Category Archives: Editorial

Despre Catedrala Mantuirii Neamului doua citate de aici

episcopul-vicar, preşedinte al Comisiei speciale pentru Catedrala Mântuirii Neamului a Patriarhiei Române, a subliniat că demararea lucrărilor la construcţia noii catedrale este prevăzută pentru “cel mai târziu în luna august” “nu cu bani de la Guvern şi nici de la credincioşi”, urmând însă să contracteze un credit bancar de 200 de milioane de euro.

suma ridicării “la roşu” a Catedralei este estimată la 100-120 de milioane de euro, plus TVA, banii urmând a fi restituiţi băncii prin contribuţia credincioşilor ortodocşi din ţară şi de peste hotare, strângerea de fonduri fiind prevăzută să înceapă abia la patru ani după terminarea ridicării construcţiei.

Logica nu are a face cu cele sfiinte si nici nu o sa stea in fata construirii acestui mastodont.

(Bolduirile imi apartin. )

Cateva surcele despre ultimele evenimente din Romania:

– Aud din nou de subventiile de intretinere … nu stiu in ce stat din lume se mai foloseste acest sistem. Cum vine treba asta cu subventii de la stat pentru incalzire iarna ? Suntem o tara in care iarna dureaza cam 5 luni si nu e ceva ce se intampla doar de cativa ani.  In plus iarna e in toata tara.  Asa ca subventia asta inseamna ca eu imi iau bani din buzunarul stang, ii dau statului ca impozite, TVA si ce mai e, si statul imi da parte din acesti bani inapoi, ii iau si ii pun in buzunarul drept. Un concept cu totul tampit.

– Domnul Patriciu, arhitect de renume international (sa-mi arate cineva o cladire proiectata de domnu’ arhitect) face ce face si isi da cu parerea pe chestiuni de guvernare. Si nu stiu cum se face  ca tocmai dupa ce Kamurgaz (unde e si el parca actionar) anunta ca nu poate sa-si plateasca datoriile catre statul roman vine cu ideea geniala de amnistie fiscala si de vindere a tuturor activelor de stat ce mai exista.  Pentru cei care au pierdut firul recapitulam : arhitect cumpara companie de stat, conduce companie , vinde companie, datorii la stat nu pot fi platite, cere amnistiere, apoi spune ca statul ne-avand bani ar trebui sa mai scoata alte lucruri pe piata.  Mi se pare mie sau vedem un pattern, cerc sau cum i-o spune ?

– Doamna Pippidi in Romania Libera ataca frontal prin invaluire problema Marino. Se pare ca treba cu colaborarea e un fel de alba-neagra si rezultatul depinde doar de indemanarea celui care manuieste jetoanele. Se pare ca cei care s-au aratat oripilati de notele lui Marino se inseala, notele au fost scrise de ofiteri iar Marino a fost ghinionistul a carui nume acestia l-au tras la tombola ca sa  il puna pe note.

Toata chestiunea asta imi aduce aminte de paradoxul organizatiilor secrete explicat de Eco in una din lucrarile lui (Pendulul lui Foucault daca nu ma insel!). Astfel daca X spune ca face sau nu face parte din organizatia secreta Y avem urmatoarele cazuri.  Daca X face parte si organizatia e secreta  atunci  asertiunea X  face parte din ea nu poate fi adevarata caci Y nu ar mai fi secreta.  Daca X spune ca face parte dar de fapt nu face parte, Y fiind secreta nu poate confirma/infima. Daca spune ca nu face parte, si organizatia e secreta atunci s-ar putea totusi sa faca parte. Deci oricum o invarti nu poti afla adevarul!

Dupa mine si problema asta cu colaborarea intra in acelasi tipar. Oricum ai invarti-o nu-i dai de capat. Dar se poate face zarva multa. Asa Marino nu poate fi privit decat ca o superpozitie de sus Marino si jos Marino iar valoarea de colaborator e data doar de instrumentul de masura (cine pricepe, pricepe. Ceilalti care nu pricep sa nu uite ca citesc un blog de fizician si sa puna mana urgent pe fizica cuantica!)

Cainele vagabond a fost si este o prezenta continuua in multe din orasele romanesti cam de cand ma stiu. Cu cat e mai mare orasul cu atat mai mare pare sa fie problema aceasta.

Imi aduc aminte cand eram student la Magurele si pe langa caminele studentesti era un numar considerabil de vagabonzi. Aceste animale nu le-as putea numi caini. Erau o specie aparte … niste animale bolnave, slabe, cu plagi adanci in piele. Mai tot timpul umblau in grupuri si incercau sa dea de mancare pe unde puteau. Nu de putine ori deveneau si agresivi fata de oamenii din jur. Din cand in cand apareau si puii in anumite colturi. Dovada ca acesti caini nu erau castrati. Unii din acestia supravietuiau, altii nu.

Aceasta e o imagine pe care nu am mai vazut-o nicaieri pe unde m-am plimbat. De fapt daca stau bine sa ma gandesc nu am vazut vagabonzi. Am vazut coioti in Statele Unite dar erau animale salbatice!

Zilele acestea se discuta despre controlul vagabonzilor in Bucuresti. Organizatiile pentru protectia animalelor au protestat puternic atunci cand s-a propus eutanasierea lor dupa 7 zile de la introducerea in adapost. Au dreptate aparatorii animalelor cand vorbesc despre un tratament inuman prin aceasta euthanasiere?

In primul rand orasul, dar si casa omului, nu este habitatul natural al unui caine (in general vorbind). Acest animal este la baza vanator iar controlul natural al numarului de lupi, coioti se face prin abundenta vanatului. Vagabondul nu vaneaza ci cerseste mancarea de la cei din jurul lui, sau profita de sistemul deficitar de colectare a gunoiului menajer. Din acest punct de vedere vagabondul a ajuns mai degraba un parazit decat un animal de prada, un reglator de ecosistem. Cand vorbim de paraziti cum ar fi gandacii, tantarii, soarecii sau sobolanii nici o societate de protectie a animalelor nu sare in protectia lor. Si sunt absolut sigur ca avem probleme si cu aceste animale in marile orase, doar ca nu sunt asa viziile sau animalele asa agresive. Din punctul meu de vedere vagabondul este un parazit si trebuie tratat ca atare, nu se afla in habitatul natural, si nu face parte dintr-un lant trofic.

In plus asociatile de protectie a animalelor au dreptate cand spun ca aceste sarace animale ar trebui castrate si eliberate in stada. Dar uita sa spuna un singur lucru, acest tratament este valabil in cazul in care vorbim de o situatie normala nu una care e scapata de sub control. Sa nu uitam ca in aceasta iarna aceste asociatii de protectie nu au putut sa asigure protectia animalelor din propriile adaposturi, o dovada ca nu exista fonduri pentru niste adaposturi mai mari.

Personal am vazut cum politicile din ultimii ani nu au dat nici un rezultat in ceea ce priveste cainii vagabonzi din Bucuresti. Sunt la fel de prezenti ca intotdeauna. In plus numarul prietenilor carora le e frica de aceste animale e in crestere.
Cred cu tarie in protectia animalelor impotriva cruzimii oamenilor, cred in protectia speciilor ocrotite. Dar nu cred ca trebuie sa amestecam aceasta protectie cu ceea ce este de facto protectia unor paraziti. Uitandu-ne la ei ca pui, uitam ca sunt vectori de boala, vectori de frica, vectori de discomfort vizual si fonic.

Pentru a proteja animalele cred ca aceasta campanie are sens. Si are sens acum. In viitor perioada pana la eutanasiere trebuie clar regandita si crescuta… dar doar atunci cand cainii vagabonzi sunt un accident.