Mita legala de la mine, pentru mine

Daca documenul celor de la Hotnews e adevarat inseamna ca finantele lucreaza dupa principiul TVA-ului. Sau eventual a MSA (Mita pe Subaltern Adaugat).

Astfel pentru fiecare angajat se plateste un stimulent de la bugetul de stat, stimulent hotarat de sef, si care se intoarce la sef. Pentru a creste baza de impozitare a MSA este necesar un sistem ineficient care necesita un numar mare de Subalterni.

Radio Romania Cultural – invitatie la descoperirea stiintei!

Probabil ca multi ne plangem ca stiinta in Romania nu este popularizata asa cum ar trebui. De multe ori probabil mai spunem si “Sa se faca ceva!”. Cu ocazia participarii la conferinta Diaspora am aflat ca putem face si noi ceva. Anume sa urmarim un post de radio: Radio Romania Cultural.

Pe saptamana la Radio Romania Cultural sunt nu mai putin de 495 de minute saptamanal dedicate sau avand conexiune cu stiinta. Toate aceste emisiuni sunt productia singurului departament dintr-o institutie media din Romania care are specializarea in jurnalism stiintific. Portofoliu de stiinta a Radio Romania Cultural e format din urmatoarele emisiuni (si linkurile la blogurile corespunzatoare):

  • Stiinta in cuvinte potrivite – o emisiune magazin cu si despre stiinta
  • Planeta Radio – emisiune live cu un invitat
  • Dupa 20 de ani – interviuri urmarind traseul invitatului in 20 de ani de la revolutie
  • Proba de cultura – o data pe luna, intr-un loc special, cu invitati speciali discutand o tema actuala timp de doua ore
  • De cateva saptamani ascult acest post de radio si emisiuni din arhivele de pe blogurile de mai sus. Pot sa spun ca am descoperit o bijuterie! De astazi, in partea din dreapta a blogului meu voi promova aceste emisiuni. Personal cred ca in aceste emisiuni se vede o fata a Romaniei care exista dar e ascunsa de mult alt praf.

    Pe tine cititorule te rog sa incerci acest post de radio si blogurile de mai sus. Daca iti place ceea ce vezi promoveaza!

    (R)evolutia si diaspora

    Diaspora nu a existat nici de astazi nici de ieri. Ma refer la diaspora romaneasca. In mod sigur in decursul timpului au existat mai multe valuri de diasporeni. Poate in nici o perioada din istorie diaspora nu a fost asa de numeroasa, sau, cel putin, asa de discutata.

    In ultimele saptamani au avut doua evenimente care au pus fata in fata diaspora cu cetatea din care aceasta s-a imprastiat. O intalnire a fost Diaspora Stiintifica, cealalta a fost intalnirea cu Herta Mueller. Din punctul meu de vedere ambele intalniri s-au desfasurat identic!

    Este greu sa iti primesti cu bratele deschise “varul” care din diverse motive a tulit-o acum cateva decenii din satul parintesc. E cu atat mai greu de facut acest lucru atunci cand acesta se intoarce sa te critice ca de atata amar de vreme satul arata la fel. El a plecat ca nu-l mai suporta pe primar. Intre timp ai devenit tu primar si varul in loc sa te inteleaga prin cate ai trecut vine si te ia la cearta ca in loc sa pui lucrurile pe un fagas, nou, normal… ai modificat pe ici pe colo, lasand satul sa functioneze in virtutea inertiei instituite de vechiul primar. Si da, e un esec pentru tine caci de cand a plecat varul ai pus iluminat public si ai tras si internetul in sat. Totusi el nu vede aceste lucruri ci se plange de drumul desfundat de ploaie. Si se plange intr-un ton, nepotrivit unuia care vine din afara casei tale.

    Pe de celalta parte varul isi aduce aminte de tine, acela care spuneai ca o sa aduci satului o alta fata. Si pentru el acestea n-au fost vorbe aruncate la o bere. Acum, in ochii lui, este mai aproape de vechiul primar decat de acel tu cu ani mai tanar.

    Probabil fabula de mai sus explica mecanismul relational intre Mueller pe de o parte si Liiceanu, Cartarescu, Manolescu (si altii) pe de alta parte. Cu atat mai mult este interesant cum, de pilda, Liiceanu si Manolescu, condenseaza de aceeasi parte a baricadei pentru a isi justifica pozitiile actuale. Pentru mine era greu sa-mi imaginez aceste doua persoane luptand pentru o cauza comuna.

    Lasand la o parte detaliile discutiilor este un dus foarte rece lansat de Mueller asupra societatii romanesti. Anume faptul ca vechii zei s-au schimbat cu niste zei (r)evolutionari dar care sunt (r)evolutionari doar priviti dintr-o perspectiva locala, caci din perspectiva internationala, singura care conteaza cu adevarat, ei nu sunt decat o fluctuatie minuscula fata de punctul de la care (r)evolutioneaza.

    Acelasi lucru am vazut ca se intampla si in conferinta diaspora. Pentru locali a existat o (r)evolutie. Eu ca membru al diasporei nu cred ca am avut parte decat de o fluctuatie locala. Foarte important este ca aceasta fluctuatie locala sa se transforme intr-o avalasa!

    Ori aceasta transformare in avalansa nu se poate produce atata timp cat oameni locali nu sunt angrenati 100% in aceasta avalansa. Avalansa pe care o asteapta Mueller nu se poate produce atata timp cat, desi aplaudata de o sala intrega (aplaudau oare mesajul sau circul pomenit tocmai de Mueller?) “inaltii prelati” ai intelectualtatii romanesti au luat o pozitie comuna impotriva unei avalanse. Acelasi lucru se intampla in educatie si cercetare unde in ciuda unor aplauze si felicitari Funeriu ii are in opozitie pe “inaltii prelati” din educatie si cercetare.

    Interesant este ca vorbim de o zona sociala care ar trebui sa fie mult mai liberala si mai atrasa de (r)evolutii decat alte zone din societate. Insa ne-realizand ca timpul lor a trecut (asa cum spunea Plesu intr-un articol ca a venit varsta “izolarii in padure”) deschizatorii de drumuri si varfurile de lance ale cetatii se transforma in aparatorii status quo-ului mostenit si caruria i-au adus cateva modificari.

    In incheiere as vrea sa atac problema rezistentei prin cultura versus rezistenta prin rezistenta. Personal rezistenta prin cultura suna a ceva asocial. La fel cum comunismul are latura asociala de asuprire si separare fata de restul populatiei, la fel consider ca rezistenta prin cultura ii scoate pe adeptii lui din societate. Pe de alta parte rezistenta prin cultura e un razboi las, nici macar un razboi de guerilla. Ne putem imagina care ar fi castigul umanitatii in ansamblul ei daca astazi am trai intr-o prelungire a regimului comunist? Herta Mueller probabil ar fi scris, ar fi continuuat sa-si exprime obsesia anticomunista traind intr-o tara adoptiva (sau poate invers in tara ei). Ma intreb cat se poate de serios cum ar fi aratat rezistenta prin cultura astazi ?

    Broaste, hamsteri si grafena

    In ordine inversa pentru acestea este cunoscut unul din castigatorii premiului Nobel in fizica de anul acesta.
    Geim, fost Radboud University la fel ca mine, a primit in 2000 premiul IG Nobel pentru fizica pentru levitarea unei broaste.
    In 2001 acelasi Geim publica impreuna cu un co-autor special H.A.M.S. ter Tisha.
    Iata ca 9 ani mai tarziu ia premiul Nobel pentru “joaca” cu creioane si cu banda scotch.

    Importanta cercetarilor lui Geim si Novoselov in domeniul grafenei sunt fara nici un dubiu reusind caracterizarea si masurarea proprietatilor unui singur stat de atomi de Carbon.

    Noi muncim, nu …

    … ne implicam!

    Din pacate de multe ori am avut acest sentiment in timpul intalnirilor din cadrul conferintei diaspora stiintifica. Statul centralizat isi spune puternic cuvantul! In general lumea se asteapta ca altcineva sa faca ceva pentru ca lucrurile sa mearga bine. Este uimitor sa vezi cum o persoana, care in mod normal ar trebui sa aiba putere de decizie se plange ca nu poate sa faca anumite lucruri pe care ar dori sa le faca! Este uimitor sa auzi cum aceasta persoana spune ca foarte multe depind de minister, de universitate, de rector, de departamentul juridic, de etc, etc.
    Nu stiu cum se face dar inventivitatea cu care ne laudam dispare brusc in aceste momente. Si la fel ca in povestea drobului de sare apare un bocit si se boceste uitandu-se intr-o singura directie.

    Probabil cel mai socant a fost faptul ca am sesizat cat de mult si cat de tare sunt rupte una de alta lumea universitatii ( ca si formator) si lumea institutelor de cercetare. Ambele institutii se axeaza una pe educatie si una pe cercetare, considerand ca una din institutii nu ar trebui sa-si bage nasul in oala celeilalte. Asa s-a ajuns intr-un fel de dialog al surzilor desi cei in cauza spun ca aud, si mai mult stau poarta-n poarta.

    Am sesizat o anumita bataie pe studenti. Dar fara ca studentii sa fie in centrul jocului. Ei sunt mai degraba piesele cu care se joaca jocul. Se pot pierde, se pot castiga dar soarta lor nu conteaza. Facultatea considera ca piesele trebuie sa vina de la sine acolo, institutul la fel dar in plus isi doresc ca acestea sa aiba si o anumita calitate. Dar e impotriva regulilor jocului sa il ajuti pe “adversar” sa produca piese mai bune.

    Din pacate doar unul din cei doi trebuie sa invinga, si in nici un caz castigatorul nu trebuie sa vina din piesele cu care se joaca. Se asteapta prea mult de la ceilalti fara ca sa se ia problema in mainile proprii. Si pe partea cealalta cand cineva ia o problema in mainile proprii se vede mai degraba ca o declaratie de razboi, decat o necesitate.

    Un dialog posibil imaginar cu un personaj posibil real:
    – Studentii nu invata chestiunea X!
    – Organizeaza un seminar/curs pe aceasta problema.
    – Nu-mi da cursul. Nu mi-l baga in orar.
    – Optional ?
    – Pai si asta trebuie bagat in orar?
    – Da.
    – Si altfel … pur si simplu sa tii cursul pt cei interesati ?
    – Pai s-ar putea. Dar nu-mi da sala.
    – Nu ai sala unde lucrezi?
    – Ba da.
    – Si nu poti face acolo?
    – Ba da.
    – Atunci ?
    – O sa incerc. Dar o sa se supere ca fur studentii!

    Ma doare ca lipsa de implicare, venind probabil din crezul genetic ca nimic nu poate fi schimbat si ca orice cap ridicat inseamna un cap taiat, ma doare ca se vorbeste dupa principiul sa se faca, sa fie facut insa atunci cand se spune vin-o si ajuta la constructie se da inapoi spunandu-se eu sunt de alta meserie nu sunt nici functionar, nici politician. “E treaba voastra sa faceti asta!”. E un fel de frica de aventura, un fel de frica care nu face decat sa te faca stanca in locul in care esti. Ori stanca ramane o piatra, care ramane vesnic … si pe care raman semne a ceea ce se intampla in jur, dar ea nu face semne.