Episodul Top Gear de Duminica seara a scos la suprafata niste atitudini pe care eu le consider din epoca medievala. Intr-un post anterior am spus ce si de ce m-a impresionat in acest episod filmat in Romania. Eu l-am considerat fair, insa altii au gasit ca modul in care a fost reprezentata Romania nu a fost tocmai “asa cum trebuia”. Un numitor comun al comentariilor a fost : “De ce au trebuit sa ii arate pe tigani?”.
Cred ca nici nu are rost sa vorbesc de toleranta in aceste conditii. E clar ca lipseste. Un alt lucru ma frapeaza si mai tare! Ma frapeaza dictatorialitatea opinilor pe care le aud. Hammond spunea in acest episod Top Gear ca frunzele erau vopsite in momentul in care Ceausescu trecea prin tara. Eu inteleg ca unii din romani ar dori ca imaginea romaniei sa fie “pictata” in asa fel incat sa dea bine. Nu se pune problema de realitate sau de fundal scenografic, e vorba doar ca noi, ca niste mici dictatori vrem sa dam realitatea la o parte, si sa vedem doar ce da bine. In plus, tot ca niste dictatori, dorim sa ii facem si pe ceilalti sa vada numai ce vrem noi.
Atitudinea rationala atunci cand vezi asemenea “atacuri” la imaginea Romaniei ar fi sa te intrebi de ce in secolul XXI mai exista sate de tip Borat in Romania. Prin ce mecanisme sociale si economice aceste ultime redute ale secolelor trecute coexista cu Mall-uri de ultima ora? Sunt acei oameni din satul Borat un fel de populatie amish care doreste singura sa se izoleze de viata moderna sau sunt pur si simplu un fel de drop-outs ai societatii noastre?
Pana una alta e clar ca e mai usor sa pui niste lucruri sub covor, sa le ignori si sa te prefaci ca nu exista decat sa pui mana sa le schimbi. Ca tot am vorbit de Ceausescu la inceputul acestei postari, ma intreb care e diferenta intre oamenii care vopseau frunze in jurul lui Ceausescu si cei care vopsesc frunze in jurul principalilor candidati la presidentie? Pana la urma toata aceasta atitudine tine de ceea ce inteleg romanii prin ospitalitate. Ospitalitatea la romani tine in a tine in puf musafirul intr-o atmosfera de Las Vegas (butaforie curata de multe ori) si de a-i servi pe tava o realitate paralela. Pastrarea camerei de la strada imaculata si virgina pentru musafiri, culcarea musafirilor in patul conjugal in timp ce stapanii casei se retrag pe canapea sunt lucruri care le vad pregnant in Romania si nu le-am vazut in strainatate. Pana la urma ajung la concluzia ca exista un fenomen de mitificare a lumii in care traiesti. Si, din pacate, aceasta dare peste cap doar pentru ca totul sa fie perfect pentru musafir o vedem ca ia dimensiuni grotesti. Sa imi spuna si mie cineva ce diferenta e intre butaforia mitingurilor de pe vremea lui Ceausescu si mitingurile electorale de astazi ?
Sincer mi-e si groaza sa continuui acest articol! Singura concluzie pe care pot sa o trag este ca distanta intre ceea ce suntem si ceea ce credem ca suntem e cum se poate mai mare la noi, la romani. Ne drogam singuri cu prafuri a unei realitati total paralela cu noi si apoi ucidem pe cei, care picati din cer, nu sunt obisnuiti sa ignore lucrurile pe care noi le ignoram cu naturalete. Din acest punct de vedere multi romani traiesc intr-un fel de Matrix auto impus, iar prin servilitatea celor din jur, acest cocon de matase nu numai ca nu e deranjat dar e intarit si imbunatatit. Din punctul asta de vedere am impresia ca suntem un fel de societate vasala.
In plus, ca sa se mai si complice treburile trebuie sa existe pentru fiecare roman doua realitati paralele. Una sociala si una personala. Omul poate sa fie cat se poate de diferit in cele doua relitati si fara nici o mustrare de constiinta astazi poate lauda si vorbi de bine o persoana (de obicei de fata cu ea) pentru ca apoi sa devina in particular cel mai mare dusman al ei. Un fel de ciocoism social as spune.
Intrebarea pe care mi-o pun e pana unde ? Acest efort de a te minti, de a tine cont de n’spe realitati paralele trebuie sa coste. Probabil multa energie e folosita pentru ca in loc sa accepti o realitate care nu iti e pe plac sa cumperi realitatea pe care o doresti. Pana una alta sa nu uitam ca in ’89 una din cauzele revolutiei a fost si aceasta viata duplicitara… dar daca regimul atunci s-a schimbat viata duplicitara continuua sa traiasca in venele noastre. Cat mai ducem boala asta pe picioare?
PS: M-am saturat sa aud “Ah, chiar asta trebuiau sa arate?”. Aud acest lucru si de la oameni din Romania si de la romani plecati in afara. Cred ca e vorba de o lipsa de asumare a realitatii, a mediului din care provii.
PPS: O amica, comentand ciupercaraia de vile aparuta in zona ei natala, spunea ca acum in libertate fiecare cetatean al Romaniei isi doreste propria casa a poporului.
PPS2: Cei care au citit acest articol poate vor gasi interesante si urmatoarele articole scrise de mine mai de mult : Despre asumare ca stil de viata , Romania mea, Romania ta … si Libertatea negativa .
