Paradoxuri cu plagiaturi

Realitatea romaneasca bate intotdeauna basmul. Sfanta Duminica e cea care il ajuta pe Harap Alb sa treca prin probe de foc pe decursul povestirii lui Creanga. S. Duminica, de data asta Stefania, e realitatea romaneasca, care de fapt il incurca pe Harap Alb in trebile guvernului. Capul de acuzare …. un nenorocit de plagiat. De fapt e incorect spus plagiat caci avem de-a face cu o substiturire de identitate ( o simpla schimbare de nume pe cotorul unei teze).

Multa lume se intreaba cum a putut Harap Alb sa o demita pe Duminica pentru un plagiat. Oamenii cred ca avem de-a face cu o demitere din cauza plagiatului. Ori nicaieri nu scrie in ordinul de demitere motivul, si cred ca secretarii de stat stau in pixul primului ministru. Astazi esti, maine nu mai esti. Nu cred ca va exista ziua in care Ponta va spune ca a demis-o pe Duminica din cauza aceasta. Veti vedea ca motivele for fi cu toate altele: slaba performanta, motive personale, etc …. In acest moment Ponta probabil regreta ca a demis-o pe Duminica caci, ah de-ar fi stiut!, astazi si-ar fi dat singura demisia.

“Dar de ce te agiti dom’le cu plagiaturile astea ? Pai nu face toti asa ?” s-ar putea sa auziti prin Obor, in tren, sau chiar si in vre-un amfiteatru universitar. Cred ca au dreptate, in sensul ca nimeni nu a spus clar, sus si tare … de astazi nu mai plagiem. Dar un spus de ala pe bune, nu unul politic sa fie auzit de vestici si apoi sa ne facem ca muncim precum am muncit si pana acum.

Recent am citit “Dragul meu turnator” de Liiceanu. Cu ocazia asta am aflat ca a plagiat. Da, daca am inteles bine a fost acuzat si dovedit de plagiat ( de catre cadrele partidului ) si apoi mutat disciplinar de la Institutul de filosofie la Institutul de lingvistica. Eh, ceea ce vreau sa spun e ca e o lectie ce trebuie invatata din istorisirea lui Liiceanu (asta probabil pentru noi astia care nu am trait atunci). Lectia este ca venim dintr-o societate in care unii isi scriau ( si iata ca isi mai scriu) tezele prin altii, iar obiceiul de-a face un “dosar” e justificat oricand pentru a schimba macazul in viata unui om.

Si din aceasta formare cum sa te poti astepta ca lucrurile sa mearga “normal” in Romania ? Adica cum sa gandim ca: a) cineva isi face teza pe bune si b) ca orice scandal de plagiat nu-i de fapt aranjat?
Radacina acestor gandiri cautatoare de adevaruri ascunse e faptul ca, desi exista legi,regulamente,contracte cu carul, in Romania gradul de elasticitate, evitare si interpretare e absolut infinit. Asta pe de o parte! Pe de alta parte nu exista nici un interes din partea conducatorilor de lucrari sa explice lucruri absolut evidente: cum se redacteaza o teza, cum se scrie, cum se citeaza, cum se face documentarea, etc. Si, din cate imi dau seama din cazul Duminica, declaratia pe proprie raspundere e data doar de candidat si prin urmare conducatorul poate da inocent din umeri.

Imi aduc aminte socul unui conational in momentul in care a fost chemat de catre indrumatorul vestic sa vina cu planul de teza. “Pai ce inseamna asta ? Ce trebuie sa fac ? Cum, trebuie sa spun ce vreau sa cercetez? Ce vreau sa citesc? Sa prezint in fiecare luna cate un capitol sa-l discutam ? “. Omul, pragmatic, s-a intors catre est si si-a “comandat” toate aceste produse. Bineinteles ca exista o piata pentru asa ceva, a gasit un prestator si si-a dus teza pana la capat.

Si de multe ori profesorii se fac ca nu inteleg. Stiu cazul unui prieten care a fost rugat sa-si ajute un coleg in redactarea unui seminar. Pai ca tu esti mai senior, ai mai facut asta, ma mai inspir si eu, etc …. si mare surpriza cand inspiratia l-a lasat fara expiratie. Teza era aceeasi dar prezentata in nume propriu. Nu se poate sa faci asa ceva, etc, etc! Profesorul, unul foarte stimat in mediul romanesc, a pus cumva batista pe tambal caci intre verticalitate academica si a pierde un student ….

Deci domnilor si doamnelor, care va mirati cand apare un plagiat, va rog sa incepeti de langa voi. Nu va mirati ca unii fac ditamai nefacuta cand si dumneavoastra inchideti ochii la nefacute mai mici. Iar celor care cred ca totul e o facatura politica, nu pot sa va spun ca trebuie sa judecati punctual cazurile si sa nu presupuneti continuarea cutumei localnice.

Iar daca vreti un dus rece, deocamdata, Duminica a ramas cu titlul dar si-a pierdut slujba. Pana in momentul in care titlul e retras totul e in nota “un pic de scandal si continuuam ca inainte”. Iar in sacul in care a aparut un mar putred mai sunt si altele. Urmariti ce face UB-ul in cazul tezelor CREDIS. As zice ca o evaluare a tuturor titlurilor emise acolo n-ar strica.

PS: Da un click pentru a vedea situl si reclama pe site.
Detectare Plagiat

Periferia stiintelor

Mai multe intamplari, aruncate in drumul meu cam in acelasi moment, m-au pus un pic pe ganduri. Nu stiu de unde sa incep caci toate sunt de fapt fatete ale aceleiasi probleme.

Pornesc de la studiul lui Vintila Mihailescu in care arata ( pe un studiu restrans la studentii sai) ca omul de stiinta, in termen larg, nu face parte din ceea ce este inteles prin elite:

Simptomatic este însă faptul că, în imaginarul colectiv, acest „grup de persoane“ pare să fie alcătuit aproape exclusiv din „umanişti“. Elita este redusă la elita intelectuală, aceasta – la elita culturală, iar cultura – la „cultura înaltă“, adică „umanistă“. Un matematician sau un geograf de excepţie, un medic sau un inginer excelent etc. nu par a fi „eligibili“ în mod spontan în categoria „elitei“ româneşti. Pentru aceştia pare să fie rezervat alt termen: specialişti. Iar specialiştii sînt percepuţi distinct de elită.

Ori, de multe ori, observam ca elitele, in sensul observat mai sus de Mihailescu, dau tonul cultural in societatea romaneasca. Cea mai importanta editura din Romania, cel putin in termeni de perceptie, are in pozitii de decizie elite care provin din aria umanista. Sunt si cateva exceptii, persoane care au o educatie stiintifica dar care nu prea se poate spune ca practica meseria in care s-au format. Ori aceasta editura, si as spune ca si majoritatea editurilor cu priza pe piata romaneasca, acorda un loc periferic cartii de stiinta – inteleasa ea fie in sensul de carte de specialitate sau carte de popularizare.

Mai grav este ca, in interactiunea cu unul dintre cei douazeci de popularizatori de stiinta din Romania ( asa cum singur s-a prezentat), am inteles ca desi acestia au o imagine publica de persoane cunoscatoare ale domeniilor despre care vorbesc, ei nu folosesc in documentarea lor sursa este oarecum la mana a 7-a din cartile si articolele de popularizare aparute in Romania (multe dupa ele scrise dupa ureche). In acelasi timp, modul in care merge discutia cu popularizatorul de stiinta e unul hilar (cel putin pentru mine). Intotdeauna intrebarile sunt de tipul raspunsurilor de la concursurile de miss: care e aplicatia practica a descoperirii bozonului Higgs, faptul ca ati descoperit aceasta particula ne spune cum s-a nascut Universul, etc. Nu stiu daca sunt singurul deranjat de faptul ca actul stiintific e prezentat drept datator al tuturor raspunsurilor.

Alta chestiune pe care am observat-o este ca nu e suficient sa construiesti o fraza de genul (si dau aici un exemplu aleator) “Ne aflam la Universitatea din Bucuresti in laboratorul de chimie organica.”. E absolut necesar ( la fel de necesar ca un Breaking News pentru televiziunea de stiri) sa tranformi respectiva propozitie in “Ne aflat intr-unul din centrele cunoasterii din Bucuresti, in una din cele mai vechi universitati romanesti in care s-au format exceptionali oameni de stiinta. Aici intr-unul din laboratoarele Universitatii Bucuresti, laboratorul in care cercetatorii studiaza modul in care atomii interactioneaza pentru a forma substantele care permit viata …. “. Probabil ca exagerez un pic dar e absolut necesar ca sa se vorbeasca frumos si cu multe metafore. Bag de seama ca metafora e singurul mod prin care pot fi explicate ( este vorba de o pseudoexplicatie) conceptele din stiinta. Sa presupunem ca publicul general e atat de incult incat trebuie sa-i dai o pseudo informatie din care cei interesati nu pricep nimica, iar cei mai putin interesati ….

In alt articol Gabriel Istrate arata cum discursul foarte inalt al elitei se aventureaza de multe ori pe teritorii pe care nu le stapaneste bine. Vorbim si aici de intelegerea la mana a N-a si nu avem de-a face cu o interiorizare a notiunilor. Bineinteles ca nu putem fi experti in toate domeniile dar e bine ca atunci cand vorbim despre ceva care nu este in aria noastra de competente sa ne aratam umili. Iar a “descoperi” o demonstratie cautata intr-o arie pe care nu o intelegem nu constituie o validare.

Probabil ca am facut o divagatie cam mare, dar trebuie sa ne intrebam in mod serios daca nu este ceva defect in modul in care ne raportam la stiinta ca natiune. Multi vor vorbi despre gauri negre, despre Higgs, despre ELI, despre gene, si cate si mai cate dar atunci cand vine vorba de rezolvarea unor probleme, care am putea spune ca sunt constituente ale culturii generale stiintifice, probabil ca vor fi intampinate mari dificultati. Iar punerea in perifierie a “bazelor” se intampla in toate zonele societatii. Am vazut ca s-au redus foarte mult numarul de ore de stiinte in scoala romanesca ( sunt de acord ca acestea erau/sunt predate oarecum arid), editurile nu incurajeaza publicarea unor lucrari care adancesc cunoasterea ( va puteti imagina ce ar fi insemnat publicarea nu doar a “Va tineti de glume domnule Feynman” dar si a cursurilor de fizica atat de faimoase ale lui Feynman ? PS: din cate stiu ele au aparut in traducere romaneasca undeva inainte de ’89, dar s-ar putea sa ma insel), bugetul cercetarii este tait de la an la an si in plus si sifonat in diverse activitati mai mult sau mai putin dubioase iar, in final, cei care lucreza la popularizare o fac cu un anumit grad de superficialitate.

In aceasta societate elitista, bazata pe contemplare si reducere la intrebari inalte, oare cum sa fie posibila readucerea stiintei in viata de zi cu zi ? Cum sa facem din fizica, chimie, matematica si alte stiinte ceva care sa fie o atractie si nu ceva de speriat, sau ceva care nu poate fi cuprins si inteles? Sau poate mai plastic spus, asa cum e cutuma culturala romaneasca, cum sa facem ca stiinta sa ramana in spatiul public si sa nu o transormam intr-un idol si sa o plasam intr-un plan intangibil romanului.

Bisnitarii, descurcaretii, supravietuitorii si cosmarul din ziua de astazi

In aceasta vacanta am reusit sa citesc volumul “Bisnitari, descurcareti, supravietuitori “ – o colectie de interviuri despre viata de dinainte de ’89. Pentru mine a fost o lectura foarte interesanta din perspectiva faptului ca acest tip de interviuri dau fresca societatii romanesti din perspectiva personala a unor participanti la viata de atunci. Aceste interviuri mai dau posibilitatea, voyeuristica, de a afla despre vietile altora in comunism.

Interviurile sunt cu responsabili in comert, ingineri, fosti militieni, ba chiar cu un personaj care se declara a fi fost in pozitii cheie la circulatie. Volumul cred ca poate fi caracterisat prin verbul “a te descurca” avand in vedere ca toti cei intervievati repeta obsesiv acest cuvant. Al doilea cuvant caracteristic este “a ajuta”, desi ajutorul nu vine dintr-un spirit de daruire neconditionata ci, mai degraba, dintr-o economie a ajutoarelor reciproce.

Ceea ce mi-a dat frisoane este ca am regasit in Romania de astazi aceleasi lumi paralele care existau si in anii comunismului. Sa intelegem ca formal am evoluat dar pe fond traim in aceeasi societate. Edificatoare este urmatoare declaratie:

“Eu fiind din structurile de partid, trebuia discutat de comitetul de partid. Aici iar era o chestiune… pe un membru de partid nu-l puteai aresta fara a avea acordul Comitetului de partid. (p. 323) “

Inlocuiti notiunea de partid mai sus cu parlament si se prea poate sa va ingroziti. Mie prea mi-a sunat la restrangerea numarului de membrii ai partidului si pastrarea regulilor de dinainte.

Pe langa observatia de mai sus ( sau nefericita coincidenta de mai sus) nu poti sa nu observi cum era normal si este normal sa fi nevoit sa faci multe cereri pentru orice nimic, sa astepti sa dai diverse cadouri pe ici pe colo, sa incerci sa intri pe usa din spate pentru a fi servit corect si cate si mai cate alte obiceiuri care s-au pastrat ca traditiile. E normal ca aceste traditii sa ramana in viata de zi cu zi dar trebuie si constientizate. Nu te poti arata oripilat ca (sa dau un exemplu) medicii iau spaga si in acelasi timp sa spui ca trebuie sa dai spaga ca altfel problema de sanatate nu o sa-ti fie rezolvata.

Pana una alta toata lumea se descurca in Romania de astazi. Atata timp cat descurcarea ramane legea nu cred ca va exista o schimbare de fond a societatii romanesti.

Diminutive si povestiri la diminutiv

Fiind in vacanta pe la Brasov am observat o noua obsesie a romanului care are de-a face cu clienti: folosirea in exces a diminutivelor. Asa se face ca incercand sa cumpar nu stiu ce, cand dau sa platesc, sunt intrebat daca n-am un leut. Se prea pare ca, in ciuda faptului ca Mugur(el) i-a taiat leului niste nule din coda si i-a facut o noua coafura tot mititel a ramas saracul.

Superlativul diminutivelor a fost atins insa la reprezentanta unui operator de telefonie mobila. Am tot avut un SIM prepay vechi, de vreo cateva secole, pe care il tot foloseam in vizitele din Romania si care acum nu mai mergea. Imi dadea o eroare si am spus ca merg sa o rezolv la reprezentanta SIM-ului. Dau ce date avea nevoie domnisoara si mi se spune “Cand ati incarcat ultima data carteluta? Fiecare carteluta are un termen de valabilitate …. “ si apoi n-am mai putut sa ascult. Urechile mi s-au blocat intr-o greva impotriva diminutivelor si a ceea ce eu am luat a fi un ton pe care ii vorbesti unui copil.

O alta intamplare geniala, pe care simt ca trebuie sa o povestesc, s-a intamplat in marele aeroport Otopeni. La Duty Free-urile de acolo in zona casei sunt niste vederi si langa ele scrie mare de o schioapa “Transilvanian Cards for FREE” (fara nici un asterix, nota de subsol, etc, etc. ). O intreb pe jumatate daca vrea o amintire si initial spune ca nu. Cumparam ceea ce luasem de pe acolo si ni se da un loz de razuit cu premii. Il luam si castigam o vedere din asta la gratis. Cand dam sa ne ridicam premiul intreb daca sunt FREE sau nu. Raspunsul e unul mirabolant “sunt gratis doar daca cumparati ceva de la noi” si apoi a urmat o discutie caldura mare a’la Caragiale daca acele vederi sunt FREE sau nu. Eu am ramas cu a mea si bietii vanzatori cu o privire foarte nedumerita pe fata.

Brasovul a intrat in rand cu lumea si are de cateva luni ( oare al catelea oras din Romania?) o librarie Humanitas. Spatiul in afara de a fi unul central nu mi s-a parut prea potrivit pentru o librarie. In paranteza fie spus am impresia din ce in ce mai mult ca librariile din Romania ajung sa devina un fel de depozite pline de carti in care este absolut imposibil sa mai gasesti titlurile pe care le cauti sau sa dai, din hazard, peste un titlu atragator. Aceasta “meteahna” mi s-a parut general valabila pentru toate librariile pe care le-am vizitat in Brasov ( si au fost cam toate din zona centrala). Eh, la Humanitas, dau sa iau un brat de carti si sunt intampinat de vanzator cu urare “ Sa stiti ca nu pot sa va dau punga!”. “Pai de ce ? “ zic eu timid. “De cateva zile tot spun la Bucuresti ca am ramas fara pungi dar nu ne-au trimis nici una”. Fiind in toane de zile mari si cam iritat de raspunsul vanzatorului ( ca sa nu mai zic ca mi s-a parut paradoxal ca libraria legata organic de numele Liiceanu pare a functiona dupa niste reguli centraliste ale economiei de stat dar si ca vanzatorul n-a reusit sa ia niste pungi de pe undeva din Brasov din proprie initiativa) am replicat “Pai atunci imi puteti face o reducere, nu-i asa?” “ Nu, imi pare rau nu pot sa va fac nici o reducere”. Probabil ca trebuia sa las cartile acolo si sa merg la o librarie care pe langa carti imi poate oferi si plasa si un serviciu cu zambetul de buze.

Sange, culoare , mot.

Pe langa faimosul colind al Fulgutei a mai existat o stire interesanta in aceasta saptamana.

In Israel un deputat de culoare n-a primit acceptul sa doneze sange. Puteti vedea stirea aici si aici. Prin hotarari de acest tip, dar si prin tratamentul palestinienilor, n-ai prea zice ca Israelitii au trecut prin Holocaust.

La fel alesilor nostrii comunismul le este foarte departe. Altfel n-ai cum sa-ti explici ca pornesc in miez de noapte sa maltrateze niste coduri penale si alte legi pentru a-si pune mot in comparatie cu cetateanul de rand.