Dupa ceva timp ma vad nevoit sa vorbesc din nou despre atitudinea fata de educatie din Romania. Sunt mai multe lucruri care le-am auzit in ultima perioda si astazi cred ca astazi a venit vremea sa le pun cap la cap si sa scriu acest post.
Incep printr-un articol din Observatorul Cultural aparut cu aproximativ o saptamana in urma Cine nu are batrani sa-si cumpere!. In urma unui interviu cu profesorul Mihai Zamfir, Carmen Musat face o analiza a situatiei din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti. Prin extindere acesta situatie se aplica la toata universitatea avand in vedere ca avem de a face cu aceleasi foruri birocratice. In prim plan sunt contestate doua decizii : 1) interzicerea de catre Universitatea Bucuresti a continuuari activitatii didactice a cadrelor cu varsta peste 65 de ani si 2) (proasta) aplicare a procesului de la Bologna.
In interviul originar aparut tot in Observatorul Cultural Literatura trăieşte din înfrîngere, din eşec şi tristeţe Profesorul Mihai Zamfir da o lista de nume de profesori, seniori ai Facultatii de Litere care au fost dati afara din Universitatea Bucuresti din cauza ca au depasit varsta de 65 de ani. Fara a-i stii pe toti de pe lista nu pot sa nu observ ca printre cei dati afara doua persoane nici macar nu pot fi profesori de facto in Universitate. Ma refer aici la Profesorul Zamfir care e ambasador in Brazilia si Profesorul Nicolae Manolescu care e ambasadorul Romaniei la UNICEF. Persoane aflate in aceasta situatie este greu de crezut ca au timpul necesar pentru a indruma teze de master sau doctorat, ca sa nu mai vorbesc de cursuri. Oricum sa retinem de aici doar faptul ca din motive economice profesorii de peste 65 de ani sunt obligati sa se pensioneze.
Cealalta hiba scoasa in evidenta de Profesorul Zamfir este implementarea procesului de la Bologna. Sunt acuzate decizile birocratice ale ministerului si rectoratului prin care, de pilda, o specializare masterala are nevoie de minimum 30 de studenti pentru a functiona. Aceasta decizie este clar o idiotenie si oricine lucreaza in sistemul educational stie asta. Si pentru studiile de licenta numarul de studenti per cadru didactic a crescut. Dar de aici la ajungem la o alta declaratie fascinanta, anume faptul ca majoritatea studentilor intra in posesia diplomelor cu note intre 5 si 7. In plus domnul Zamfir spune ca “esti nevoit sa accepti ” la programele aprofundate persoane care au absolvit la limita programul anterior. Sa tragem concluzia de aici ca exista o presiune birocratica, sau o imixtiune birocratica in procesul de invatamant.
Alt articol interesant care a aparut in Romania Libera ne introduce in ceea ce ar putea fi bucataria universitatilor romanesti. Sub titlul Studiile in strainatate, privite chioras de universitatile romanesti sunt prezentate doua cazuri a unor cercetatori romani care au probleme in a se integra in universitatile romanesti. Un caz este de la Universitatea tehnica din Iasi, celalat de la Universitatea Carol Davila Bucuresti. Avem de a face cu doua universitati diferite, in orase diferite, din domenii diferite. Insa ambele povesti vorbesc de profesorul atotputernic care taie si spanzura in propria ograda. As retine de aici doar ca exista cazuri in care tineri bine pregatiti si care doresc a lucra in sistenul educational roman intampina piedici care tin mai degraba de bucataria interna a sistemului decat de aptitudinile lor profesionale.
Pe acest fond presedintele Romaniei a facut afirmatia ca “Nu mai avem mecanici auto, tinichigii auto pregatiti in scoli, nu mai avem sau s-au diminuat liceele agricole, de alimentatie, sa facem ospatari. Ci ne facem filozofi, adica din aia neincadrabili cu usurinta in campul muncii”. Aceasta replica a nascut multe comentarii si o sa amintesc aici cateva opinii: Ospatarul, mecanicul, tinichigiul si filosoful, Jos cu filosofii!, Caut tinichigiu şcolit. Exclus filosof Basescu regreta deficitul de ospatari si inflatia de “filozofi”
Desi exista oarecum unanimitate in a spune ca sistemul educational romanesc nu prea functioneaza, declaratia presedintelui e interpretata in mai multe moduri: suparare pe filosofii care au incetat sa il mai sustina (A. Suciu) sau incercare de atragere a “clasei muncitoare” in scopuri electorale (C. Hera). Las de o parte aceste opinii, nu pentru ca nu ar fi valoroase ci pentru ca sunt oarecum speculative si incearca sa ghiceasca motive politice ale acestei declaratii (nu spun ca acestea nu au existat!) si as vrea sa analizez un pic mai mult datale prezentate de C. Orgonas.
In primul rand ma intreb daca nu exista o neconsecventa intre datele prezentate in acest articol (sursa A) si cele prezentate de Orgonas(sursa B). Sursa A citeaza 220k elevi in invatamant profesional pe cand sursa B “domeniul tehnic sunt 145.000 de elevi, reprezentând 51 la sută”. Avand in vedere sursa lui Orgonas tendintele prezentate de el sunt clare : scadere 23% scoli profesionale, 17% postliceale , crestere 268% mediu universitar. Toate acestea in conditiile in care corpul procesoral a ramas aproximativ constant in licee, a scazut cu 29% in invatamantul profesional si a crescut cu 40%.
Ce spun aceste date? Cel mai important e ca in mediul universitar nu exista o corelatie intre o crestere a numarului de studenti si a numarului de profesori. Daca in 1995 la un profesor universitar reveneau 15 studenti om 2007 ii reveneau 28 de studenti. Daca nu ma insel ( l-as ruga pe C. Orgonas sa imi confirme! ) prin studenti se intelege doar studenti in cadrul studiilor de licenta. Iata deci o prima sursa a degradarii standardelor de invatamant universitar! In 13 ani invatamantul superior s-a dezvoltat extensiv si nu intensiv, iar primul efect al acestei dezvoltari extensive sunt acele note de 5-7 de care vorbeste profesorul Zamfir. In paralel se pune intrebarea daca corpul profesoral s-a dezvoltat extensiv sau intensiv. Articole de genul celui din Romania Libera de mai sus indica o dezvoltare extensiva si a corpului didactic.
Fara a fi de profesie economist o sa spun doar ca piata muncii e legata de sistemul educational si invers. Acesta idee ne trimite la constatatarea ca, in principiu, structura economiei romanesti s-a schimbat enorm in ultimii 13 ani. Ar trebui sa vedem ca din ce in ce mai multe joburi sunt high level si special pentru absolventi de licenta. In acelasi timp aceasta expansiune a locurilor de munca pentru absolventii de licenta ar trebui sa corespunda cu o contractie a locurilor de munca in domeniu profesional si servicii. Desi a existat o reasezare a pietei muncii in ultimii ani aceasta expansiune a invatamantului universitar nu poate fi explicata de o cerinta a pietei si in plus deficitul de forta de munca in servicii si zona profesionala indica faptul ca , cel mai probabil , acolo avem de a face cu o crestere a numarului de locuri de munca.
Acum as dori sa fac o divagatie la alta vorba a Profesorului Zamfir anume aceea de obligativitate de acceptare in programe a unor studenti care nu se ridica la nivele satisfacatoare. Cred ca e bine sa ne aducem aminte ce inseamna o diploma. Diplomele nu sunt o simpla hartie, ci sunt obiectul prin care o anumita profesie se autoreguleaza in raport cu piata muncii. A emite o diploma are un echivalent perfect in a emite moneda. Cu cat mai multe diplome cu atat mai multa inflatie pe piata muncii si valoarea acelei diplome scade (tradusa in salariu sau prestigiu social). Problema este si mai mare cand aceste diplome sunt lipsite de acoperire (una e sa emiti un Euro alta un Dolar Zimbabue). Ori educatia in Romania este in general rupta de comunitatea breslelor (in afara de Birourile Avocatilor care au la indemana parghii prin care sa contracareze inflatia de diplome nu gasesc alt exemplu) si prin urmare nu exista un feed-back rapid dinspre societate.
Rectoratele au uitat acest lucru si au vazut in cresterea numarului de studenti modul cel mai simplu de crestere al veniturilor. Profesorii la presiunile ministerului, rectoratelor si a studentilor au uitat ca ei sunt cei care pot accepta sau nu incadrarea in propria breasla a stundetiilor. Este pacat sa auzi ca tocmai ei, anume cei care au un cuvant de spus in cine are accesul la diploma sau nu sunt cei care se plang de nivelul scazut al studentilor din ziua de astazi. Un principiu pedagogic spune ca cel care invata ia intotdeauna calea minimului efort, ori prin coborarea standardelor de examene de admitere si absolvire s-a coborat tocmai acest nivel al studentilor.
In ceea ce priveste problema pensionarii la 65 de ani mi se pare ca de multe ori avem de multe ori de a face cu ipocrizia celui care doreste sa isi pastreze scaunul. Inteleg ca este nevoie de foarte multa pregatire pentru a ajunge profesor, dar asta nu inseamna sa recunosti ca la un moment dat trebuie sa te dai la o parte. Daca nu pentru tine atunci pentru a-l lasa pe cel care ti-a fost ani de zile asistent ca sa se dezvolte si el. Am observat in anumite state o idee gresita ca o anumita catedra este a ta si o data cu pensionarea iti pierzi puterea. Acest lucru cred ca provine din doua motive: 1) lipsa unei culturi a discipolului/ucenicului in care parte esentiala din profesorat este pregatirea unei persoane care poate sa duca mai departe ceea ce tu ai pornit/initiat/conservat si 2) faptul ca puterea sau recunoasterea vine, de facto, din pozitie nu din abilitatile intelectuale. Universitatiile ar trebui sa permita acestor pensionati sa continuue pana la 70 de ani pe postul de profesor consultant, sa aiba un singur curs in special de master sau doctorat si in acesti 5 ani sa se retraga incet de la catedra. Bineinteles ar fi normal ca acestia sa continuue activitatea ca profesori consultanti pana la deces daca acestia doresc insa aceasta activitate ar trebui sa fie mai degraba una onorara.
Intamplarea face sa fac o propunere cu ceva timp in urma de reformare a invatamantului superior. Pe cat de simpla pare pe atat de efectiva cred eu ca ar fi.
Pana una alta educatia ramane un turn de fildes in care educatorii conservatori par sa se fi adapostit si le e frica sa il paraseasca. Pe de alta societatea vede acest turn ca un loc in care mergi sa iti iei o diploma, care odata luata nu are o prea mare importanta. Societatea si educatia sunt rupte bine de tot si de aceea intelectualii nu sunt inghititi de societate (cu joburi) iar intelectualii nu inghit societatea (fiindca nu ii trateaza asa cum ar vrea ei sa fie tratati).
PS: celor care au ajuns pana la sfarsitul acestui “roman” le multumesc pentru rabdare!
PS2: Daca cineva are date referitoare la numarul de absolventi care se angajeaza in domeniul in care au diploma as vrea sa le vad!