Category Archives: Picatura de Fiere

Peste cateva zile o sa vizitez Romania. Nu e mare lucru dar de un lucru imi e groaza. De Otopeni. Toate bune si fromoase in aeroport, toate bune si frumoase si in Bucuresti. Doar ca legatura dintre aceste doua obiective este inexistenta. Daca am fost in orase care nu le cunosteam si nu am fost ingrijorat de a ajunge de la aeroport la destinatia mea finala, nu acelasi lucru este valabil si in Bucuresti.
In primul rand nu inteleg toata treaba cu excusivitatea unei firme de taximetrie. Nu inteleg de ce in conditiile economiei de piata o singura firma poate obtine monopolul asupra transportului de taxi de la aeroport. In Beijing am fost socat sa vad ca in fata aeroportului e o coada de cativa kilometri (da!) de taxiuri care asteapta in linsite. In plus nici macar nu erau de la aceeasi companie. Ca si cand si autoritatile locale ar fi in cardasie cu aceasta firma de taximetrie de la aeroport nu exista decat o singura linie de autobuz si aceea nu ajunge in punctul cheie al capitalei. In mod normal Gara si Aeroportul ar trebui sa fie unite de o linie de autobuz ca sa dea ocazia calatorului sa isi faca conexiunea cat mai rapid. Nu sa iei un autobuz dintr-un loc , sa te cobori pe altundeva sa te pierzi pe alte autobuze si metrouri pana cand sa ajungi la Gara de Nord.
Pana una alta se pare ca aeroportul e o afacere sigura de a mulge bani de la turisti , sau de la calatorii de rand si nimanui nu ii pasa de acestia. Nici nu vreau sa ma intreb de ce pana acum nu exista o linie de metrou sau tren rapid de suprafata inte Aeroport si Bucuresti…. Din pacate in cativa ani de zile aceasta interoperabilitate intre aeroport si transportul catre bucuresti va deveni un gat de palnie care va duce probabil chiar la colapsul aeroportului.

Sunt sau nu sunt bloger… poate ca da poate ca nu. Unii probabil o sa spuna ca scriu prea rar, altii ca scriu pe niste subiecte ciudate si care nu intereseaza pe nimeni. Si la o adica ce ma intereseaza pe mine. E treaba lor ce gandesc. Imi aduc aminte cand mi-am pornit primul meu blog a fost in primul rand un nou mod de a ma exprima pe mine. Un alt mod de a transmite ceea ce sunt eu si ceea ce gandesc, in general sau in anumite momente, unor prieteni. Apoi cu timpul m-am bucurat ca pagina mea a fost vizitata de 100, 200 … 1000 ori. Si totusi daca stau sa ma gandesc numai de comunicare nu a fost vorba, desi aceea prima pagina a avut probabil peste 1000 de vizite nu cred ca am avut mai mult de 50 de comentarii. Deci toata expectativa de dialog de cand am inceput acel blog a fost in zadar si era mai mult un monolog, un fel de jurnal public. Continue reading “Despre blog si bloggeri …”

A venit momentul sa va vorbesc despre banane. Si nu despre orice de banane ci despre milioanele de banane asiatice. China statul cu cea mai mare populatie din lume e plin de banane. Cel putin asa spun ei cand se refera la miloanele de adolescentii care desi galbeni de dinafara (culoarea pielii) au sufletul alb, sau de occidental. Si in China la fel ca in alte locuri din lume incepe o noua lepadare de tot ceea ce a insemnat trecut si fara prea multe frustrari se trece la o noua imagine si cultura. Normal ca e vb de cea occidentala. Am trecut si noi prin acest proces. Acum suntem in alt proces, cel de a ne defini brandul… sau mai bine spus identitatea nationala. Dupa ce am aruncat absolut totul la gunoi, acum ne intoarcem la lada de gunoi sa gasim acel obiect pe care numai un roman l-ar fi putut lepada si sa il punem la rang de brand. Si probabil nici nu concepem ce e ala un brand, dar e ceva cu care ramai pentru toata viata. Ori daca pana acum nu avem asa ceva inseamna ca nu existam, sau ca nu ne acceptam asa cum suntem.
Pana una alta diversitatea e ceea ce o sa dispara in cativa ani si o sa ne lipseasca. Daca va intrebati de ce strainii privesc cu entuziasm satul romanesc e din cauza ca acolo vad o lume diferita de ceea pe care o stiu ei. Pana una alta turismul inseamna sa vezi si altceva… asa ca aveti grija cum copiati… caci atunci cand ajungi o copie nu ai valoare. Esti pur si simplu o copie, o replica fara valoare a unei opere de geniu. O copie se poate pierde fara prea multe plansete, dar originalul e cel mai important. Ori as vrea sa incepem sa ne definim ca romani si sa terminam cu bananierii si stroto-camilele caci toate acestea nu fac decat sa ne toceasca la niste sabloane.

Vineri dimineata am plecat din nou. Unde exact nu mai stiu nici eu. Stiam ca trebuie sa ajung la Schiphol, din cate imi aduceam aminte zburam cu KLM-ul. Nu prea eram bucuros…. nu prea imi plac conditiile de pe KLM. Autobuzul a venit la timp. Cu toate astea eu eram in statie de 10 minute si ma gandeam daca nu am uitat ceva pe acasa. Bineinteles ca pana atunci am verificat de 7 ori daca am sau nu pasaportul cu mine. Legea de aur este: atata timp cat ai Pasaportul, cartile de credit si laptopul esti Ok. Restul poate fi cumparat oricand.
In tren am atipit de cateva ori. Imi e grau sa raman treaz. Cu o seara inainte am fost la un chef. Imi place sa fiu obosit inainte de un zbor lung. Dorm mai bine, mai usor si mai adanc. La aeroport am avut primul soc… o coada de 200 de metri la check-in. Deja imi imaginam ca raman pe aeroport. Langa mine un cuplu de romani. Nu stiu de e nu intru in vorba cu ei, mi-e lene. Mai tarziu ii vad chinuindu-se sa isi faca check-in-ul electronic. Dintre toate pasapoartele din lume doar cele romanesti nu sunt citite de acele aparate. In sfarsit suntem speciali!!!
Apoi cele 7 ore de stat in avion. Ceva turbulente caci era furtuna deasupra insulei britanice. La un moment dat am recunoscut un semn in avion. Asta inseamna ca era a doua oara cand zburam cu acest aparat. Deja ma simteam mai bine, era ca intre vechi cunostiinte. Apoi, dupa aterizarea in Chicago obisnuita coada de la imigrari. De data asta a durat o ora jumate… se putea si mai rau. Ii sun pe cei de la care inchiriez masina sa ma ridice. Intarzie si ei, dar ajunge acelasi tip care m-a mai luat de nu stiu cate ori de la aeroport. Aceeasi masina, un Ford Focus, dar de data asta de alta culoare. Cel putin nu mai trebuie sa descopar toate butoanele pe unde sunt.
Peste o ora eram la Fermilab unde intru in primul seminar. Prin ultimele minute de la seminarul CDF (concurentii nostrii) care la cateva zile dupa noi ne confirma ultima descoperire cu o precizie de invidiat. Ce e cel mai important e ca iar suntem mai rapizi decat iei … si probabil cateva capete de acolo o sa cada.
Seara hotel. Acelasi … alta camera dar identica cu toate celelalte. Aceeasi unitate de AC care ma enerveaza in state. Somn. A doua zi 4AM camera de control de la D0, in tura de initiere la noul shift de tracking. Cel care ma invata e unul din cei care a construit o parte din detector. Invat foarte multe de la el, ma simt chiar bombardat de informatie. Lunch, putin shopping si din nou la hotel. Apropo hotel e mult spus, e mai degraba un motel, mai mult pentru camionagii si in fiecare noapte am impresia ca e intesat de fete vesele.
Acum sunt iar in tura. Tot training. In 5 ore plec spre alt oras pt un workshop. Ma asteapta 5 ore de condus si sper surpriza unul loc placut.
M-am saturat de drumuri…. imi lipseste linistea prorpiului apartament. Barem daca ar fi in scop turistic…..

Ultima saptamana a fost destul de agitata. Am avut parte de o poveste de dragoste (aici il aud pe Cristi Brancu spunand “o fumoasa poveste de dragoste”, caci la el toate povestile de dragoste sunt frumoase) si o sinucidere .  Amandoua situatii tragice si care cred ca au dat o gura de aer presei satula de scandaluri politicianiste.
Lucrul care m-a socat pe mine a fost faptul ca desi suntem in secolul 21 aceste evenimente sunt aduse in piata publica in forma lor originala. Presa a tarat-o pe profesoara de romana pe la toate televiziunile si a aratat-o bine de tot pe toate posturile. S-a vorbit mult si prost, s-au prezentat procese verbale si declaratii care ma intreb cum si de unde au fost obtinute.  Pe de alta parte in cazul sinuciderii au trebuit sa apara si poze, ca si cum nu era de ajuns tragedia in sine, mai trebuia sa si o vad.
Toate aceste lucruri imi aduc aminte  de institutia “medievala” a pietei publice. O piata pregatita pentru spectacol in care se gaseste stalpul rusinii, ghilotina, calaii , inchizitorii, cei doritori sa vada sange si suferinta si bineinteles nu pot sa lipseasca acei gura-casca.  Toata aceasta piata s-a mutat in televizor si in ziare. Esti invadat de ea si aproape nu mai poti sa scapi. Ma gandesc ca in vremurile indepartate probabil iti era mai usor sa te sustragi de la spectacolul animalic din piata, dar acum trebuie sa faci un adevarat slalom  pentru a evita aceste grozavii.
S-a scos in evidenta ca nu exista un cod etic al profesorilor. Dar in a face asta media nu si-a vazut barna din proprii ochi.  Mi-e mi se pare ca au disparut mai multe coduri: al profesorilor, al presei, al familiei… poate si altele. Asta inseamna ca toata societatea traieste fara nici un cod etic, l-am aruncat cu totii la gunoi, dar ne amintim sa citam din el in situatia in care ne-ar da mai mult legitimitate sau un argument in orice lupta. Chiar asa oare mai exista coduri?