Category Archives: Editorial

Apel pentru o noua viziune in relatiile interetnice –(1)

Introducere

M-am hotarat sa scriu acest manifest in speranta ca nu totul e pierdut. Ca o persoana care a trait o buna bucata din viata in Sfantu Gheorghe am fost in permanenta expus preconceptiilor referitoare la relatiile interetnice din acest oras si in mod extins din zona. Acest lucru nu s-a intamplat doar in Romania ci m-a urmarit si in strainatate.

Desi o buna bucata de vreme am preferat sa nu ma exprim public pe aceasta problema , un eveniment aparent banal m-a facut sa reconsider acest lucru. Un comentariu cu totul imbecil aparut in subsolul unui articol din presa romaneasca din judet m-a facut sa pornesc acest document.

Toate cele ce urmeaza sunt opiniile mele personale. Opiniile unui om plecat din zona si care cel mai probabil nu o sa se intoarca decat in vizite. Si totusi radacinile nu pot fi nici negate, nici uitate.

De cand ma stiu dialogul interetnic a fost blocat mai mult sau mai putin pe aceleasi teme. Teme care sunt pastrate cu obstinenta si sfintenie de taberele implicate. In acest document sper ca sa reusesc sa exprim clar de ce pentru binele comun ar trebui sa trecem peste aceste argumente (poate chiar sa le uitam) si sa trecem la o noua constructie a relatiilor interetnice la nivel politic si social.

De maine un serial de articole

Desi de cand am lansat acest blog am incercat pe cat posibil sa nu scriu nici un articol referitor la problemele specifice judetului de bastina iata ca astazi m-am hotarat sa fac acest pas. Picatura care a umplut paharul a fost primul comentariu la un articol din Covasna Media. Articolul ca si comentariul il mai gasiti probabil aici. Spun probabil deorece sper ca cineva sa se sesizeze si acel comentariu sa dispara. Eu nu o sa il reproduc pe blogul meu.

De maine voi publica in serial un articol referitor la aceasta problema. Am cateva idei, cateva teme care o sa le ating intr-un mod pe care eu il sper nou.

Dan Ariely – despre reformarea educatiei

 

Predictably Irrational al lui Dan Ariely este o carte care merita citita. Citind-o ramai cu un sentiment ciudat. Tot ce credeai ca numesti rational in gandirea ta e darama incet si sigur.  In capitolul patru din aceasta carte el pune in discutie diferenta dintre normele sociale si normele de piata.  De ce ai ajuta un amic la mutat pe gratis dar nu pentru 1 Leu?  Mai pe larg in acest clip:

 

  

 

In sfarsitul capitolului pune in discutie o posibila modalitate de reformare a invatamantului. Mai jos gasitit traducerea facuta de mine":

 

Sentimentul meu pana acum este ca testarea standardizata si salarii bazate pe perfomanta imping probabil educatia de la norme sociale la norme de piata. Statele Unite deja cheltuiesc mai multi bani per student [n. a se intelege si elev] decat orice alta societate vestica. Ar fi inteligent sa adaugam si mai multi bani? Acelasi rationament se aplica si testarilor: deja testam destul de frecvent, si cresterea frecventei testarii e putin probabil sa duca la imbunatatirea calitatii educatiei.

Cred ca un raspuns se gaseste in aria normelor sociale. Cum am invatat in experimentele noastre,  premiile financiare au un efect limitat – normele sociale sunt fortele care pot face diferenta pe termen lung.  In loc sa ne concentram atentia profesorilor, parintilor, si elevilor pe rezultatul testelor, salarii, si competitie, ar fi probabil mai bine sa sadim in noi toti simtul  unui scop, a unei misiuni si a mandriei in educatie.  Pentru a realiza acestea nu putem lua calea normelor de piata. Beatles au proclamat cu ceva timp in urma “Can’t Buy Me Love” [. Nu-mi poti cumpara dragoste] si asta se aplica si la dragostea de a invata – nu o poti cumpara; si daca incerci, s-ar putea sa o alungi.

Deci cum putem imbunatatii sistemul educational? Ar trebui sa regandim curicula scoalara , si sa o punem in legatura mai evident cu scopuri sociale ( eliminarea saraciei si crimei, cresterea drepturilor umane, etc), cu scopuri tehnologice (cresterea economisirii energiei, exploararea spatiului, nanotehnologie, etc.) si cu scopuri medicale (tratament pentru cancer, diabet, obezitate, etc )  de care ne pasa ca si societate. In felul acesta elevii, profesorii si parintii s-ar putea sa vada scopul larg al educatiei si sa devina mai entuziasti si motivati.  Ar trebui sa lucram puternic si in a face educatie un scop in side, si sa nu mai confundam numarul de ore elevii il petrec la scoala cu calitatea educatiei pe care o primesc. […] Nu sugerez ca porning o pasiune sociala pentru educatie este simpla; dar daca reusim in a realiza asa ceva, castigul s-ar putea sa fie imens.

Concluzia care o pot trage e ca in situatia invatamantului din Romania o reforma pur financiara a sistemului nu este de ajuns. Ba chiar s-ar putea sa nu aiba nici un efect. Sistemul in ansamblu are nevoie de o renastere si o forta care sa fie forta motrica a acestei renasteri.

 

PS:  Autorul a avut o abordare de marketing pe care nu am mai intalnit-o referitoare la aparitia versiunii revizuite si imbunatatita a cartii lui Predictably Irrational.  Cei care au cumparat editia veche trebuiau doar sa scrie un mail pentru a primi cele 3 capitole cu modificarile cele mai importante. Aceasta abordare aduce aminte mai degraba de upgrade-ul de software. Pentru cei care doresc gasesc mai multe detalii   pe blogul autorului.

Olimpicii si circul de langa ei

 

Astazi am aflat cu bucurie ca printre cei 5 medaliati la Olimpiada Internationala de Fizica, unul dintre ei Peter Szerzo este din Sfantu Gheorghe, orasul in care si eu m-am imbolnavit de microbul fizicii. Felicitari Peter, felicitari celorlalti medaliati!

Articolul din care am aflat aceasta stire se gaseste in Cotidianul cu titlul „Şcoala românească de tâmpiţi“ exportă olimpici de aur la Princeton.

   Titlul din pacate e mai mult decat nefericit. Parca e nascut din vechea propaganda comunista si sincer nu stiu ce doreste sa demonstreze.  Pentru a ilustra ironia acestui titlu o sa exemplific cu o discutie avuta cu un amic strain.  Eu ii marturiseam ca in Romania lipseste o cultura a sportului, oameni care sa iasa in parcuri sa alerge, sa joace diverse jocuri. In general o cultura a unei vieti active din punct de vedere fizic. El mi-a marturisit ca e uimit de acest lucru caci din cate isi aduce el aminte inainte de ‘89 romanii rupeau o caruta de medalii la diverse sporturi.

O stim si acum, o stiam si atunci :  intre media pe tara si medaliati se intinde un hau de doua universuri si ceva.

Alta declaratie cel putin ciudata din acest interviu este a profesorului coordonator ar lotului Adrian Dafinei.   El spune despre facultate de fizica din Bucuresti:

„Facultatea noastră de fizică e excelentă, iar absolvenţii noştri sunt foarte bine plătiţi şi aici, şi în afară. Nu avem noi atâţia absolvenţi de facultate cât ne cere străinătatea să le dăm“.

Aceasta declaratie mi se pare ciudata.  Prin a doua propozitie, mai mult sau mai putin, se spune ca tot ce inseamna absolventi de fizica  merge la export. Si intr-adevar asa e, majoritatea celor care au terminat fizica pleaca in afara. Dar ceea ce ma ingrijoreaza pe mine e domnul Dafinei nu isi prea pune probleme absorbtiei acestor absolventi in Romania. 

Intrebarea care se impune e de ce la 20 de ani de la Revolutie inca mai exista reflexul tampit de a face declaratii care nu sunt tocmai conforme cu realitatea. De ce la 20 de ani inca mai auzim declaratii ce aduc aminte de realizarile cincinale ?

Sunt sigur ca acesti olimpici sunt pe drumul cel bun si Princeton-ul sau orice universitate vestica nu e un moft pentru ei. Cei pentru care ma ingrijorez sunt cei din esalonul 2, 3 , 4 si asa mai departe.   Cum facem ca sa micsoram haul intre ei si olimpici ?

 

PS (o paranteza):Apropos la examenul de admitere de anul acesta la facultatea de fizica  au fost admisi aproximativ 220 de concurenti si respinsi doar 5.  Ori o scoala in care (din pacate) examenul de admitere e o formalitate e greu de crezut ca e la acelasi nivel cu Princeton. Si da, in apararea Facultatii de Fizica, trebuie sa spun ca prin grupa de limba engleza care se formeaza se incearca si se reuseste o educatie mai intensiva pentru o parte din studenti. Dar totusi per ansamblu nu exista masa critica necesara pentru un invatamant de ceea mai buna calitate.