Author Archives: Lucian

Avand memoria mai scurta decat grosimea firului de par, am uitat aventurile anterioare pe tren si m-am hotarat sa vad mai incerc odata. De data aceasta am zis sa probez daca o calatorie in directia x este identica cu una in directia –x.

Deci luat bilet la rapidul international Dacia care are o casa in Viena si una la Bucuresti.  Pentru a conserva timpul de calatorie am inceput cu o intarziere. Intarziere de o ora si zece minute batute fix in cap.  Astfel calatoria mea spre sudul mlastinos a inceput cu o ora de terapie cu aer tare de gara de munte. 

Pe peron doi tinerei hraneau porumbei si vrabioare. Cred ca erau in jur de 100 de pasarele agitandu-se pentru firimiturile de paine si covrigei. Un barbat intre doua varste isi scosese brisca din geanta si isi aranja tacticos un sandwich.  Eu pazeam peronul sa nu care cumva sa o ia din loc.  La un moment dat ma hotarasc sa aflu cat e intarzierea (ab-initio nu auzisem anuntul de intarziere).  Dau o fuga pana in gara si arunc un ochi pe tabela de sosiri si plecari.  Tabela era in zona crepusculara caci sfida legiile fizicii si ale bunul simt (in ordine directa si inversa).  Trenul cu acelasi numar pleca la timp desi sosea cu o intarziere de o ora. Singura concluzie de bun simt pe care am putut sa o trag a fost ca sunt martorul unei schimbari de fus orar.

Dupa ora CFR-ista Rapidul a intrat in gara si cinci minute mai tarziu eram asezat in locul meu dotat cu priza. Astfel cel putin pot sa va povestesc despre aventurile care le voi mai intampina pe drum pana in orasul lui Bucur. Acolo in mod sigur alte aventuri.

PS: Demn de mentionat e ca accleratul de la Galati avea o intarziere de 120 de minute din cauza intemperiilor.  Ori daca o zapada si  o temperatura de –5 grade Celsius constituie o intemperie ma gandesc cu groaza in ce era glaciara au trait bunicii si strabunicii mei.      Si chiar asa observ ca toate intarzierile sunt in cuante de o ora. Sa mai zica cineva ca nu s-a modernizat si CFR-ul! Au trecut de la mecanica clasica la ceea cuantica.

Miercuri am aterizat in Romania.  Tot atunci au inceput o serie de mici aventuri pe o sa le relatez una cate una.

Prima aventura a fost gasirea statiei de autobuz de la aeroportul cu renume international. Dupa urmarirea semnelor mai mult inexistente decat existente si refuzul de a lua trenul pana in gara (cu o escala pe autobuz) am gasit toneta de vanzare a biletelor.  Nedumerit daca am nevoie de bilet, cartela sau mai bine iau o cartela cu care sa pot calatori si pe metrou si RATB am intrebat personalul care deservea susnumita toneta despre optiunile pe care le am. Personalul binevoitor a luat decizia in numele meu si mi-a inmanat o cartela cu 2 calatorii. Problema rezolvata, enigma ramasa in vigoare.

Alta aventura a fost intalnirea cu semnele de prin metroul bucurestean. Metroul frumos si nou … insa simteam cum sunt permanent debusolut din lipsa semnelor clare care sa indice directiile.  Din fericire pentru mine nu m-am pierdut. In plus pentru cei neavizati unele statii si-au schimbat denumirea, probabil din dorinta ca si localnicii sa fie un pic debusolati in acest proces.

Fara a fi o aventura am ramas impresionat de caldura cu care m-au primit cunoscutii cu care m-am intalnit. Caldura care a compensat pe masura caldura afisata de acest popor primitor in toate mijloacele de transpot. Privirile in metrou erau in majoritate priviri de mortal kombat.  Pentru ca sa ma inscriu in peisaj am abordat zambetul tamp si distrat al turistului. Am avut impresia ca a functionat cum trebuie aceasta strategie.

Aventura a continuuat cu ghiseul de bilete de Gara de Nord, principalul nod feroviar al tarii. Si e nod caci acolo se cam incurca itele.  Am aflat cu stupoare ca dupa 8 seara nu mai exista nici un tren spre Brasov. Prin urmare daca vrei sa ajungi la o petrecere la ora la care ajung vedetele in Brasov … neaparat trebuie sa iei vre-o masina sau taxi. Si s-a dus dorinta de salvare a planetei de noxe si incalzire.

Cum nu fusesem ieri invitat la nici o petrecere  m-am hotarat sa plec a doua zi spre Kronstadt. Tot cu trenul ca sa salvez planeta. Mers la alt ghiseu si luat belet. Constanta la toate ghiseele e ca nu te poti intelege cu persoana de pe partea cealalta a geamului. Am folosit semnele pentru surdo-muti, iar persoana din partea cealalta a ghiseului a raspuns dand din umeri si hotarand din nou biletul si locul, mai putin destinatia unde vroiam sa merg.

Scriu in tren acest post. In cel mai accelerat dintre acceleratele romanesti. Tocmai ce am iesit din Predeal si ne putem lauda cu o intarziere de aproximativ o ora. Probabil conductorul are ceasul fixat pe alt meridiat. Cat despre salvarea planetei, nici despre asta nu poate fi vorba. Caldura e setata pentru conditiile zilei de astazi, insa locatia e gresit aleasa. Cel mai probabil conductorul mahmur si-a spus ca merge astazi in Siberia sau incearca capacitatea de incalzire a instalatiei. Altfel nu imi explic cele cel mai probabil 40-50 de grade din compartiment, grade care se varsa afara prin cele cateva geamuri deschise de pe culoar. Deh, am uitat sa va spun, e vagon modern cu geamuri care nu se deschide ca sa pastreze climatizarea.

Franele trenului in schimb functioneaza impecabil. In fiecare statie in care am oprit pana acum am simtit cum creierul meu juca ping-pong cu interiorul cutiei mele craniene. E drept ca fiind caldura mare poate s-a mai copt si micsorat in volum.

In rest numai de bine … afara  e zapata, daca scot nasul pe geam miroase a iarna si a noi si noi aventuri.