E anul de gratie 1628. Iesim, ca toti cetatenii din Stockholm, in port. E 10 August si noua nava perla a flotilei suedeze face voiajul inaugural. Privim cum Vasa pluteste maiestos prin apele portului. Vantul adie usor si ne bucuram de privelistea celei mai frumoase nave din flotila suedeza.
Am fi vazut-o aproape la fel cum e desenata in figura de mai sus. Doar patru din cele 10 panze ar fi fost insa arborate. Cu o lungime de aproape 70 de metri si o inaltime de 52 de metri, cu doua punti de artilerie fiecare cu 24 de tunuri a caror guri sclipesc in soare sub capetele de lei auriti de pe obloanele ridicate, cu sute de statui pictate in culori puternice, Vasa isi arata puterea si maretia. Urmeaza sa plece in marea baltica sa se alature flotilei suedeze.
La un moment dat o rafala de vant umfla panzele si Vasa se inclina puternic pe o parte. Se inclina atat de puternic incat apa incepe sa curga inauntru prin gurile de artilerie deschise. Apele nu o mai lasa sa isi arate puterea in lupta.
Facem un salt in viitor, si ajungem in ziua de astazi privind in fata Vasa in muzeul propriu din Stockholm. Privelistea e cu adevarat impresionanta. Vasa vazuta din fata … pare a astepta sa pluteasca afara din muzeu si sa isi dovedeasca puterea.
Totusi, cum a fost posibil ca o asemenea nava sa se scufunde? Din cercetarile facute imediat dupa scufundare, dar si din cele facute dupa operatiunea de salvare, este sigur ca nava s-a scufundat din cauza ca nu a avut suficient balast. Rolul balastului este de a cobora centrul de greutate al unei nave pentru ca aceasta sa fie stabila in apa. Cu cat centrul de greutate este mai jos fata de centrul de greutate al volumului de apa dezlocuit cu atat nava e mai stabila, mai greu de rasturnat. In cazul Vasa s-a calculat un necesar de 400 tone balast, insa nu s-au gasit decat 120 de tone. In plus faptul ca aceasta avea tunuri pe doua punti, fiecare tun cantarind cam o tona a dus la ridicarea centrului de greutate. Adaugare de balast nu era posibila avand in vedere ca distanta de la linia de plutire pana la prima punte cu tunuri era de aproximativ 1 –1.5 m.
Tunurile de pe Vasa au fost in majoritate recuperate in secolul 17. Adevarata salvare a navei a inceput insa dupa re-descoperirea acesteia in 1956. Din punct de vedere tehnic recuperarea epavei a presupus foarte multa inventivitate, caci integritatea structurala si rezistenta materialelor nu erau cunoscute. La constructia navei au fost folosite cuie de lemn si cuie de fier. Cuiele de fier au ruginit si multe din ele au trebuit inlocuite. Pentru a avea o idee despre impactul mediului asupra obiectelor de fier e graitor ca ghiulele descoperite aveau greutati intre 12 si 2 kg, desi ca marime erau similare.
In plus din punct de vedere al conservarii Vasa este ceea mai mare constructie de lemn conservata din lume. Coca (? – hull in engleza) contine 900 de metri cubi de lemn, in plus s-au descoperit aproximativ 12000 de parti componente ale navei desprinse de coca, 700 sculpturi, si peste 12000 de obiecte de lemn, textile, piele, sticla, ceramica, si metal care constituiau echipamentul navei sau al personalului.
Procesul de conservare a durat foarte multi ani deoarece lemnul trebuia sa fie re-uscat intr-un mod controloat si tratat cu anumite substante chimice. De exemplu lemnul de stejar avea o umiditate de 150% , adica fiecare kilogram de lemn era imbibat cu 1.5kg de apa. Tot acest proces de uscare si tratare a durat din 1961 pana in 1977. In 1988 Vasa a fost mutata in muzeul unde o regasim astazi.
