Victimele colaterale ale glumelor lui Feynman

Iata ca dupa ani de la aparitia in limba engleza ( din 1985 pana acum au trecut 28 de ani), apare si in traducere romaneasca “Va tineti de glume domnule Feynman”/”Surely you’re joking Mr. Feynman”. Cu aceasta ocazie au aparut si recenzi la aceasta carte. Eu am dat peste doua prima a lui Liviu Ornea si a doua a lui Vlad Zografi.

In subsolul paginii primei recenzii am fost uimit de spectacolul comentariilor. Se pare ca subiectul incita la discutii si semnatarul “un elev” doreste sa afle mai multe despre contributiile lui Feynman in stiinta ( diagramele Feynman si path integrals ). Las la o parte comentarile referitoare la PISA si altele paralele si plec de la premiza ca “un elev”, dar si “alt elev” si “clasa”, este in cautarea raspunsului la intrebarea sa. De aici incepe insa un spectacol dans al motivelor pentru care nu poate fi dat un raspuns in subsolul paginii: articolul nu atinge decat in treacat problema diagramelor si integralelor, ca n-ar fi locul potrivit, ca elevul n-are cunostiintele necesare, etc. Dar si cu propozitii de genul: “Intelegeti deci ca diagramele si integralele pe traiectorii nu sint pentru aici si acum.”

Doi dintre comentatori dau non-raspunsuri trimitand “la plimbare” niste oameni care par a avea o intrebare legitima. Daca aceste comentarii nu apartin unor troli cu capsa pusa pe Liviu Ornea si apartin unor elevi cat de cat interesati de stiinta ? E foarte simplu sa pierzi pe cineva chiar si marginal interesat de un domeniu si sa-i omori interesul spunandu-i ca a) e prea greu pentru el sau b) ca nu e locul pentru asa discutie. Din raspunsurile date de comentatori multi se pare ca sunt specialisti in cele intrebate (diagrame Feynman si path integrals).
Atunci, ma intreb, de ce e necesar acest dans al evitarii unui raspuns?

Pentru mine acest tip de dialog cade pe terenul experientei personale. In anul I de studii incerca sa ne coopteze in a lucra cu el un profesor ( cu functie foarte mare) din UB. Ne-a intrebat (pe mine si pe un coleg de-al meu) ce vrem sa studiem. Eu fiind sub fascinatia lecturii lui Stephen Hawking cu a lui scurta istorie a timpului am spus ca vreau sa fac cosmologie. Ori omul cu fraiele stiintifice ale universitati in mana imi spune ca asta e o cauza pierduta, caci prima data trebuie sa fac mecanica, termodinamica si toate celelalte cursuri si abia apoi prin anul III as putea sa ma ating de subiectul asta. Cum nu interesele mele nu erau in directia intereselor lui ( omul avea nevoie de cineva care sa se joace cu magnetei – din cate imi aduc aminte) s-a limitat la a-mi spune ca in acel moment nu aveam la dispozitie instrumentele necesare intelegerii cosmologiei ( intr-adevar nu le aveam ) si sa-mi spuna ca fericirea vine dupa ce ajung in anul IV. Ma felicit ca am avut ambitia sa merg in biblioteca sa iau o carte a lui Hawking pe cosmologie ( atunci am invatat ca pot imprumuta carti de la sala de lectura) sa ma uit peste ea si sa imi fac o idee despre cum arata cosmologia si cam ce ar trebui sa stapanesc pana prin anul 3-4. Din fericire, pe langa cursurile obligatorii, am continuat sa citesc cartile de popularizare a fizicii cu atingere in cosmologie si nu am renuntat la visul meu.

Atunci, dar si pentru elevii care comenteaza recenzia de mai sus, ar fi foarte bine venita publicarea in Romania a cartii “Fizica Povestita” a lui Cristian Presura. Am avut ocazia sa citesc capitole din ea si este o opera care acopera foarte mult din fizica moderna incercand a evita limbajul matematic specific lucrarilor de specialitate. Din pacate pana la aceasta ora nici o editura din Romania nu considera ca ar exista o piata pentru aceasta lucrare. In plus, la ultimul concurs de subventionare a cartii stiintifice, aceasta carte nu a obtinut punctajul necesar unei subventionari. E pacat ca o asemenea carte, care l-ar aduce pe elev mai aproape de facultatile stiintifice, este ignorata atat de edituri cat si de comisiile statului.

PS: Imi aduc aminte cu mare placere cum citeam aceste carti impreuna cu Vali pe cand eram amandoi studenti la Bonn. Era acum un deceniu….

PPS: Din comentariile noi imi dau seama ca unii din comentatori se dau in spectacol doar ca sa aiba un conflict cu Liviu Ornea. Mi se pare penibil un asemenea comportament. 🙁

Privind inapoi prin fereastra bucatariei

In vara eram in Sibiu si pe langa o serie de alte carti, pe care le-am si cumparat, mi-a atras atentis o carte care urma sa se lanseze la cateva zile dupa ce paraseam orasul. “Privind inapoi prin fereastra bucatariei” al lui Dagmar Dusil mi s-a parut interesanta si prin urmare am aruncat-o in vraful de carti de cumparat.

Din vara pana saptamana trecuta si-a asteptat randul la lectura si cred ca a fost nedreptatita. Cartea este o imbinare intre o carte de bucate si o carte a amintirilor Sibiului de alta data. Povestile dintr-un Sibiu al bunicilor nostri dar si povesti in care ne putem identifica cu totii. Citind aceasta carte realizezi cum “banala” mancare devine punct de reper in viata oamenilor.

Va recomand cu caldura sa lecturati aceasta carte si poate chiar sa incercati unele retete!

De n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit

Dan Popa povesteste despre un lift . Nu stiu de ce a ramas surprins. Cred ca acest tip de comportament (al slugarniciei in fata superiorului urmat de vorbire de rau cand acesta pleaca) e un fel de traire. Nu cred ca am vazut in Romania nici un subaltern care sa-si accepte superiorul. Intotdeauna, de multe ori pe buna dreptate, acel superior nici nu are calitatile necesare pentru a fi respectat si acceptat de subaltern. Eu imi aduc aminte un eveniment la care o persoana se plangea ce greu e in Romania. Bani foarte putini, contracte intarziate in cercetare, etc, etc. La un moment dat trece pe langa noi seful sefilor ( pe care eu nu-l stiam) si apare si transformarea persoanei de langa mine. “Buna ziua domunule director prof. dr. acad. (cred ca a pus toate titlurile) Xsculescu. Ce mai faceti ? Nu ne-am mai vazut de mult! Cand mai treceti pe la noi ? ” Nici o vorba despre bugete, intarzieri, viata grea, etc. Atunci m-am convins ca exista mai peste tot obiceiul pupatului inelului preafericitului sef. Prin urmare de ce se mira Dan Popa eu nu inteleg….

Liviu Ornea scrie despre cerere si oferta. Mi se pare foarte interesant ceea ce spune, anume ca pentru a face ceva trebuie sa ti se dea oportunitatea. Imi aduc aminte experienta mea de student. La Magurele, deoarece ne aflam la mai mult de Xkm de centrul Bucurestiului, biblioteca facultatii de fizica avea si un fond de carte generala ( in afara de carte de specialitate). Cand mergeam sa luam un curs sau caiet de laborator ne mai impiedicam si peste un roman sau alta carte generala. Daca nu era aceasta oportunitate cine stie daca as fi ajuns sa citest jurnalui lui Sebastian, Jeni Acterian, jurnalul fericirii, o serie de carti a lui Eco si multe altele pe care nici macar nu mi le amintesc. Prin urmare sunt in asentimetul lui Liviu ca omului trebuie sa i se puna in drum si lucruri de care sa se impiedice chiar daca nu stie ca le vrea.

Saptamana trecuta tocmai iesisem din CERN si in tramvai ma intalnesc cu o persoana cunoscuta insotita de o a doua persoana. Salut in romaneste pe persoana pe care o cunosteam si, precaut, in engleza pe persoana pe care nu o stiam. Urmatorul pas este sa intreb “Shall we speak in English or Romanian?” necunoscand daca a doua persoana vorbeste sau nu limba romana. Raspunsul celei de-a doua persoane mi se pare ca incepe sa devina uzual :(. ” Ah, dar nici prin cap nu mi-a trecut ca esti roman. Stii nu arati deloc a roman!”
Prin extensie ma intreb: oare a ce arat ?

Un alt articol ce merita citit este cel al lui Mihnea Bostina. Aflam ca stiinta e un fel de cenusareasa in Romania. Mai devreme in aceasta saptamana aflam ca acelasi lucru se intampla cu lectura de la Mircea Vasilescu. Normal ca cele doua treburi sunt corelate si nu ar trebui sa avem surprize pe 3 decembrie cand se vor anuntat rezultatele Pisa pe 2012. Ceea ce e paradoxal e ca am reusit sa ne clasam la sfarsitul acestor doua clasamente chiar daca in ultimul deceniu a avut loc o explozie a universitatilor. Un singur gand ma incurajeaza , in clasamentul cartiilor noi si Grecii am fost ultimii. Ori daca Grecii ne-au batut de ne-a sarit apa din cap la fotbal inseamna ca tot noi am petrecut mai mult timp citind!

Nebunia voluntariatului

Acum cateva luni un amic m-a pus in contact cu copilul unei cunostiinte. Tanarul, undeva in primele clase de liceu, e pasionat de fizica si viseaza sa devina fizician. M-am bucurat sa aud ca mai exista asemenea copii prin scolile romanesti ( mai ales ca urmeaza liceu la sectia umana).

La toate intrebarile am putut sa-i dau un raspuns, sper eu un raspuns care sa-l motiveze sa continuue pe drumul pe care si l-a ales. O intrebare insa m-a descumpanit si m-a pus intr-o mare dilema. Tanarul m-a intrebat intr-una din zile “Cat de importante sunt activitatiile de voluntariat pentru o viitoare cariera in fizica ? “. Eu vin dintr-o lume in care nu a existat nici munca patriotica (sa eu nu mi-o mai amintesc) nici voluntariat. Cei interesati de cantat mergeau la cor, cei interesati de sport mergeau la volei,fotbal sau alt sport. Voluntariatul nostru consta in a ne intruni in parc si a juca tenis de masa, a merge cu sania iarna, a face un biliard sau un darts tot iarna, si de multe ori a sta pe vreo banca in parc si a discuta. Despre ce anume nu-mi prea mai aduc aminte. De pilda nu-mi aduc aminte ca eu ( sau vreunul din colegii) sa fi facut vreo chestiune de voluntariat.

Ca sa fie clar, pentru noi daca vroiai sa te faci medic toceai coatele pe manualele de biologie/anatomie, daca vroiai sa te faci fizician mancai fizica si mate pe paine, fotbalistul batea mingea toata ziua si nimeni nu-si punea problema sa faca altceva in afara de a se concentra pe a-si insusi cunostiintele care sa-i inlesneasca accesul la facultatea pe care si-o dorea. Ori eu ce sa-i spun acestui tanar care ma intreaba de voluntariat ?

Eu unul ma intreb daca nu ne-au tampit departamentele de HR si voluntaristii. Sunt in pozitia in care ma uit pe CV-uri si sa-mi dau cu parerea care candidat este mai potrivit sa se alature departamentului. Pot sa spun ca partea de CV cu voluntariat, hobby-uri si altele de astea e mai mult de barfa si nu e definitorie in alegerea unui candidat. Ele creioneaza un pic mai bine candidatul dar nu sunt definitorii. Sunt ingrijorat ca tot mai multa lume e interesata de ceea ce trebuie sa fie pe CV-ul perfect: voluntariat, hobby-uri si alte activitati care nu sunt centrale activitatii pe care o urmaresc. Toata aceasta atentie vine in detrimentul concentrarii pe
perfectionare in domeniul de activitate.