O propunere de reformare a invatamantului superior

Astazi am realizat ca o singura decizie ar putea reforma din temelii invatamantul superior romanesc. Aceasta decizie are la baza principiul insertiei absolventilor pe piata muncii. Foarte simplu universitatilor cu locuri bugetare ar trebui sa li se impuna conditia ca un procent de peste 70% din absolventi sa isi gaseasca un loc de munca in domeniul de pregatire intr-un an de la absolvirea facultatii. Fiecare specializare care nu atinge acest prag trebuie sa-si reduca numarul de locuri bugetare cu media dintre procentul de insertie obtinut in anul precedent si 70%. Specializarile care obtin peste 90% insertie pot, daca doresc, sa mareasca cifra de scolarizare cu maxim 10%. Insertia se refera la totalul studentilor absolventi atat locuri bugetate si cu taxa. In acelasi timp mi se pare normal ca numarul locurilor cu taxa sa nu poata fi mai mare de 75% din locurile de la buget.

Bineinteles ca o asemenea decizie ar insemna alocarea unor resurse destul de insemnate pentru urmarirea absolventilor. Dar dupa opinia mea doar o astfel de decizie poate duce la reducerea inflatiei de absolventi de invatamant superior din Romania si reducerea naturala a specializarilor pentru care cererea este mica. In acest fel in timp si diplomele vor capata o valoare reala si numarul de diplome emise va fi corelat cu cererea pietei cu un timp de reactie de 2 ani la schimbarile pietei.

Daca aveti informatii despre insertia profesionala a absolventilor va rog sa le impartasiti aici.

Doua cuvinte despre Conferinta Nationala a Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior CNCSIS 11

La Timisoara s-a desfasurat CNCSIS 11. Mai multe detalii gasiti aici . Un lucru m-a frapat, uitandu-ma peste raportul acestei conferinte . De fapt sunt doua… Primul faptul ca acest raport are peste 100 de pagini si ceva poze, am ajuns la concluzia ca in Romania un raport trebuie sa aiba poze ca sa arate frumos. Cred ca raportorii ar trebui sa scape de acest pacat si sa puna poze in rapoarte doar daca sunt absolut necesare.

Al doilea lucru frapant se gaseste la pagina 11 unde vad ca rata de succes pentru proiectele exploratorii este constant 30% indiferent de domeniu! Acest lucru se poate intampla in opinia mea doar daca fiecarui domeniu ii este impusa o rata de succes de 30%. Acest lucru inseamna imediat ca nu exista o competitie directa si libera intre domenii.

Alte concluzii va las pe voi sa trageti…

Si poate vestul nu exagereaza

Am dat din intamplare peste emisiunea de mai jos. Emisiunea a fost difuzata recent pe un post de televiziune Olandez. Este o emisiune care strange donatii si din care desfasoara proiecte umanitare. Unele din aceste proiecte sunt in desfasurare in Romania si Moldova. Acest documentar merita probabil vazut pentru a realiza ca exista o Romanie de care nu vrem sa stim, nu vrem sa aflam nimica … o parte (din pacate destul de mare!) din tara care de fapt nu exista pentru majoritatea dintre noi.
Dupa ce m-am uitat la documentar prima reactie a mea a fost ca vestul poate nu exagereaza. Vazand asemenea imagini te intrebi cum poate Romania poza intr-o tara membra a Uniunii Europene cand are atatea schelete in dulap.

Misiune imposibila ?

In presa internationala se pare ca articolele referitoare la miscarile din Moldova au in titlul referinta la implicarea Romaniei in aceste miscari. E vorba de acuzatia presedintelui Voronin. Astfel putem citi : Romania blamed over Moldova riots pe BBC, Moldova: Romania to blame for Twitter riots pe CNN, ‘Roemenië zit achter protesten in Moldavië’ in NRC si probabil lista poate continuua.

In aceste conditii sarcina ministerului de externe al Romaniei este una extrem de dificila. Pe de o parte MAE trebuie sa sustina luarea unei pozitii ferme pentru asigurarea existentei procesului democratic in republica Moldova si o clarificare corectitudinii procesului electoral ( foarte interesanta mi se pare declaratia Emmei Nicholson de pe pagina BBC ). Pe de alta parte MAE trebuie sa respinga ferm orice acuzatie de implicare fara ca in aceasta actiune sa creasca tensiunile dintre Moldova si Romania.

Este o sarcina dificila si sper ca acuzatiile de implicare sa fie dovedite nefondate cat mai curand. Ar fi si mai bine daca acestea ar aparea si in presa internationala. Sa fie aceasta o misiune imposibila ?

Romania tribala

Ieri Ioan T. Morar prelua si promova o actiune umanitara in postul cu titlul Omenie “Made in Romania”. Există?. Este vorba de o actiune umanitara pornita de Da si Primeste , o actiune pe care si eu o promovam ieri.
Astfel am urmarit comentariile de pe cele doua bloguri de mai sus si am ramas socat de comentariile postate. In primul rand multe, chiar foarte multe comentarii care nu aveau nici o legatura cu respectiva actiune. Tonul general al tuturor comentariilor este bascalia si mistoul, ton pe care l-as putea numi trancanitul ca mod de viata. Comentarile pe blogul lui Ioan T. Morar as putea spune ca au fost caracterizate de zgomot general, si stau sa ma intreb ce tel in viata au persoanele care postau aceste posturi.
Alta tendinta generala a fost aceea de a gasi o scuza pentru neparticipare sau atribuire a responsabilitatii in alta parte. Ori in opinia mea un apel la ceva asteapta un raspuns “Da, particip!” sau “Nu, nu particip!”. A justifica participarea sau neparticiparea inseamna ca persoana incearca sa isi modereze social optiunea pe care a luat-o. Se pare ca inca mai conteaza foarte mult acest ascpect in Romania si e mai important ce zice gura targului despre ce fac decat ceea ce vreau eu sa fac sau simt ca trebuie sa fac.
Pe de alta parte atitudinea “ai lor – ai nostrii” pe care am vazut-o …. si sa fie clar aceasta atitudine nu se restrange doar la imigrantii chinezi , ci e aceeasi cu ceea fata de tigani, cersetori, unguri, germani, si alte grupuri inclusiv politice !!! …. aceasta atitudine ei – noi este o atitudine care are radacinile in societatea tribala cand fiecare se identifica cu un grup relativ restrans de oameni si TOTUL depinde si se desfasoara in acest trib. Despre aceasta atitudine am mai scris mai demult in Romania mea, Romania ta, … si aceasta mentalitate tribala se vede si in relatiile de zi cu zi din Romania. De pilda statul ca si contract social intre persoana si restul societatii este inexistent si fiecare din cei care traiesc in Romania stiu ca nu se pot baza pe stat ( fie ca inseamna sistem medica, sistem juridic, educational sau oricare alt aspect al statului ) si atunci baza este pusa in relatii si cunostiinte (ori acesta este de fapt o constructie de tip trib!). E normal ca acesta relationare de tip trib sa nu dispara din orice societate umana dar cu cat aceasta relationare este mai puternica cu atat aceea societate este mai arhaica.
Ori aceasta psihologie tribala explica si atitudinea de mistouri la adresa unei asemenea actiuni. Cei care fac aceaste mistouri se autoconsidera aparatorii regulilor ancestrale ale tribului, reguli prin care tribul trebuie sa isi pastreze normele culturale, puterea si identitatea si orice alta atitudine care deviaza de la aceste norme trebuie corijata si pedepsita public. De fapt, cine se uita cu atentie la nivelul dialogului in multe arii ale societatii romanesti isi da seama ca ceea ce aude sunt de fapt strigate tribale de dinainte de lupta si dialogul (in ideea de comunicare) lipseste cu desavarsire.
In incheiere ma bucur sa vad ca exista o mana de oameni care incearca sa se ridice peste realitatea tribala imediata si sper ca aceast grup va creste spre binele tuturor. Urmeaza o criza … va fi o criza doar economica sau ne va aduce si reformarea sociala asteptata de atata amar de ani?

PS: Ca sa raspund si la intrebarea pusa de I.T. Morar …. “Omenie “Made in Romania”. Există?”: Da, exista dar doar in cadrul propriului trib!