Editorial – Page 31 – Picatura de Fiere

O lalea pentru un Rembrandt?

Ieri am facut o incursiune in epoca de aur a Tarilor de jos, anume o vizita la Rijksmuseum in Amsterdam. Orice noua vizita la un muzeu este un prilej de repunere in o alta perspectiva a lucrurilor vazute anterior in colectia permanenta a muzeului.

De data aceasta m-am impiedicat de lalele. Aceste flori, emblematice pentru Olanda, au dus tara intr-o stare de isterie in secolul al XVII-lea. Este vorba de ceea ce este considerata a fi prima “bula” economica.

Lalele au fost introduse in Olanda in jurul anului 1593 fiind aduse din Anatolia unde cresc in salbaticie. Datorita raritati si a modului de cultiivare au ajuns un semn al statusului. Cele mai spectaculare modele sunt cele in mai multe culor cum este si ceea din imaginea de mai jos. Acestea denumite Rosen, iar aspectul lor era dat de infectia cu un virus.

Ceea mai sigura metoda de inmultire a lalelelor cu pastrarea caracteristicilor e aceea prin bulbi. Fiecare bulb plantat produce o planta si o serie de bulbi. Acesti bulbi erau cumparati si vanduti, inclusiv in cadrul unor prime contracte de tip futures.

Importanta acestor bulbi era asa de mare incepand cu 1635 incat cei mai valorosi bulbi erau cantariti in aase, 1 aase =1/20 grame. Astfel puteti vedea in imaginea de mai sus ca se face referire la greutatea a doi bulbi de Viseroij (Viceroy): 410 si 658 aase sau in grame 20.5 si 32.9. Imaginea provine dintr-un catalog din 1637 si precizeaza si pretul cu care acestea au fost cumparate 3000 si, respectiv, 4200 de guldeni. Pentru a pune lucrurile in perspectiva iata o lista cu ce puteai cumpara cu 2500 de guldeni in aceea perioada.

Produse	Pret (guldeni)
48 butoaie grau	448
96 butoaie secara	558
4 boi grasi	480
8 porci grasi	240
12 oi grase	120
3 butoaie vin	70
4 butoaie bere	32
2 butoaie unt	192
1000 lb branza	120
Un pat complet	100
Un costum haine	80
O cupa de argint	60
Total	2500

De fapt acest tabel de mai sus este presupusa lista de bunuri platite pentru un bulp Viceroij.

Pentru a pune lucrurile in perspectiva atractiei Rijksmuseum-ului, punctul de atractie a acestui muzeu este “Garda de Noapte” de Rembrandt, pe care il puteti vedea mai jos.

Acum acest tablou este impresionat avand nu mai putin de 3.63m x 4.37 m. Initial fusese chiar ceva mai mare dar a fost taiat ca sa “intre” pe un anumit perete al primariei. Acest tablou a fost terminat in 1642 si a fost comisionat la costul de 100 de guldeni pentru fiecare persoana care aparea in tablou. Wikipedia da suma de 1600 de guldeni ( ieri la muzeu am auzit 1200 de guldeni). Prin urmare in bula lalelelor un bulb ajunsese la pretul a doua asemenea opere de arta la cel mai important, daca nu cel mai important, artist al acelor vremuri in Amsterdam.

Mai multe detalii despre criza din 1637 puteti gasi aici, aici sau aici.

Radare si catavenci

Politia romana a achizitionat niste radare noi care se pare ca nu mai sunt detectabile cu dispozitivele antiradar. Primul impuls al romanilor e sa verifice acest lucru. Presa prezinta acesta achizitie a politie aproape ca o apocalipsa pentru soferi. Eu nu pricep de unde atitudinea asta. Soferul e sofer deoarece a dat un examen si pentru a-l lua se presupune ca stie legislatia in vigoare. Cand se aseaza in masina si conduce pe drumurile publice trebuie sa respecte implicit regulile din legislatie. Aceste reguli nu trebuie respectate doar in prezenta unui radar sau al unui politist! Ma intreb oare cata lume pricepe acest lucru? Aproape nimeni in Romania.

In paranteza fie spus mie mi s-a paraut ca in orasele romanesti domneste dictatura masinilor. Pietonii sunt uitati si totul se invarte in jurul masinilor. Din pacate acest lucru nu o sa faca orasele decat din ce in ce mai neprietenoase.

Academia s-a spart intr-un stil caragialesc. Dupa ce a fost fondata de ziaristi, vanduta si cumparata de cateva ori acum fondatorii acuza noua conducere de cenzura si isi dau demisia. Nu am prea inteles motivul pentru care a fost vanduta Academia caci din cate stiam era pe profit. Cred ca intre niste bani pe loc si un ziar neatarnat a invins ochiul dracului.

Ca cititor al Academiei, strig si eu: “daca e tradare sa stim si noi!”. Mircea Toma spune astazi in presa ca presiunile politice in timpul campaniei au fost insuportabile. Pai daca presiunea a fost in campanie, ma intreb si eu, de ce nu au plecat in campanie ? Era un gest prea eroic ? Si sa nu-mi spuna nea Toma ca nu a plecat din cauza ca avea rate de platit la banca, parca nu tine scuza asta!

Ma asteptam de la catavenci sa urle ca din gura de sarpe cand vine vorba de presiunile politice. Sa nu uitam ca Mircea Toma e seful AMP, ori in aceasta calitate de bun simt ar fi fost sa urle si sa isi dea demisia la prima dovada de presiune politica. Dar se pare ca … una e predica si alta trairea.

Eu, prin urmare, ma simt tradat. Oamenii au tacut si nu au spus nimic in timp ce lucrurile erau necurate. Si apoi, la luni distanta fac scandal. Pai nu sunt si ei in aceeasi situatie ca figurantii neplatiti a lui Vanghelie? Oare sa fi fost si ei trasi in teapa si nu li s-a platit decent bunavointa de a inchide ochii in campanie la lucruri necurate ?

Sfarsitul economiei iluziei – Liviu Voinea

In mai putin de 24 de ore am parcurs “Sfarsitul economiei iluziei – Criza si anticriza. O abordare heterodoxa” de Liviu Voinea. Este o lectura placuta si relativ usoara. Trebuie sa recunosc ca este corect ceea ce Andrei Plesu scrie pe ultima coperta, anume ca fara a fiind un initiat in economie am inteles marea majoritate a argumentelor.

O paralela intre termodinamica si economie mi se pare intotdeauna corecta, ba chiar mi se parea absolut naturala. Din acest motiv mi s-a parut interesant ca gandirea economica pare a fi dominata de sistemele aflate in echilibru iar abordarea sistemelor aflate in ne-echilibru sau aproape de echilibru nu s-a incetatenit (inca!) in mainsteamul economic.

O afirmatie care poate fi usor trecuta cu atentia, dar care in subsidiar apare de mai multe ori in acest volum, este faptul ca in economia heterodoxa (economie a dezechilibrului) inflatia este rezultatul unor rate de profitabilitate mari din economie. Ori asa cum arata Voinea in acest volum rata profitului de 20% si peste (chiar si 48%) nu sunt rare.

Daca in SUA si Europa de Vest criza a fost , asa cum arata Voinea, datorata produselor financiare derivative (chiar as spune eu virtuale) in Romania situatia de criza a fost produsa de un buble al asteptarii pozitiv exagerate pe marginea cresterilor veniturilor si a PIB incepand cu 2007. Dupa cum atrageam atentia in discutii private in aceea perioada majoritatea investitilor erau deosebit de volatile, investitiile fiind in majoritate in servici, comert, sau in industrii manufacturiere foarte usor de volatilizat. Ori aceasta crestere din economia romaneasca (asa cum arata Voinea) s-a bazat pe creditarea masiva atat in sectorul privat cat si la nivelul de persoane fizice. Iata ca desi Romania a fost ocolita de criza derivativelor, am avut totusi experienta crizei bulbilor de lalele facand contracte futures in zona posibilitatii de plata a creditelor luate. Am avut de a face in primul rand pe o criza a irationalitatii economice si copierii si multiplicarii acestui comportament in societate. (Despre irationalitatea deciziilor economice vezi Predictably Irrational de Dan Ariely.)

Bineinteles ca partea de comportare irationala economica e doar unul din aspectele intalnite in criza romaneasca. Printre acestea deregularea unor domenii economice impletita cu contracte preferentiale si un nivel mare de coruptie ar fi printre cele mai importante. Interesante mi s-au parut capitolele despre miturile economiei romanesti atat inainte de criza cat si dupa criza.

Daca e sa sumarizam motivul crizei, atat internationala cat si romaneasca, acesta este atractia mortala pentru castiguri mari si pe termen scurt in detrimentul unor cresteri sustenabile a veniturilor.

Cartea lui Voinea e o carte pe care o recomand lecturii. Totusi vreau sa subliniez ca am fost dezamagit de conditiile in care a aparut aceasta. Pretul la care e comercializata mi se pare exagerat de mare fata de calitatea la care e produsa. Acest pret poate fi explicat doar printr-un tiraj exagerat de mic si tintirea unei piete relativ mici. In paranteza dupa ‘89 vad ca aproape nici o carte nu mai declara pe ultima pagina tirajul, personal cred ca e un lucru foarte rau. Calitatea coalei de hartie lasa mult de dorit comparativ cu alegerea copertei si modului de legare. Tabelele si graficele prezentate in volum duc lipsa de niste note explicative mai largi, in plus o buna parte din acestea nu sunt referite in text. Cu alte cuvinte o carte foarte buna pe care va recomand sa o cititi, dar care e comercializata la un pret “umflat” si in conditii necorespunzatoare pretului de vanzare.

Educatia intre liberalism si socialism

Acum ceva vreme Andrei mi-a atras atentia asupra manifestului liberal al lui Murray N. Rothbard, manifest “Impotriva socialismului educational”.

In acest articol Rothbard agumenteaza impotriva invatamantului obligatoriu. In opinia lui invatamantul oblicatoriu ingradeste libertatile individului, si de fapt trasforma costurile directe ale educatiei intre niste costuri conexe platite de toata populatia (de pilda prin cresterea pretului caselor intr-o zona cu o scoala buna).

Personal sunt de parere ca si in invatamant ca si in orice alt domeniu trebuiie sa existe un echilibru intre liberalism si socialism. Si bineinteles daca gandim liberalismul si socialismul ca doua extreme, in oricare din pozitiile intermediare s-ar afla un sistem criticii vor putea argumenta ca respectivul sistem nu este suficient de liberal sau social.

Din punctul meu de vedere liberalismul are la baza libertatea personala iar socialismul are la baza egalitatea de acces la resursele existente. In cazul educatiei, din punctul meu de vedere, liberalismul se traduce in libertatea de a decide ce vrei sa inveti si unde iar socialismul in egalitatea de sanse a tuturor participantilor de a face aceeasi decizie.

Un defect profesional pe care l-am capatat de-a lungul anilor e ca atunci cand discut despre lucruri sociale sa sar parleazul si sa gandesc problema din punct de vedere fizic. Societatea poate fi asimilata unui sistem termodinamic. Din acest punct de vedere putem vedea liberalismul ca fiind corespondentul mecanicii (care se ocupa cu un anumit numar, finit, de obiecte) iar socialismul ca fiind mai degraba termodinamica, adica caracterizand tot sistemul.

In argumentatia de mai sus liberalismul extrem inseamna particula libera, care se misca cum vrea ea, si nu interactioneaza cu absolut orice. Socialismul limita e un sistem termodinamic in care toate particulele au exact caracteristicile mediei sistemului. Ori e clar ca in viata reala, ca si in termodinamica, avem de-a face cu un sistem in care particululele au o anumita distributie in jurul mediei care caracterizeza sistemul.

Eu consider de baza a realiza ca fie pro sau contra educatiei obligatorii trebuie sa realizam din start ca avem intotdeauna de a face cu o interactiune intre individ si societate. Societatea modeleaza omul iar omul dicteaza cum arata societatea. In orice caz daca revenim la exemplul fizic de mai sus intelegem de ce e greu sa ne imaginam, de pilda, un sistem educational total liberal, un sistem in care nu se mai plateste partea de impozite pe educatie, si fiecare alege ce sa studieze si unde sa studieze. Un sistem in care statul nu mai are nici o influenta in decizile educationale. Deci sa presupunem ca am avea de-a face cu o astfel de modificare. Modul in care ne imaginam noi astazi ca ar decurge lucrurile e foarte putin probabil sa fie si modul in care lucrurile ar decurce.

Da , cititorul o sa argumenteze ca in buna traditie liberala lucrurile se vor auto-controla de la sine, ca va exista un anumit echilibru. Socialismul modifica in mod clar distributia din sistem si prin urmare si punctul de echilibru. Prin urmare chiar si in liberalismul educational in care copii ar fi educati doar acasa de parinti, totusi aceasta educatie ar fi puternic influentata de societate, caci aceasta educatie trebuie sa aiba o finalitate sociala. Si invers in extrema socialista educatia standardizata e articulata cu educatia venita din familie.

In privinta celor de mai sus educatia va fi intotdeauna intre liberalism si socialism. Educatia este, in opinia mea, functia de transfer intre individ si societate si de aceea orice sistem educational total liberal sau socialist va esua. Primul va ignora societatea cel de-al doilea individul. In plus toate argumentele liberale de genul “de ce sa fi fortat sa inveti X” se vor lovi incet, incet de moda de a invata X care se va impune de la sine.

In plus ma hazardez sa spun ca daca am reusi sa gasim un parametru cu care sa masuram educatia unei populatii cel mai probabil am obtine o distributie Gauss. Ridicand nivelul de socialism, un procent din ce in ce mai mare din populatie se va afla in zona de maxim a distributiei Gauss. Pe de alta parte, ridicand nivelul de liberalism vom scadea procentul din varf si vor creste marginile distributiei. Extremul socialist va duce catre o distributie Dirac, pe cand liberalismul extrem va duce catre o distributie plata.

Prin urmare cred ca oricine discuta despre educatie ar trebui sa gandeasca despre acest domeniu din perspectiva educatiei socratice. Sa incerce sa vada beneficiile liberalismului (ce isi doreste el sa faca si cum isi doreste ca sistemul sa fie) dar si beneficile socialismului (modul in care interactioneaza cu societatea, cat interactioneaza, cu cine si la ce nivel) si apoi sa decida o cale de mijloc.

In incheiere as dori sa ii invit pe aparatorii cei mai ferventi ai liberalismului sa viziteze Olanda (o tara care e vazuta din exterior a fi extrem de liberala), dar care vazuta din interior e o tara mai degraba socialista. La fel cum binele nu poate fi definit fara rau (si va recomad sa cititi legendele creatiei din bogumilism) probabil la fel liberalismul nu poate fi definit fara socialism. Si in continoare societatea nu poate exista fara individ, si individul fara societate. Prin urmare educatia nu poate fi decat intre liberalism si socialism, permanent, indiferent sub ce forma e ea administrata.

Din cugetarile unui rector anticus

Rector anticus: unul din zecile de rectori din Universitatiile Romanesti care are aceasta calitate cam de cand imi aduc eu aminte. Ei prezinta una din cele mai puternice dovezii al conservatorismului si impietririi invatamantului daco-getic.

Din click in click am dat peste peste acest interviu cu unul din Rectorii Anticus.

Cateva din ideile rectorului anticus pe care o sa le gasiti presarate in interviu (si cateva comentarii ale mele):

Mediocritatea este doar un aspect al lărgirii accesului la educaţia universitară, ceea ce în Europa este considerat ca un drept al cetăţenilor pe tot parcursul vieţii.

Una este largirea accesului si alta ideea ca output-ul de absolventi trebuie sa fie aproape 100% din cei care au accesat educatia universitara.

Creaţia academică sunt absolvenţii creativi. Prin contrast, învăţatul pe de rost este caracteristica tuturor formelor de transmitere orală a unei tradiţii, de la Homer, la Biblie şi Coran. Prea adeseori la universitate se memorează şi nu se analizează.

In calitatea de rector anticus oare a facut ceva pentru ca lucrurile sa nu mai fie asa in universitatea pe care o pastoreste?

Dacă unele universităţi îşi aleg ca misiune să formeze tineri pentru o anumită meserie, atunci ele nu corespund definiţiei de mai sus (O universitate este o instituţie de învăţământ terţiar unde predarea se împleteşte cu cercetarea, astfel încât ceea ce se transmite este o anumită formă mentală investigativă şi creatoare. Memorizarea, care nu e deloc inutilă, nu poate fi o metodă de lucru definitorie pentru educaţia academică şi de aceea simpla transmitere a cunoştinţelor nu va fi un obiectiv propriu-zis universitar.). Dacă ele oferă, cum se spune, o diplomă, fie ea oricât de naţională ori legală, ele nu sunt încă universităţi.

Ce ne facem cu dreptul si teologia de exemlu?

Universitatea este profund legată de societatea în care există şi pe care o serveşte. A o schimba pe cea dintâi fără a o transforma pe cealaltă este zadarnic.

Oul sau gaina, sau cum sa dai vina pe altcineva …

Universitatea din Bucureşti a primit în 2008 69% din venituri, sub o formă sau alta, de la bugetul public, din care o treime fonduri de cercetare. Taxele studenţilor sunt 11% din venituri. Găsirea resurselor umane capabile de asemenea performanţă şi înzestrarea lor cu mijloacele de documentare şi experimentare necesare constituie o povară economică importantă.

Inzestrarea care Universitatea din Bucuresti nu e capabila sa o ofere cadrelor nu se reduce doar la carti de specialitate, abonamente reviste, laboratoare moderne, etc. In momentul de fata exista probleme de asigurare a unor imprimante si copiatoare, hartie pentru acestea, conexiuni la internet, etc. Prin urmare am inteles ca aflat in serviciul universitatii unii nenorociti trebuie sa vina cu hartia, imprimanta si asa mai departe de acasa.

– Care sunt consecinţele lărgirii accesului la educaţie?
Democratizarea accesului la educaţia universitară are ca efect transformarea acestei forme de învăţământ, considerată altădată ca fiind rezervată elitelor, într-un produs de larg consum. Doctoratul de altădată dura 10-20 de ani, ducea direct spre titlul de profesor universitar şi reprezenta de multe ori o carte, dacă nu de succes, măcar de prestigiu. Astăzi doctoratul durează trei ani în unele ţări şi perspectivele de angajare ale titularului nu sunt surâzătoare. La un concurs de profesor se prezintă candidaţi cu liste de multe pagini pe care sunt înşirate titlurile unor publicaţii, din care niciuna n-a zdruncinat cunoaşterea în domeniu. Dacă e vorba să luăm exemple prestigioase din trecut, atunci să amintim că matematicianul Riemann n-a scris decât nouă articole, dar primul era deja atât de important, încât i s-a oferit un post definitiv la Gottingen în 1854. Azi fetişizăm publicaţiile ISI şi factorii de impact. Idolii academici cărora li se închină un cult au scris articole citate de sute de ori în baza de date americană, dar – dezamăgire – despre clorura de aluminiu. De fapt, universitatea cade azi victimă nu numai masificării, ci şi dispariţiei autorităţii ca formă a puterii în societate. Autoritatea implică supunere fără justificare, numai pentru că persoana investită cu autoritate este, datorită acestui fapt, respectată. Pentru mulţi, accesul larg la educaţia superioară poartă, de fapt, numele de masificare şi este una dintre feţele răului universal.

Inca o data repet accesul nu e similar cu out-put-ul. Cat despre doctoratul de alta data …. a fost clar alta data. Si am ajuns la fetisizarea ISI-urile sa inteleg ca Universitatea Bucuresti e ultima reduta in acest razboi si aceasta e motivarea pastrarii unui secretar stintificus anticus care din 1990 nu a mai avut nici o tangenta cu cercetarea ?

Cred ca rector anticus nu poate decat suspina uitandu-se pe fereastra ca-un Riemann nu mai vine….