Sisteme in deriva

Ieri stateam la o tacla cu Cristi Greger . Am vorbit o groaza despre situatia din tara. Despre transformarile din ultimii ani atat ai tarii dar si personale. Pana una alta am ajuns departe amandoi, amandoi am vazut bucatele din lumea asta si oricat de diferite ar fi caile pe care le-am urmarit totusi am reusit sa cadem de acord ca situatia din Romania nu e tocmai sanatoasa.
Cristi in articolul sau Poporul si sistemul… vorbeste cu un glas dezamagit despre faptul ca schimbarea din Romania a fost in zadar. Sper ca nu contesta faptul ca daca lucrurile nu s-ar fi schimbat nici eu nici el nu am fi in pozitiile care le avem astazi. Dar ceea observa cu finete este faptul ca pentru marea majoritate a romanilor schimbarea a esuat lamentabil. In parte a esuat si pentru noi.
In mod clar sistemul politic din tara e o himera cu o imagine decenta cat sa intram in UE. Dar acelasi sistem a alungat majoritatea oamenilor in indiferenta totala. Si e de inteles! Acum 18 ani sperau intr-o schimbare, fiecare putea sa viseze la un viitor asa cum si-l dorea. Acum, dupa atatia ani aproape nimeni nu si-a atins visul.
Deci ce ar fi de facut…. Nu prea multe. Toti trebuie sa realizam ca prin indiferenta nu spunem nimica, dar pin luarea unei pozitii s-ar putea sa ne facem cel putin auziti. In mod sigur e greu de indepartat oligarhia politica … dar sper ca nu este imposibil. Cine stie… poate la anu, ca doar e an electoral….

Mentalitate

Astazi am avut o serie de discutii cu un coleg din experiment referitoare la ceea ce lucreaza el. Procesorul la care lucreaza de ceva vreme trebuie sa il folosesc in analiza mea si l-am torturat pe colegul meu cu o groaza de intrebari ca sa inteleg exact despre ce este vorba. Pe seara m-am gandit sa ii scriu un e-mail de multimire pentru faptul ca si-a petrecut jumatate din zi in discutii cu mine. Iata raspunsul lui :

Hi Lucian,

Fully understanding my job is my responsibility.
You help me understand my job more and more.
Thank you.
If you have more question, send me email.
I don’t know everything and cannot say everything.
But we can discuss about it.

Din ce tara credeti ca este acest coleg ?

Despre trafic

De cateva zile ascult un radio romanesc online … care ma innebuneste cu traficul. Imaginea care mi-o dat este cea a unui Bucuresti care e plin de masini, masini care nu se misca ci ce tarasc. Se pare ca toata lumea sta pe strada in masina in Bucuresti.
Ascult si pareri … care de care mai mai furioase. Vina e a primarului, a primariei, a lucratorilor, a guvernului, mai nou si a armatei care face repetitiile de 1 Decembrie. Un lucru e sigur! Capitala Romaniei se sufoca singura cu traficul. Cine crede ca asta se intampla doar in Bucuresti se inseala. Problema aceasta o au toate orasele mari. Singura diferenta este ca in acestea din urma se incearca limitarea traficului. Se impun taxe de intrare in zonele cu problema, se interzice circulatia anumitor vehicule in anumite zone, se interzice calatoria de unul singur in masina etc. Si poate cel mai important niste taxe auto decente.
Dar poate ca ceea ce nu realizeaza oamenii este ca nerespectarea unor reguli simple de circulatie poate duce la evitarea acestor blocaje. Poate cel mai graitor exemplu este a nu intra in intersectie atunci cand nu poti sa si iesi din ea. E o regula de bun simt as spune dar care nu e respectata in Bucuresti, toata lumea incercand sa forteze trecerea. Alte reguli, probabil si cea mai simpla este cea a bunului simt care nu exista in turma turbata a soferilor bucuresteni.
Pentru cei care nu cred ca cele de mai sus nu ar face o diferenta in trafic le spun ca exista multe articole stiintifice despre trafic. Iar strarea de trafic fluid este o stare de echilibru instabil, deci foarte greu de pastrat. Intr-un sistem unde dispersia proprietatilor elementelor constituente este mare (altfel spus predictibilitatea asupra sistemului este mica, sau nu exista reguli recunoscute si respectate de toti participantii la trafic) trecerea de la o stare la alta are probabilitate mare si creste si probabilitatea ca sistemul sa ajunga in starea de echilibru stabil. Aceasta stare de echilibru stabil in trafic este blocajul total si de fapt asta este ceea ce observati in fiecare zi.
Si am uitat, a claxona nu ajuta deloc! Bucurestiul e singurul loc din lume unde se claxoneaza in draci in trafic. Singurul loc unde se conduce din claxon. Ca de obicei… in Romania mult zgomot pentru nimic.