De cateva zile sunt in Geneva unde particip la o intalnire ATLAS (unul din experimentele de la CERN).
Astazi a fost o zi deosebita. A inceput cu o sesiune de comunicari in cadrul experimentului. Interesanta pentru mine, dar probabil mai degraga neinteresanta pentru toata lumea.
Dupa amiaza am avut placerea sa ascult parte din povestea singurului astronaut elvetian. Claude Nicollier a vorbit in amfiteatru CERN despre doua din cele patru misiuni la care a participat, anume doua misiuni in care telescopul Hubble a fost reparat. Pe langa emotia pe care o ai ascultand o persoana care a pus mana pe telescopul Hubble in spatiu, acest telescop care a revolutionat imaginea noastra despre univers ramane emotia de a asculta aceasta persoana in CERN.
Pe langa niste sfaturi referitoare la cum trebuie sa lucrezi in spatiu ca sa repari un satelit Nicollier a atins si decizia de retragere a navetei americane. In 8 Iulie Atlantis va efectua ultimul zbor al navetei reutilizabile americane dupa 30 de ani de la primul zbor al navetei Columbia. Din pacate doua din cele 5 navete au fost distruse in doua accidente. Din pacate, decizia de incheiere a acestui program lasa un gol mare in programele spatiale.
Pe fundalul acestei nostalgii vizionarea ultimului film al lui Woody Allen a fost o intamplare cat se poate de fericita. Mi-a placut extrem de mult ideea filmului, fuga perpetuua de realitate si ascunderea intr-un trecut pe care il credem de aur. Un film care merita vazut pentru a pricepe ca a fugi de prezent nu e inteligent.
