Optiunea mea in aceasta toamna

Deoarece pe acest blog iau pozitie de multe ori asupra evenimentelor politice din Romania, cred ca este corect fata de persoanele care imi citesc acest blog sa imi declar optiunea mea pentru aceste alegeri.  Aceasta deoarece  nu vreau sa  pretind o atitudine echidistanta cand, chiar si la nivel inconstient, am un bias foarte puternic fata de unul din candidati.

Probabil, in ultimul timp cititorilor, acestui blog le este din ce in ce mai clara sustinerea din partea mea a candidaturii lui Remus Cernea in cursa prezidentiala.  Dupa ce m-am informat cat am putut de mult, am ajuns la concluzia ca aceasta candidatura este in ton cu schimbarea de atitudine pe care eu o cred necesara in viata politica romaneasca.   In plus temele aduse de Remus Cernea in discutie  le consider foarte importante pentru dezvoltarea unei societati si democratii normale in Romania.  Mai cred ca, in general, este nevoie de asemenea oameni in politica noastra, oameni care sa puna inainte interesul general interesului propriu, sau al grupului din care provin.  Pana la urma politica inseamna a te pune le dispozitia celor care ti-au acordat mandatul, nu a ii pune la dispozitia ta pe cei care iti acorda mandatul!

In incheiere nu o sa va spun decat ca in aceasta cursa electorala sunt 12 candidati.  Merita sa petreceti cateva minute sa ii treceti in revista pe toti!

Alegeri, societate si gripa

Azi noapte ascultam pe www.eteatru.ro “O scrisoare pierduta”.  Cine are impresia ca acele vremuri au trecut se inseala. In alta ordine de idei cred ca aceasta piesa de teatru surprinde mai mult spiritul nostru ca popor (constanta noastra sau elementul nostru definitoriu)  mai degraba decat a fi o caricatura a societatii de la sfarsit de secol XIX.

Se vorbeste din ce in ce mai des de gripa.  Intrebarea mea e daca in caz de declarare de epidemie se poate ca alegerile sa fie suspendate. Motivele ar fi evitarea aglomeratiilor umani si evitarea transmiterii epidemiei. Ce efecte ar avea acest lucru asupra alegerilor ?

Stire electorala de Halloween

Astazi citesc ca se aduce in discutie o posibila retragere a lui Sorin Oprescu din cursa prezidentiala cu indrumarea sustinatorilor lui catre Crin Antonescu.  Aceasta miscare e initiata chiar de Crin Antonescu.  Detalii puteti citi de exemplu aici.

Din start spun ca Oprescu mi se pare ca are acelasi grad de independenta fata de un anumit partid ca, de exemplu, Bill O’Reilly fata de republicani.  In plus ar mai fi de elaborat referitor la atasamentul lui fata de bucurestenii pe care promiteai ca nu ii va parasi in timpul mandatului. Punctul cel mai negru din punctul meu de vedere referitor la Oprescu este asocierea cu Spiru Haret.  Negocierile  sunt confirmate de Oprescu, cel putin la nivelulul in care spune ca a primit soli din partea tuturor candidatilor.  

Cuvantul cheie in paragrafele de mai sus este negociere.  Imediat se pune intrebarea pe ce se face aceasta negociere? Si cazul care pe mine ma intereseaza cel mai mult este ce va negocia Antonescu pentru retragerea lui Oprescu?  Exista o sansa reala ca printre lucrurile negociate sa se regaseasca lucruri de pe agenda celor de la Spiru Haret. Orice sustinere a musamalizarii ilegalitatilor de la Spiru Haret descalifica orice candidat din start. Sunt curios sa aud reactiile sustinatorilor lui Antonescu (toata lumea stie de lista mare de sustinatori din mediul academic a lui Antonescu) la o asemenea negociere.  Acelasi lucru as dori sa il aud de la orice parte implicata in negicieri cu Oprescu!

In orice caz dupa o saptamana de campanie in care s-au impletit declaratii ca ceea referitoare la situatia din anii 90 si aceasta negociere, Crin Antonescu se pare ca nu are nevoie de dusmani.  Indiferent cine ar ajunge in turul 2 din cei 3 candidati care conduc acum in sondaje, ma voi simti ca magarul lui Buridan. Diferenta este ca nehotararea mea va fi din motive de scarbire si probabil voi muri intre urne.

Si da, pentru mine aceasta negociere conteaza doar pentru turul 2. Turul 1 e foarte clar pentru mine. Am ales deja o capita. 

Emisiuni electorale si promisiuni gratuite

Am urmarit cateva emisiuni electorale. Iata cateva afirmatii pline de duh a moderatorilor.

In tot acest amuzament va pun o intrebare serioasa.

Cred ca asta spune mult despre nivelul discutiilor daca pana si cei implicati trebuie simt nevoia sa faca aceste clarificari. Atentiune, atentiune intrebarea care va urma e serioasa! Sa insemne ca se revine la ceva anume ?

Da’ ce ne dati dumneavoastra noua ? Ca sa avem cel putin certitudinea ca va putem vota!

Deci respectivul moderator s-a plictisit si vrea sa treaca la afaceri. Politica e politica dar pe mine ma intereseaza ce daca mie imi iese ceva din afacerea asta.  Folosirea verbului “a da” e foarte clara! Nu e vorba de oferta, nu e vorba de nimic din ceea ce tine de pozitia presedintelui ci de ceva palpabil si pe termen scurt.

Ca sa fie clar presedintele poate da cetateanului de rand :

  • mesaje prin rostirea lor in parlament;
  • posibilitatea de a se exprima pe o problema prin referendum;
  • decoratii si titluri de onoare;
  • grade inalte in armata;
  • numiri in anumite functii publice;
  • gratierea individuala;

Din punctul meu de vedere  orice promisiune electorala de tipul “dau” ar trebui stearsa imediat. Dar e greu de rezistat la mesaje publicitare de genul daca votezi o sa iti dau X.  PR-isti de campanie stiu ca  daca se adauga o oferta gratuita aceea oferta pare mai interesanta.  De aceea se ofera gratuit , la acelasi pret, diverse beneficii de valoare nula care nu pot fi satisfacute. Se stie ca din punct de vedere psihologic:

  • o persoana gandeste asimetric in termeni de castig si pierdere
  • gratuitatea este un fel de drog pentru minte.

Din punctul meu de vedere aceasta perversitate a gratuitatii unor promisiuni futures este o arma extrem de periculoasa si parsiva in aceste alegeri.

Pentru cei care au rabdare si un clip despre aceasta inclinarea catre oferta gratis:

O scrisoare care merita citita

Scrisoare de mai jos a fost scrisa de Dl. Prof. Mircea Rusu ca raspuns la marturisirile studentilor lui aici.

Dragi prieteni,
Nu va dati seama ce emotionat am fost de cand a inceput acest proces de alegere a profesorului anului, dar ceea ce ati postat voi pe blog este aproape fara de cuvinte, adica nu am nici o replica. Ma gandesc si stiu in mod cert, ca m-am straduit sa fac cat mai bine si mai mult, si sa incerc sa va ajut in aceasta viata destul de grea si de zbuciumata, dar facand totul ca un lucru normal pentru mine – dimensiunea rezultata din ceea ce voi ati resimtit si spus, ma copleseste. Sincer, nu am cuvinte. Mi-e teama ca este prea mult. Probabil ca tot ce am facut a fost posibil si din cauza ca nu am facut-o pentru alt scop decat acesta, dar nu am realizat dimensiunea ei privita din afara. Sper sa raman cu capul pe picioare, sa nu mi se ridice nasul … si sper sa am posibilitatea ca in viitor sa pot continua – cat mai pot – aceasta activitate.
Ca sa ma intelegeti, o parte din motivatia mea vine si de la convingerea ca, daca putem sa ajutam cumva, atunci este mai mult decat o necesitate, este o obligatie. Si iata o poveste reala din viata mea cand am devenit constient de acest lucru:

Am avut nenumarate coordonari de lucrari de grad 1 la profesorii de fizica din tara si aceasta insemna conducere, discutie, finalizare, sustinere a lucrarii in fata clasei si a unei comisii din care faceam si eu parte la profesorii pe care i-am indrumat.
De mult de tot, chiar la inceputurile acestei activitati, am avut ocazia sa merg intr-un sat de munte, departe de orice localitate mare, la o scoala micuta, dificila din punct de vedere al conditiilor, dar unde “slujeau” niste profesori minunati. Dar asta este alta latura a problemei.
Ca sa ajungem acolo am fost adus cu o masina care a urcat din greu, si mult timp, si am ajuns in satuc. Era primavara, devreme, si era frig. La noi in masina era cald si bine. Uitandu-ma la peisaj am vazut casele, curtile, oamenii, copiii de acolo. Am vazut intr-o curte doi copii jucandu-se, si fiind imbracati sumar, cu piciorele goale, m-am infrigurat numai vazandu-i. Am avut atunci o revelatie: eu in masina, in calitate de “sef”, comisie, etc si ei acolo intr-un loc pierdut in munte.
Mi-am pus intrebarea:
“Daca eu as fi fost ca ei, acum as fi fost acum aici in masina?” Mai mult ca probabil ca nu. Atunci cum am ajuns eu aici? Si mi-am dat seama ca aportul meu la aceasta pozitie nu cred ca depasete 25%, caci datorez parintilor, profesorilor mei, societatii si celui de sus! Aportul meu este cred nu mai mult de 25%: efort, daruire, munca,….
Am intrat si sunt in acesta lume deci cu o extrem de mare datorie: sa fac atat cat pot, ca cei care nu au avut sansa mea sa aiba o sansa in plus fata de ce le harazeste soarta si timpul.
Am simtit, si nu am sa uit aceste lucru niciodata, si cred ca este o datorie morala si crestineasca, de a-i ajuta pe cei pe care-i putem ajuta. De a o face neconditionat si fara a considera ca meritam ceva pentru aceasta. Este doar o restituire a ceea ce si noi la randul nostru am primit din dragoste sau din imprejurari norocoase, dar care trebuie restituita si altora. Cuvantul cheie este dragostea si iubirea.

Acum nu multi ani am avut probleme foarte mari de sanatate, in care intrebarea vestita de “a fi sau a nu fi” era iminenta si nu un simplu scenariu filozofic. Am inteles dupa cele cateva zile de cumpana, ca cineva a venit si a spus “uite asta este ghemul tau de viata, si eu am foarfeca cu care se poate tai firul…”. Mi-am dat seama – pentru prima data – ca acest ghem este finit. Cat timp esti tanar, chiar daca filozofezi pe aceasta problema, ea ramane exterioara tie. Dar atunci am simtit-o din interior. Am inteles ca daca mai vreau sa mai fac ceva pe lumea aceasta, trebuie sa ma grabesc. Nu stiu cat timp mi-a mai ramas. Se pare ca acest optimism a functionat ca antidot si ca ragaz primit pentru finalizarea a ceea ce mai era de facut, caci m-am pus pe picioare si am zis ca nu sunt un bolnav si ca pot sa fac fata perfect treburilor. Si iata ca inca incerc sa fac fata, poate mai greu, dar …. nu ma las…
Exista cateva fraze pe care le-am gasit undeva intr-o nuvela de Richard Bach (autorul de exemplu a nuvelei “Pescarusul Jonathan”- Jonathan Livingston Seagull):
“- Doamne, cand imi voi termina misiunea pe acest Pamant?”
La care raspunsul a venit:
“- Cand vei muri”.

Asa ca aveti ce face si voi, pastrati si transmiteti stafeta, si nu uitati – cat timp traiti……..

Va multumesc pentru tot.

Cu drag,
Mircea