Ieri a fost o noua editie (puteti gasi si inregistarea) Cafeneaua de stiinta unde s-a discutat despre raportul TT-G3A. Parerea mea despre acest raport o gasiti aici.
As vrea sa comentez pe marginea opiniei lui Daniel David, exprimata si in raport, ca reforma nu trebuie sa se aplice retroactiv. Prin urmare, o persoana care are dreptul de a conduce doctorate nu-l pierde ci il poate exercita pana la pensionare. Argumentul lui Daniel David este ca, atunci cand retroactivitatea functioneaza, rezistenta la schimbare este asa de mare incat nu poate exista schimbarea. Ceea ce eu intreb este daca la nivel social este benefica aceasta atitudine.
Sa luam drept exemplu conducerea de doctorate. Obtinerea acestui drept ( o data rezervat doar provesorilor universitari) a fost modificata prin includerea abilitarii, destul de “dura” – in raport cu performantele locale – in versiune originala Funeriu, si apoi modificata si remodificata. Acum se zvoneste ca abilitarea urmeaza sa fie mutata de la nivel de CNATDCU la nivel local universitar, lucru care ar duce total la diluarea de continut a abilitarii ( vezi articolul lui Liviu Ornea din Observatorul Cultural).
Sa mai zicem ca in Romania avem in momentul de fata 9000 de conducatori de doctorat. Si sa mai zicem ca 10% ( cifra vehiculata la Cafeneaua de stiinta) indeplinesc standardele “dure” de abilitare, respectiv 10% dintre acesti conducatori de doctorat sunt peste media internationala in domeniul lor de activitate. Sa mai presupunem ca acestia au intre 35 si 65 de ani cu o distributie uniforma si ca in fiecare an se pensioneaza automat cei care au 65 de ani ( 300 de pensionari pe an). Sa mai presupunem ca in fiecare an sunt acordate 300 de abilitari si toate persoanele noi abilitate sunt cercetatori peste media mondiala in domeniul lor de activitate. Ducand exercitiul pana la capata o sa observam ca pentru a avea 50% dintre conducatorii de doctorat din Romania peste media nivelului mondial am avea nevoie de vreo 12 ani. Adica cel putin 3 guvernari care sa mearga pe acceasi carare fara sa se abata din drum.
Mai apoi, considerand ca ce se naste din pisca soareci mananca, ce ne facem cu doctorii care devin absolventii conducatorilor slab performanti? Ca societate nu finantam o minciuna pentru acesti oameni care, foarte putin probabil, vor reusi intr-o cariera academica ? Sa nu uitam ca un doctorat slab e un handicap imens in aceasta lume academica incredibil de competitiva ? Are sens ca statul sa finanteze o asemenea minciuna ? Are sens ca acesti pseudo-performeri sa educe noi generatii de studenti ? Oare nu sunt acestia bani aruncati pe fereastra?
Nu cred ca lucrurile se pot face peste noapte. Dar evaluarea programelor de studii, clasificare universitatilor centrate pe educatie si cercetare, suspendarea drepturilor de conducere de doctorat celor care nu au abilitarea forte – cu un termen de 4-5 ani, probabil ca ar accelera procesul de schimbare a generatiilor de pseudo performanti cu o generatie de performanti. Da, aceasta ar insemna taierea cracii de sub picioare pentru foarte multi dintre cei care sunt factori de decizie astazi, dar e un efort absolut necesar.
Impostura si mediocritatea din invatamantul romanesc a ajuns la nivelul la care risca sa omoare organismul in care traieste. Momentan mutatiile care se produc arata spre o accelerare a distrugerii organismului. Trebuie sa inteleaga si ei ca fara o mutatie urgenta se omoara singuri omorand sistemul.
