Picatura de Fiere – Page 5 – Picatura de Fiere

Impresiile unui calator in Romania

Saptamana trecuta am facut un tur al Romaniei. Din ce in ce mai mult creste distanta pe care o am fata de Romania, si in ciuda faptului ca se infrumuseteaza pe alocuri, ea nu mai e ceea ce imi aduc eu aminte si nici nu este ceea ce ar putea fi. Sunt taiate colturi, la propriu, asa cum am vazut in muzeul din ceteatea Fagarasului. Se vede ca a fost o investitie foarte serioasa acolo dar in ciuda acestui fapt nu pot intelege cum in anumite locuri colturile sunt taiate efectiv de tevile de la instalatia de incalzire. Tevile de plastic in loc sa se muleze pe conturul peretilor aleg cel mai scurt drum intre doua puncte dand aerul unor elastice pe langa calorifere. Este un innecat la mal pe care il vad adesea cand calatoresc prin Romania.

La fel la salina de la Turda. Absolut fantastic ce au facut acolo pentru turisti. E foarte interesant dar nu inveti absolut nimic. N-am vazut nici un singur panou care sa explice in ce ani au inceput exploatarile de sare, cum era exploatata sarea, de ce s-a oprit exploatarea. O expozitie de unelte, cum se exploata atunci, si cum se face acum. Absolut nimic. Platesti sa intrii intr-un templu al sarii plin de amuzamente dar gol de hrana pentru minte. Si la fel si la Alba Iulia la Sala Unirii foarte, foarte putine informatii. Si nu-mi aduc aminte sa fi vazut ceva in Engleza sau alta limba de circulatie internationala. De acum inainte la 1 Decembrie cand voi auzi emisiuniile dedicate Marii Uniri imi voi aduce aminte ca muzeul dedicat acesteia de fapt e gol, vechi si aproape ca nu exista.

Si nu credeti ca e meteahna de provincie, la fel sta treaba si in capitala. Daca nu si mai rau! Bucurestiul ramane una dintre cele mai intunecate capitale. Zona centrala ( Universitate, Unirii, Lipscani, Palatul Regal) ramane intr-o umbra permanenta si iti da sentimentul reintoarcerii in istorie. Palatul regal e la propriu pe jumatate rece iar pe cealalta jumatate cald. De la instalatia de caldura. La arta romaneasca e cald, la arta europeana e rece. La arta romaneasca veche sunt o multitudine de obiecte bisericesti. Explicatiile insa lipsesc, la ce sunt folosite, care e scopul la slujba. Ceea ce vad e o patalama de curea sau un medalion? De ce au fost aduse frescele de la Curtea de Arges in Bucuresti ? Iar pentru costume trebuie sa ai spatele tare, caci pentru a citi informatia trebuie sa faci o plecaciune pana la poalele costumului din vitrina. Iar in ditamai palatul nu exista nici o explicatie despre folosinta saliilor inainte ca aceasta sa fie muzeu. Cat despre o cafenea ( existenta in toate muzeele lumii) nici ca nu poate fi vorba!

Nici la celalt palat nu e mai bine desi preturile sunt mult mai mari. Trebuie sa suni la usa si sa astepti. Apoi e o buluceala dupa papuci in cuferele vechi. Iar cei mari sunt cel mai greu de gasit. Turul in Peles e destul de frumos dar, de multe ori, in camere in care nu ai access lipseste acea oglinda care sa-ti dea o ocheada la ceea ce nu vezi. In plus e clar ca Pelesul se degradeaza, biletele sunt foarte scumpe insa terasa sta sa pice iar mai toate obiectele din palat sunt legate de acei “clopotei” antifurt pe care ii vedem in magazine. Si la Peles magazinele de suveniruri sunt o interpretare locala a ceea ce ar trebui sa fie.

Inapoi la Bucuresti am aflat ca se poate vizita Atheneul. Lucru nu-i rau deloc. Insa faptul ca pentru vizita primesti doua foi xeroxate cu niste explicatii corectate de mana si apoi esti invitat sa te plimbi in voie prin incinta. Mi se pare foarte putin pentru pretul platit ( prin comparatie cu biletul de la Muzeul de Arta de peste drum).

In fine, Romania se modernizeaza dar poate prea incet. Raman constante fumul de restaurant/bar, lipsa restului, reguli din Kafka.

Despre vecinatate

In tumultul zilei referitor la alegerile prezidentiale aleg sa vorbesc despre vecinatate. Vecinatatea e definita in DEX drept “Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime.” si in acest sens ma refer la ea in acest articol.

Fiecare dintre noi are o vecinatate a prietenilor, a grupului social in care isi duce viata. Si, fiindca noi suntem cei care alegem aceasta vecinatate, inseamna ca realitatea pe care noi alegem sa o vedem nu este ( si nici nu poate fi) reprezentativa pentru societatea in care traim. De exemplu, pentru o persoana care traieste in Galati vecinatatea sa este formata din familie, cercul de prieteni cu care iese frecvent, geografic ariile din orasul Galati pe care le strabate regulat , media pe care o consuma, etc. Evident ca oricine ar fi aceasta persoana vecinatatea sa este mult mai mica decat vecinatatea maxima posibila ( adica a fi prieten/comunica cu toti galatenii, a umbla prin tot orasul, a urmarii toate media). Ori aceasta vecinatate finita si creatoare de microunivers a oricarei persoane nu este, si nici nu poate fi, media vecinatatilor toturor persoanelor care traiesc intr-un anumit spatiu, de exemplu Romania.

Din acest punct de vedere faptele pe care le vedem in acelasi context sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Din cand in cand avem insa evenimente care ne forteaza sa recunoastem ca vecinatatea noastra nu este reprezentativa. Sau altfel spus, ca imaginea noastra despre societatea care ne inconjoara nu este corecta. Unul dintre aceste evenimente sunt alegerile. Regulat iesim la vot si dupa o perioada de campanie de 40 de zile imaginea noastra despre societate este pusa in contrast cu rezultatul alegerilor. Si atunci urmeaza surprizele, fie un scor a fost prea mare, altul prea mic, s.a.m.d.

Daca acceptam ca traim intr-o “bula” ne este mult mai usor sa intelegem de ce, de multe ori, rezultatele pe care le vedem in alegeri nu ni le putem explica. Insa, intr-o societate precum este Romania ( dar nu numai!) este mult mai usor de dat vina pe alti factori (de la furt pana la galetusa electorala). La fel, “bula” ne explica de ce in ciuda faptului ca intre cunoscutii nostri nu avem nici o persoana care sa sustina pe candidatul X, acesta totusi obtine undeva cu mult peste jumatate din voturi. Bula sau vecinatatea este ceea ce ne da aceasta imagine deformata despre lume. Noi, ca persoane, nu avem puterea sa trecem peste preconceptiile personale pentru a evalua situatia corect.

Bineinteles ca intr-o nota oarecum speciala trebuie mentionata media. Este, prin distributia sa, o prezenta nelipsita din toate vecinatatile. Fie ca suntem consumatorii unui tip sau altul, prin media distantele mari geografice scad si se reduc la vecinatati. Prin media devenim emotional conectati la evenimente departe de noi.

O alta nota care doresc sa o fac este aceea a alegatorului “medie”, “portret”. Imagineaza-ti ca acest alegator mediu ai fi chiar tu si ca ar trebui sa decizi soarta natiei. Ar fi usor ? Sau si mai interesant decizia ar fi luata aproape exclusiv de un algoritm ruland pe un super computer care ar lua in cosiderare o groaza de factori. Daca nu ati auzit pana acum de “Franciza” lui Asimov atunci merita sa o cititi acum.
http://www.bestlibraryspot.net/ScienceFiction/Asimov32/27175.html

Vacanta linistita

… Andronescu/Pricopie/Costoiu lucreaza pentru tine.

Pana acum avem 4 Ordonante de urgenta pe LEN 1/2011. Trei dintre ele au in comun faptul ca sunt exclusiv modificari pe partea educationala.
1) OU 92/2012 – Andronescu – 19 Decembrie 2012
2) OU 103/2013 – Pricopie/Costoiu – 14 Noiembrie 2013
3) OU 117/2013 – Pricopie/Costoiu – 30 Decembrie 2013
4) OU 49/2013 – Pricopie – 30 Iunie 2013

Excluzand OU 103/2013 ( care are doar doua prevederi referitoare la unele cupoane sociale si finantarea de baza) toate celelalte OU-uri au fost date exclusiv in perioada vacantelor.
Adaugati la ele faptul ca urmatoarele Ordine ale Ministerului Educatiei Nationale au fost luate in perioada vacantelor:

1) OMEN 4204/2013 – Pricopie/Costoiu – 15 Iulie 2013 (standarde minimale pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior)
2) OMEN 4205/2013 – Pricopie/Costoiu – 15 Iulie 2013 – (componenta CNATDCU)
3) OMEN 6573/2012 – Paraschiv – 20 Decembrie 2012 (publicat in MO 27 Decembrie 2012) (componenta CNATDCU)
3) OMEN 6560/2012 – Andronescu – 20 Decembrie 2012 (publicat in MO 27 Decembrie 2012) (standarde minimale pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior)

Sase presedinti in cautarea unui votant

Vremurile sunt foarte tulburi in viata politica a Romaniei. Luati un ziar , electronic, si vedeti cum sta treaba. Luati al doilea ziar si o sa va convinga ca treaba nu sta asa ci cu totul altfel. Papusile de pe scena nu-si stiu rolul, iar noi spectatorii nu-l stim nici atat. Manicomio!

Saptamana trecuta erau doi plus unu : Antonescu, Ponta si Basescu ( + unu caci asta din urma nu mai poate candida). De ziua copiilor Antonescu si-a luat catrafusele si a plecat. A plecat din presidentia PNL, a plecat din candidatura de presedinte, si-a luat toate titlurile si functiile ( ‘de la pasopt’ incoace), le-a aruncat in praful de pe ulita sa le ia cine-o dori de acolo. Cand s-a lasat praful mai aparusera doi Iohannis si Diaconu. ( In politica se respecta legea de conservare “Dai intr-unul, tipa doi!”) Apoi a urmat “Pupat toti piata endependenti”, PNL cu PDL, PSD+etc ( nu mai stiu daca e USL sau USD, sau USS sau URSS) cu PPDD, si cine stie cine cu mai cine.

Teatrul si filmul ar trebui sa ramana in sfera imaginarului, dar la noi iese din teatre si cinematografe si devine realitate. Diaconu, actor descoperit ca joaca in aceeasi stagiune mai multe roluri in viata publica, a reusit sa aplice tema din Filantropica si sa-si spuna povestea. Si ce poveste a avut, cum a fost el persecutat in tara lui. Cum lumea nu mai apreciaza adevarata valoare, cum … asa si pe dincolo. Insa spectatorul din mine a ramas cu intrebarea cine-o fi Pavel Puiut ? Isi scrie Diaconu povestea sau este el insusi Ovidiu Gorea? Ce i-o fi spus Puiut-ului sau? “Nea Puiut, eu pot sa fiu ce presedinte doriti dumneavoastra. Nu-mi prea place rolul asta, dar am nevoie de-un banut…. Cum sa joc? Mai dictator, mai democrat? “. Totusi, trebuie sa recunoastem, predestinarea lui Diaconu exista. Cine se mai poate lauda cu titlui ca : “Ultimul corupt din Romania”, “Ticalosii”, “Legaturi bolnavicioase”, “Corul pompierilor”, “Promisiuni”, “Capcana” ? Parca toate titlurile il pregatesc pentru a deveni eroul alegerilor sau sa intruchipeze insusi tragedia greaca. (Parca il aud spunand “Domnule, cum va permiteti sa va bateti joc de un biet artist?”)

Neamtu’, ala cu gene nu doar cu numele, e in mijlocul strazii si parca s-ar baga si el in joc, dar cica joaca doar daca-l numesc altii. Bine ca nu’s sase sasi ca aveam toti limbiile innodate si petreceam pe mutenie bunatate de campanie electorala. Deci cum spunea, neamtu’ asteapta sa vina unii sa-i spuna sa joace… Oare o auzi Puiut, sau cine o fi autorul scrantelii din prag de vara ?

De ailalti ce sa zic ? Copiatorul merita mentionat caci se pare ca se obisnuise cu joaca in trei. Acum cand au aparut si alte “personaje” in joaca parca-parca da aere de nemultumire “Ce i-ai bagat si pe astia in piesa? Imi strici rolul de prim-madona. Plec acasa, si sa vad cine mai joaca ?”

Nu stiu cati sunt, nu stiu cine le scrie rolurile. Insa, ceea ce imi este clar este ca o sa avem o vara plina cu “dei ex machinis”.

Sa cada cortina! Sa luam o pauza de-o tigara…..

Aspecte ale religiei

Saptamana trecuta am avut ocazia, la o onomastica, sa asist la discutia cu un tanar de formatie teolog. Dupa ce a terminat seminarul a facut si facultatea si acum asteapta o parohie. Nu se stie cand o da Domnul.

Discutia a fost incinsa si am fost uimit de modul in care s-a desfasurat. Au fost cateva lucruri care consider ca e bine sa le mentionez.

Tanarul a fost intrebat care este pozitia bisericii la faptul ca multe persoane merg taras, stau la coada au alte comportamente din acest registru in fata moastelor. Raspunsul m-a lasat perplex. Biserica nu le cere credinciosilor sa faca aceste lucuri. Ba chiar, cu multe dintre aceste manifestari nici biserica nu este de acord. Dar daca asta vor sa faca credinciosii, nu are cum biserica sa se opuna acestui lucru. Am ramas surprins ca parca lipseste latura responsabilitatii fata de comunitate a bisericii. Este un fel de complicitate acolo.

Alt lucru care m-a socat a fost cat de des folosea in argumentatia sa “stiinta a demonstrat”. Lasand la o parte faptul ca de multe ori stiinta nu demonstrase ceea ce el pretindea, m-a uimit cum poate fi luat numele stiintei in desert. Trebuie recunoscut ca acesta este un avantaj al religiei asupra stiintei, caci stiinta nu poate pretinde ca religia a demonstrat pentru a fundamenta o pozitie stiintifica.