunt fantome acolo. Cred ca tine de curiozitatea nativa a copiilor.

Bucuresti – ultima luna.

Se discuta destul de mult, si aiurea, pe marginea expozitiei de anatomie de la Muzeul Antipa. Se discuta atat de mult incat pana si ministerul educatiei a considerat de cuvinta ca sa dea indicatii scolilor care ar putea organiza excursii la muzeu. Mi s-a parut interesant ca ordinul era semnat de 3 directori ca si cand nici unul nu ar fi vrut sa-si ia responsabilitatea singur pentru asemenea ordin. In programa scolara este inclusa anatomia umana (in clasa a VII-a). Se vorbeste de mult ca programa ar fi prea teoretica si mult prea lipsita de partea practica. In aceste conditii ma intreb de ce n-ar fi incurajatii elevii sa vada o asemenea expozitie?

Dupa ce am terminat liceul vroiam sa merg la lectiile de anatomie ( partea de disectie) la facultatea de medicina. Tin minte ca m-am interesat pe la colegii medicinisti cum as putea sa intru ca blatist la un asemenea curs. Mai imi aduc aminte si povestiile destul de explicite ale unui bun amic care e acum dentist. Mai tarziu am aflat de Hagens si expozitiile sale. Timp de ani am trait o frustrare imensa ratandu-i expozitiile in diversele locatii in care ma aflam. Eram la Chicago cand expozitia era in Amsterdam, aflam ca fusese expozitia la Chicago la o zi dupa ce se inchisese, sau ca ma aflam in Frankfurt in ultima zi a expozitiei si nu se mai gaseau bilete. Asta pana in 2011 cand s-a nimerit sa fiu in Chicago in acelasi timp cu expozitia si mi-am modificat programul pentru a o vizita. Nimic nu se compara cu experienta pe care am avut-o privind sistemul vascular al plamanului. Imi aduc aminte cum priveam acele firisoare rosii, in forma plamanilor, si care pareau mai subtiri decat un fir de par. Ireal!

Sunt socat sa vad reactii asa de radicale si faptul ca se vorbeste despre “cadavre”. Mi se pare ca se lasa deoparte tot ceea ce inseamna arta anatomica. Din discutii au lipsit discutii cu privire la tehnica de plastifiere sau partea de aranjare anatomica a exponatelor, adica cam ceea ce inseamna partea stiintifica a expozitiei. Nu vreau sa ma pronunt referitor la partea cu provenienta corpurilor, pur si simplu ma gandesc daca se stie provenienta tuturor exponatelor de la Antipa (si imi vin in minte cele doua capete talisman mumifiate care se afla in colectia permanenta a muzeului). Sau, ma intreb, care este diferenta intre situatia in care exponatele de la Antipa provin de la detinuti chinezi si faptul ca intr-un muzeu bucurestean este pastrat organul lui Rimaru, sau ca undeva intr-un borcan avem creierul lui Einstein?

PS: celor care vor sa afle mai multe despre plastifiere le recomand documentul de pe bodyworlds
PS2: Observati ca unul dintre anatomisti este un roman Dr. Marius Oancea

Clarificari necesare

Unele persoane care au citit postarea facuta de mine ieri au inteles ca sunt suparat din cauza ca as fi intr-un conflict de interese ( eu facand evaluarea pentru mine).

Sa vedem cum stau unele persoane de top din domeniul meu de activitate la sectiunea A1:

Fabiola Gianotti ( spokesperson ATLAS pana recent) : – in libraria CERN (LCERN) exista volumele a doua proceedings in care are calitatea de editor. Din acestea doua ( pe care le iau drept internationale) se aduna 2×0.2 puncte.

Joe Incandela ( spokesperson CMS) : nici o carte inregistrata in LCERN sau Library of Congress ( LC).

Rolf Heuer ( director CERN, fost director DESY) : am gasit doua volume de conference proceedings in care este editor. (LCERN)

Leon Lederman ( castigator al premiului Nobel, fost director Fermilab): autor al catorva carti mai degraba de popularizare decat stiintifice. (LCERN)

Carlo Rubia ( castigator al premiului Nobel, fost director CERN): editor al mai multor volume de proceedings. (LCERN)

Jos Engelen (actual director NWO, fost director Nikhef, CERN): editor a unui volum. (LCERN)

Steven Chu ( fost director DOE): n-am gasit nici o carte. (LCERN)

Nicolae Zamfir( directorul IFIN-HH): editor a 3 volume. (LCERN)

Nu as putea sa spun ca activitatea de editor de carti sau carti stiintifice individuale a fost prioritara in cariera persoanelor prezentate mai sus. Nu inseamna aceasta ca ei nu se califica pentru pozitia de CSI din cauza ca, probabil, vor compensa prin calitatea de director/responsabil de proiecte. Nu am putut verifica numarul de articole ca autor principal ( pentru unii dintre ei aceastea sunt probabil proceedings la conferinte experimentale). Pentru pozitia de Profesor/Conferentiar mi-ar fi foarte greu sa evaluez daca cei prezentati aici au manuale de laborator. Insa nu stiu cat de reprezentative sunt criteriile acestea pentru o pozitie de cercetator.

De ce nu pot aplica la ELI-NP

Dupa ce am vorbit ieri seara despre pozitiile de la ELI-NP mai multe persoane m-au intrebat “Aplici si tu la ELI-NP?”. M-am uitat peste conditiile de participare la concurs ( pentru senior researcher) si am ajuns la concluzia ca nu indeplinesc criteriile minimale. Criterile minimale anuntate pe situl ELI-NP sunt cele stabilite de OM 6560/2012. Pentru fizica ele includ trei sectiuni. Voi trece in revista conditiile din cele trei sectiuni si vom vedea de ce nu le indeplinesc.

In momentul de fata sunt coautor al 358 de publicatii ale experimentelor D0 si ATLAS, din care 318 publicate, cu un total de 13845 citari. Printre aceste publicatii se afla si publicatia in care se anunta descoperirea bozonului Higgs, ea singura are aproape 700 citari. Aceste informatii sunt usor de verificat pe Inspires facand o cautare dupa numele meu. Am folosit datele de pe pagina indicata mai sus din data de 21 Februarie 2012 pentru calculele criteriilor minimale.

Voi incepe cu sectiunea Activitate de cercetare – A2 -:

Sectiunea A2.1 – Articole in reviste cotate ISI Thomson Reuters si in volume indexate ISI proceedings – pentru fiecare articol se considera scorul de influenta absolut al revistei in care a fost publicat articolul si se normeaza cu numarul efectiv de autori ( in cazul meu acesta este intotdeauna 30 – n-am publicat decat in cadrul colaborarilor cu mai mult de 80 de coautori). Astfel articolul referitor la descoperirea Higgs-ului aduce un scor de influenta (ai) corespunzator Physics Letters B in anul cel mai apropiat de cel al publicarii, adica 1.6 ( scorul de influenta al PLB pe 2010 asa cum este raportat de www.eigenfactor.org) impartit la 30. Calculand suma acestui coeficient pentru toate articolele din lista mea de publicatii obtin suma I=21.3 ( Recunosc ca pentru aproximativ 240 de articole am aplicat doar minimul scorului de influenta din anii in care au fost publicate, corespunzator revistelor in care au fost publicate ((majoritatea articolelor publicate in Physical Review Letters – ai minim = 3.3, Physical Letters B cu ai min = 1.4)) ). Cerinta este I=4 pentru Profesor/CSI si I=2 pentru Conferentiar/CSII. Prin urmare aceasta este o conditie minimala pe care o indeplinesc.

Sectiunea A2.2 – Articole in reviste cotate ISI Thomson Reuters si in volume indexate ISI proceedings pentru care candidatul este prim autor sau autor corespondent. In domeniul fizicii experimentale a particulelor elementare nu exista notiunea de prim autor sau autor corespondent. Acest lucru era corectat in Art.10. Anexa 2 la care se facea referire in Art.5 al OM 4478/2011 :

Art.10: Autorul sau autorii principali ai unei publicatii se considera a fi oricare dintre urmatorii: […]
e) toti autorii publicatiei, in cazul in care, conform practicii din domeniu, ordinea autorilor unei publicatii este cea alfabetica si nu reflecta contributia lor la publicatie, pentru publicatii din urmatoarele domenii:[…] (iii) fizica experimentala a energiilor inalte;

.

Ori Art.5 al OM 4478/2011 a fost abrogat prin OM 6560/2012 si cu acest articol a fost abrogata si aceasta anexa referitoare la definitia primului autor. Prin urmare, avand in vedere specificitatea domeniului de activitate la sectiunea A2.2 pot contabiliza 0 articole si prin urmare cu P=0 nu indeplinesc conditiile minimale ( P=3 pentru Profesor/CSI si P=1.5 pentru Conferentiar/CSII).

Sectiunea A3 – Recunoastere si impactul activitatii- in aceasta sectiune se aduna numele de citari in jurnale ISI ale articolelor publicate si se normeaza la numarul de autori efectivi. In cazul meu am evaluat acest coeficient a fi cel putin C=337. Prin urmare indeplinesc criteriul minimal C=35.0 pentru Profesor/CSI si C= 17.5 pentru Conferentiar/CSII.

Revenind la prima sectiune A1 – Activitatea didactica si profesionala – observ ca nu indeplinesc nici unul din criterile minimale. Astfel, in aceasta sectiune ( aparuta in OM 6560/2012 neexistand conditii similare in OM 4478/2011) se considera A1.1.1 – Carti/capitole ca autor; A1.1.2 – Carti/capitole ca editor; A1.2.1-Manuale didactice; A1.2.2 – Indrumatoare de laborator/aplicatii ( cu conditii minimale: Profesor -min 2, prim autor; Conferentiar -min 1, coautor) A1.3 – Brevete de inventie; A1.4 – Coordonare de programe de studii, organizare si coordonare de formare continuua si proiecte educationale. Granturi/proiecte de cercetare in valoare de peste 100000 Euro, castigate prin competitie – cu restrictie la pozitia de director/responsabil in acestea din urma. Nici la acesta sectiune nu indeplinesc nici un punct. Personal nu imi este clara importanta acestei sectiuni deoarece nu reflecta activitatea stiintifica ci, mai degraba, activitatea didactic-birocratica a candidatului.

Concluzionand – indeplinesc criteriile referitoare strict la activitatea de cercetare si recunoastere stiintifica (mai putin partea referitoare la publicatii ca prim autor care nu are cum sa se aplice unei persoane cu activitate doar in fizica experimentala a energiilor inalte).

Sa vedem cum as fi indeplinit aceste criterii daca OM 6560/2012 nu ar fi fost semnat.

Criteriile din OM 4478/2011 erau cam aceleasi cu diferenta ca se iau in considerare doar articolele/citarile din jurnale care au un scor de influenta absolut mai mare decat 0.3. Factorul I ar ramane acelasi cu cel mai de sus in cazul meu I=21.3. Numarul de citari probabil ca s-ar modifica si voi considera cazul in care acesta s-ar reduce la jumatate, respectiv C=168. Factorul P ( publicatii), luand in considerare definitia din Art.10 din Anexa 2 a OM 4478/2011 ar fi, in cazul meu, cel putin P= 500. Toti acesti factori sunt cu mult peste cei prevazuti in conditiile minimale pentru Profesor I=5, C=40 si P=5.

Observam ca in urma OM 6560/2012 nu mai indeplinesc conditiile minimale pentru CSII iar inainte le indeplineam chiar pe cele de Profesor. Opinia generala pe care am auzit-o dupa introducerea criteriilor minimale de catre Daniel Funeriu a fost ca acestea sunt mult prea stricte. Observam insa ca, din contra, criteriile modificate de Ecaterina Andronescu sunt mult mai restrictive ( in ciuda relaxarii scorului de influenta absolut care se ia in considerare, si a scaderii tuturor coeficientiilor minimali I,C,P ). Aceste noi restrictii sunt introduce fie prin abrograrea Anexei care adresa specificitatiile unor domenii ( in cazul de fata fizica experimentala a energiilor inalte ), fie prin introducerea unor criterii didactice si admistritive pe care nu se pune accentul in tariile in care eu mi-am desfasurat activitatea profesionala pana acum. Aceste ultime criterii sunt de fapt, in opinia mea, protectioniste fata de cercetatorii din afara si incurajeaza producerea de carti pentru a acoperi aceste criterii minimale. In plus, o carte de specialitate trebuie scrisa la apogeul carierei cand persoana are cea mai larga viziune asupra unei arii de cercetare si nu pentru a bifa criterii minimale impuse fara prea multa gandire.

Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, veti intelege de ce nu pot aplica la ELI-NP cercetatori asemenea mie. Mai grav este insa ca pentru a deveni Conferentiar sau Profesor in Romania trebuie sa-mi intrerup cercetarea pentru a scrie cateva articole de mana a doua in niste ISI-uri doar cu numele ca sa bifez niste casute facute de unii care n-au idee ce inseamna cercetarea in domeniul fizicii experimentale. M-apuc sa scriu….

PS: Pentru cei doritori de senzatii tari atasez fisierul pe care l-am folosit pentru a calcula indicii citati mai sus. Coeficienti_2013

Ingrijorare fata de proiectul ELI-NP

Proiectul ELI-NP ( Extreme Light Infrasctructure Nuclear Physics din Romania) a fost prezent constant in presa de cativa ani de zile. Iata ca am ajuns de la etapa de vis la etapa de constructie. Pe Hotnews a aparut un foarte interesant interviu cu Nicolae Zamfir, managerul acestui proiect si director al IFIN-HH. La ELI sunt prevazute cam 250 de pozitii permanente si, probabil, ca atunci cand va intra in functionare va avea tot in jur de 250 de vizitatori.

Domnul Zamfir ne spune ca angajarile au inceput si ca anunturile de directori au fost publicate international. Insa angajarile pentru celelalte pozitii par a lua alta cale:

deocamdata angajarile nu au fost anuntate si in jurnalele internationale, pe aceste posturi. Dar daca fluxul este prea mic vom publica anunturile si in jurnale internationale. Deocamdata inscrierea este continua si intrunirile comisiilor de selectie sunt periodice, in functie de numarul de candidati

Personal sunt ingrijorat de aceasta angajare in doua stagii, primul stagiu cu publicitate putina si apoi cu ceva mai multa. Am in vedere in special pozitiile de cercetare in cele expuse aici. Nu stiu ce se incearca insa ceea ce se va reusi cel mai probabil este asigurarea senioritatii romanilor in institut. Nu inteleg ( si as aprecia daca imi explica cineva) care sunt avantajele unui asemenea tip de concurs. De ce nu s-au publicat toate posturile international in speranta de a angaja cele mai bune persoane si nu restrangerea la o publicitate restransa. Mie mi se pare o decizie care favorizeaza pe cei cu legaturi directe cu cei deja implicati in proiect. Altfel spus angajarea nu mi se pare ca are ca scop maxima performanta posibila a candidatiilor.

Cred ca mai trebuie mentionat ca nu au fost intarite deloc criteriile minimale pentru inscrierea la concurs, criterii preluate din OG-ul din 20.12.12 si care sunt mai slabe decat cele existente inainte. Aceasta nu este o problema in sine dar spune ca nivelul angajarilor sta in dorinta comisiilor de concurs.

Alt flux diferentiat care imi sare in ochi este cel al echivalarii titlurilor universitare. Cetatenii romani cu studii in strainatate trebuie sa se adreseze direct CNRED pe cand strainii care aplica pot sa faca echivalarea prin intermedierea oferita de IFIN-HH.

Sper sa fiu eu carcotas si realitatea sa dovedeasca contrariul. Pana cand acest lucru se va intampla, voi ramane ingrijorat.

PS: la TVR dnul Zamfir declara ca au fost angajati 3 cercetatori dupa primirea a 20 de CV-uri. Mi se pare un numar mare de angajari pentru numarul de CV-uri primite.

PS2: Toate informatiile despre ELI-NP si joburile de la ELI-NP le puteti gasi pe siturile: http://www.eli-np.ro/ si http://www.eli-np.ro/ro/posturi.php